Țeava metalica este puternică, durabilă și extrem de rezistentă, și din aceste motive, plus faptul că poate fi folosită și refolosită în repetate rânduri, există numeroase utilizări ale țevilor metalice în construcții și amenajări, dar și în alte industrii. Țeava metalică este utilizată peste tot în jurul nostru pentru a ne deservi și susține orașele și locuințele, fiind apreciată pentru durabilitate, dar și pentru capacitatea de a rezista la temperaturi extreme, presiune și elementele corozive.
În locuințe, țeava de oțel rotundă de diferite diametre, este folosită, de exemplu, pentru a ne aduce gazul până unde este nevoie de el: centrală și aragaz/cuptor. Cele mai multe dintre aplicațiile țevii rotunde sunt utilitare și de obicei vrem să le ascunde sau să le mascăm cu vopsele sau diferite carcase. Le poți găsi ocazional folosite la vedere, ca element de design, pentru construcția unei biblioteci cu structură simplă din metal și rafturi din lemn, sau că structură de rezistență la o bancă de gradină, de pildă.
Țeava pătrată și dreptughiulară poate avea însă suprinzator de multe aplicații la vedere, fiind des utilizată în construirea mobilierului și chiar a corpurilor de iluminat în stil industrial și rustic. Unele dintre aceste piese le poți cumpăra gata construite, pe altele le poți construi tu, cu ajutorul unei bormașini puternice cu burghie pentru metal, a unei rulete și a unor șuruburi.
Nu este nevoie neapărat de un aparat de sudură, iar piesa astfel obținută poate fi ușor demontată și mutată sau depozitată. Placările le poți face din PAL melaminat, placaj, scândură de brad, etc.
Utilizări ale țevilor metalice la exterior
Țeava pătrată și/sau rotundă se poate folosi la exterior pentru o multitudine de proiecte unde este necesară rezistența și durabilitatea sa, dintre care menționam:
- Sistemele solare, partea de susținere a echipamentelor
- Sisteme de susținere a acoperișului unei terase
- Mobilier de gradină, în combinație cu OSB, scândură, PAL, etc.
- Garduri,
- Mână curentă la scări, etc
Pe lângă durabilitate și rezistență la elementele naturale, țeava este 100% refolosibilă: fie se demontează și se refolosește la alte proiecte, fie se topește și se integrează în alte elemente metalice pentru construcții.
Utilizări ale țevilor metalice la interior
Pentru interioarele în stil industrial, țeava metalică, pătrată sau rotundă, nouă sau refolosită, este un element de la sine înțeles. Considerat rece si cu aspect prea dur, metalul sub diverse forme poate fi integrat în mobilier sau elemente constructive cu lemn, placaj, sub formă de scări, bibliotecă, pat, masă, bancă, etc.
Scaune de bar cu structura metalica.
Structurile metalice folosite la interior pot supraviețui oricărui proprietar, dacă acesta agreează stilul, pot fi vopsite, modelate, decorate sau acoperite, dar durabilitatea și rezistența lor nu poate fi pusă la îndoială. Fac o pereche firească cu placările din lemn sau diverse plăci compozite din lemn, lemnul îndulcind aspectul dur al metalului, și oferind acea căldură specifică. Dar fac o pereche foarte potrivită și cu sticla, în acest caz aspectul obținut fiind mai rece, modernist.