Cum faci o amenajare birou într-o locuință mică
0 comentarii

Trebuie să lucrezi de acasă pentru că e pandemie sau pentru că firma ta face economii, ori vrei să lucrezi de acasă pentru că ai citit cărticica aceea cu 4 ore săptămâna de lucru… Indiferent de motiv, se impune de urgență o amenajare birou acasă.

Lucrul de acasă are multiple avantaje, printre care flexibilitatea programului și libertatea de a-ți amenaja spațiul de lucru, economiile generate de lipsa deplasării până și de la lucru, dar poate avea și o parte mai puțin plăcută, dacă nu ești organizat și ferm.

Multe business-uri mici pornesc din birourile de acasă și rămân în biroul de acasă cât de mult este posibil, datorită faptului că așa se obțin economii, dar asta presupune existența unui spațiu și a unui timp dedicat exclusiv muncii.

Un spațiu și un timp dedicate exclusiv muncii sunt imperios necesare dacă job-ul tău sau mica afacere au nevoie și de interacțiune cu terții (clienți, furnizori), iar linia de demarcație trebuie păstrată chiar și dacă este vorba doar de tine.

Locația, lumina, mobilarea biroului, ordinea sunt la fel de importante acasă ca și în orice altă parte.

Dacă ai un număr suficient de mare de camere, un birou se amenajează teoretic mai ușor și rapid, dar într-un spațiu mic, se impun niște reguli și niște limite. Și da, poți lucra în pijama, dacă ții neapărat, atât timp cât partenerul tău de afaceri nu simte asta și are impresia că ești pus la 4 ace, în mjlocul unui birou sofisticat, știi ce faci și ești profesionist!

1. Locația este cheia

Ceea ce sporește productivitatea la serviciu este tocmai ideea că mergi la serviciu, delimitându-te complet de viața de familie, într-un loc dedicat, pentru a face o treabă conform unui contract.

Dacă ținem cont că la modă au fost câțiva ani buni birourile open-space, probabil că recomandarea de a avea un spațiu personal de birou acasă, eventual dotat cu ușă, poate părea cumva contraintuitiv. 

Doar că, în ciuda modei (încă prezente)  a openspace-ului pentru birouri, salariații încep să resimtă efectele acestei mode: lipsa de concentrare și incapacitatea de a termina treburile în timp util (implicit orele suplimentare). 

Dacă lucrezi (de) acasă, alege locația strategic. O ești o mămică ocupată, vei prefera un birou într-o zonă din care să poți supraveghea și copiii. Dacă lucrezi în proiectare sau programare, un spațiu de lucru în afara traficului major al casei este ideal.

Delimitează așadar în spațiu pentru biroul tău, oricât de mică este casa, stabilește-ți nevoile și bugetează. Idei pentru un birou pot fi prinse chiar și în amenajarea unei garsoniere, dacă acesta este spațiul de care dispui. Ideea este să se integreze în suprafața disponibilă, dar să aibă acel ceva care spune “aici se lucrează / don’t touch”.

Dacă dorești idei despre amenajarea unui birou în dormitor le găsești aici. Este un spațiu suficient de ferit de trafic pentru a-ți asigura liniștea, cu condiția să nu te tenteze patul 🙂 

birou casa Londra

2. Alocă suficient spațiu

Alocă suficient spațiu pentru a te putea misca confortabil. Trebui să te poți mișca de la stânga la dreapta, să nu te lovești de lucruri când te miști sau vrei să ieși ori să te așezi la birou, să te poți așeza și ridica cu ușurință.

Pare foarte simplu, dar nu este ușor să estimezi cât spațiu este necesar. Dacă ai nevoie de un reper, să știi că designerii profesioniști alocă pentru o stație de lucru 150 cm lățime și 210 cm adâncime.

3. Un blat de lucru solid și pe măsura ta

O cerință indispensabilă pentru o amenajare birou funcțională este prezența unei suprafațe de lucru solide. Delimitează spațiul biroului, măsoară și apoi caută soluții de implementare.

Poți folosi un blat de bucătărie vechi, dacă nu este zgâriat sau ars, sau poți cumpăra și folosi unul nou. O placă de PAL melaminat sau de placaj pot fi folosite în același scop, mai ales dacă ești și pasionat de bricolaj.

