Idei: Patul retractabil sau cum sa folosesti mai bine spatiul intr-o camera mica

Patul retractabil este o solutie minunata intr-o camera mica, cu functiuni multiple, pentru ca atunci cand instalezi un pat clasic intr-o camera, spatiul disponibil se reduce drastic, si tot spatiul de deasupra lui ramane cel mai adesea gol.

Paturile pliabile, tip canapea extensibila, sunt o alta solutie des utilizata, dar nu tuturor ne plac indoitura de la mijloc, sau diversele “modele” create de adanciturile pernelor. In plus, suprafata canapelei stranse, plus dulapurile si un eventual birou, ocupa atat de mult spatiu din suprafata utila a camerei, incat riscam sa obtinem exact atmosfera sufocanta pe care dorim s-o evitam.

Paturile rabatabile sunt o solutie destul de eleganta, iar avantajele spatiului obtinut, amenajarile versatile ce se pot obtine, plus spatiile mici din apartamentele noastre, fac acest tip de mobilier sa fie tot mai cautat.

pat_retractabil1
Patul retractabil, sau patul care dispare sub dulap

Aici va vom prezenta patul retractabil (sliding bed), adica patul care se retrage prin impingere sub o structura fixa. Impreuna cu corpul de mobilier sub care se retrage, acest pat  aduce la un loc pe acelasi perete doua functii importante ale camerei – dormitul si depozitarile – si lasa mai mult loc pentru o a treia functie, care poate fi: biroul, masuta de toaleta, fotoliul de citit sau pentru inca un pat, ocazional.

Solutia a fost creata si prezentata in 1934 de catre arhitecta Charlotte Perriand, cand a fost integrata intr-un proiect denumit Casa de pe malul apei – o casa ieftina, pe structura de lemn, racoroasa si usoara, de vacanta. Proiectul original nu afost niciodata prezentat publicului pana in 2013, cand a fost pus in opera de catre casa de moda Louis Vitton si prezentat in cadrul Targului de Design de la Miami.

Structura de deasupra patului, cu rol de depozitare, este un dulap de sine statator, cu adancime de 50-60 cm, cu spatele si cel putin inca o latura lipite perfect de perete. In aceste zone nu veti avea plinta la parchet , iar peretele din spate trebuie sa aiba ca finisaj ceva mai mult decat var: aici este vorba despre finisaj din PAL, dar poate fi si tapet.

pat_retractabil2
Simplu si functional

Patul din imagini are structura metalica, dar puteti folosi la fel de bine structura din lemn sau orice al material vi se pare satisfacator si solid. Singura conditie, pentru a nu se deteriora dusumeaua, este ca picioarele din spate ale patului  – cele care se afla langa perete – sa fie puse pe rotile. Cele din fata pot fi clasice, pentru stabilitate, ca in imagini.

Patul poate fi dublu sau single. Daca adancimea mobilierului este 50-60 cm, ca la orice dulap normal, un pat dublu cu saltea de 190X125 cm de exemplu, atunci cand va fi retras sub mobilier, va lasa la vedere o latime de 60-70 cm din saltea – cat o canapea normala. Daca somiera si salteaua au o latime de 70-80 cm, atunci cand patul este retras, va ramane foarte putin el la vedere (ca in imaginile de mai jos) iar spatiul disponibil in camera va fi mult mai mare.

Dulapul de deasupra poate fi inalt pana in tavan, ceea ce va maximiza spatiul de depozitare si va compensa si spatiul ocupat de patul retractabil. Dulapul poate avea orice structura va place si va foloseste: rafturi pentru haine si lenjerie, zona pentru umerase, zona pentru depozitat incaltaminte, rafturi pentru carti, chiar un birou in spatele unei usi culisante, ca in acest proiect de renovare,  daca lungimea peretelui permite o structura ampla.

pat_retractabil3

Mai mult spatiu de miscare si mai multa ordine

Amplasarea dulapului deasupra patului, in loc de laterala acestuia, lasa libera o zona importanta din suprafata camerei, numai buna pentru utilizarile mentionate mai sus: biroul, masuta de toaleta, fotoliul de citit, etc.

Un alt avantaj al unui astfel de dulap este ordinea obtinuta. O camera ordonata, cu putine accesorii la vedere, pare mai mare decat una cu nenumarate ucruri mici la vedere, haine pe spatare de scaune si multe piese mici de mobilier imprasitate peste tot.

Noua ne place ideea pentru ca este functionala si eleganta in acelasi timp. Structura, cu exceptia somierei  si a saltelei care se pot cumpara, trebuie facuta la comanda, iar avantajul acestui tip de mobilier este utilizarea oricarui coltisor din camera si maximizarea spatiului liber.

pat_retractabil4

Sursa foto: Dezeen

Poți comanda din Magazin Sporul Casei:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.