Avantajul unui blat este acela că poate fi tăiat exact al dimensiunea dorită și poate fi fixat fie pe perete, fie pe dulăpioare, țevi sau alte elemente de sprijin de pe podea, putând fi fixat exact la înălțimea dorită de tine.

Nu trebuie să fie un blat cu proprietăți speciale – în fond nu îl folosești la bucătărie – iar la 2 cm grosime are suficientă rezistență să susțină un computer sau două și niște papetărie.

4. Depozitările: rafturi rezistente și încăpătoare

Chiar dacă lucrezi strict pe laptop și consideri că hârtia nu mai este o necesitate, tot se vor aduna hârtii la un moment dat: facturi, oferte, documente contabile, cărți de specialitate, broșuri, extrase de cont, agende, etc.

Pe cele pe care vrei sau trebuie să le păstrezi, nu le păstra pe birou. Montează rafturi suspendate și folosește inteligent spațiul pe verticală. Te ajută să păstrezi ordinea și poți adaugă și un element de delimitare vizuală, folosind pe respectiva suprafața de perete un tapet special, de exemplu.

Urcă pe rafturi orice te-ar putea încurca: fire, routterul wireless, încărcătorul telefonului, etc.

apartament amenajat de MISO Architects - birou, camera oaspeti

5. Mic mobilier cu functii multiple

Pe lângă rafturi, te mai poți folosi de dulăpioare multifuncționale cu sertare pentru a depozita alte lucruri mărunte, cum sunt hârtia de corespondență, ștampile, agrafe de birou, capsator.

Dacă au înălțimea potrivită, acest tip de dulăpioare poate fi folosit ca element de sprijin pentru blatul de lucru. Dacă sunt pe rotile, este și mai bine, pentru că se pot muta oricând este nevoie, cu sau fără blat.

6. Ține tot ce este important la o lungime de braț

Telefonul, agenda – dacă mai folosești o agendă fizică – suportul de pixuri și standerul pentru hârtii urgente sunt încă elemente standard pentru orice birou, oriunde s-ar afla.

Ține-le aproape pe cale pe care le folosești frecvent și folosește rafturile pentru toate celelalte.

7. Investește într-un scaun birou bun

Și la biroul de acasă poți căpăta aceleași obiceiuri și probleme medicale că și la birou, dacă nu ești atent. Ba chiar mai grave, pentru ca aici nu mai ai la fel de multe motive să te ridici de pe scaun.

Fii propriul tău lider de sindicat și investește în sănătatea ta pe termen lung. Din primele încasări mai consistente cumpără-ți un scaun bun – citește aici ce înseamnă și cum se alege un scaun bun de birou –  dar investește și într-un abonament la o sală de sport sau la o piscină și folosește-l!

Vestea bună este că acum îți poți face propriul tău program, așa că rupe din statul la birou și mergi la patinoar cu copilul sau la alergat/piscină/masaj pentru a-ți antrena si relaxa spatele și brațele.

amenajare apartament cu 3 camere birou

8. Un spațiu de întâlnire

Ai întâlniri dese, în persoană, cu clienți sau perteneri? În acest caz biroul de acasă va trebui să aibă și un mic loc de primire, ori în spațiul public al casei trebuie să amenajezi așa ceva. 

Dacă întâlnirile tale sunt doar online și ai des ședințe, atunci ai grijă spre ce anume este orientată camera video și informează restul membrilor familiei despre faptul că ai nevoie de liniște.

9. Lumina naturală și priveliștea

Lumina naturală este importantă pentru orice birou, așa că alege locația în funcție de aceasta. Încearcă să fii cu fața la fereastră, dar în același timp ecranul calculatorului să nu fie afectat de lumina directă. Jaluzelele sau perdelele semi-tranparente te pot ajuta în acest sens, păstrând lumina necesară, dar fară strălucirea directă și deranjanta a soarelui.

Nu ai sau nu te intereaseaza priveliștea? Orientează biroul spre intrarea în cameră și pune în raza vizuală fotografii sai elemente de artă pe care să iți poți odihni privirea.

casuta de 70 mp cu birou inclus, biroul
O casa construita din start cu birou incorporat

Vezi Produsele recomandate

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

X