Proiecte de case în formă de L

Proiecte de case în formă de L

Clădirile comunică în multe feluri: prin trimiteri la idei, prin amintiri sau producând asocieri. Capacitatea lor de comunica tăcut este legată de tendința noastră de a vedea în orice lucru mai mult decât forma, culoarea și textura. Inconștient, privindu-l evocam contextul în care a fost creat, procesul de creație căruia i-a fost supus, modalitățile de utilizare și multe altele. Clădirile sunt mult mai mult decât materiale și planșe puse laolaltă: evoca dorințe, senzații, planuri, statut și ambiții.

Puține sunt planurile care evoca căldură și conectivitatea cu exteriorul mai bine decât aceste planuri de casă în formă de L. Sunt generoase și primitoare, parcă ar face parte din ceva mai mare decât ele și te-ar invita înăuntru în același timp. Curtea dintre laturi devine o cameră exterioară, iar cele 2 laturi ale casei sunt brațele care o înconjoară și o protejează. Protecția se poate extinde de la un copac pe care îl dorești încorporat în design și în viața familiei, până la familia care vrea să își petreacă serile în intimitate. Schimburile dintre casă și curte pot fi extinse de la o simplă intrare, până la uși culisante pe ambele laturi.

Orientat spre exteriorul lotului de teren, L-ul poate include intrarea principală în casă și câteva din ferestrele spre stradă, senzația oferită fiind de trecere blândă spre intimitatea locuinței.

Planul în formă de L este foarte ofertant și în materie de separare a activităților și organizare interioară, zona de zi și de noapte putând fi complet și foarte eficient separate.

Sa vedem câteva proiecte de case în formă de L și poveștile din spatele lor.

Cabană de piatră și lemn în stil englezesc, 80 mp

Piatra, lemnul, fierul forjat, acoperișul din ardezie, materiale și mobilier reciclate, toate amintesc de clădirile vechi, cu patină și poveste. O latură găzduiește camera de zi, iar cealaltă găzduiește zona de noapte și bucătăria. Proiectul întreg aici.

Proiect de casă eficientă energetic cu un singur nivel şi 2 dormitoare, 82 mp

Deși construită pe un lot mic de teren și flancată de alte proprietăți și străduțe adiacente, această proprietate reușește să aducă intimitate atât datorită formei sale cat și curții interioare și vegetației incluse în proiect. Este o casă construită să funcționeze cu foarte puțină energie. Observați că zona de noapte are foarte puține ferestre spre curtea interioară. În plus, casa este proiectată astfel încât una dintre laturi, cea cu al doilea dormitor, să poate fi adăugată mai târziu. Proiectul întreg aici.

Casa şi grădina renovate şi perfect adaptate împrejurimilor şi obiceiurilor proprietarilor

Plecând de la o casă veche și fără mari pretenții de design, s-a ajuns la o proprietate modernă, construită pentru a valorifica împrejurimile și pentru a crea o curte intimă în jurul unui stejar bătrân. Deși este un L cu latura mică mai butucănoasă, forma casei are acel efect protector, intim și primitor despre care vorbeam la început. Proiectul întreg aici.

O casă de vacanță cu camere pentru oaspeți neobișnuite

Un buget limitat și obiceiurile practice și relaxate de vacanță ale proprietarei și prietenilor săi au condus spre acest proiect în formă de L deschis spre peisajul din josul pantei, dar puțin mai neobișnuit. În acest caz, pe o latură a L-ului se află căsuța simplă a proprietarei, iar cealaltă este o simplă platformă cu balustradă de sticlă și acoperiș, pe care sunt montate corturi. Proiectul întreg aici.

Casa din gabioane

Aceasta casă este un L mai aparte și poate nu la fel de evident ca cele de mai înainte, dar care împarte clădirea în zone de zi și noapte foarte bine delimitate. Și în acest caz pe o latură a L-ului se află dormitoarele și pe cealaltă sa află zona de zi, dar aici este vorba despre 2 nivele intercalate ingenios: dormitorul și baia matrimoniale se află la parter și pe latura mică a L-ului – aici marcată de finisajele de lemn ale exteriorului, în timp ce dormitoarele copiilor se află la etaj, sub acoperișul în 2 ape. Vezi planurile celor 2 etaje aici.

Casa dintr-un container maritim, cu zona de zi extinsă pe terasă

Forma literei L este perfectă pentru a realiza adăugiri la structuri dreptunghiulare sau pătrate existente. Aici este vorba despre o căsuță amenajată într-un container, căreia i s-a adăugat o zonă de zi. Dat fiind spațiul locativ mic din container, pentru zona de luat masa s-a creat terasa deschisă, perpendiculară pe clădirea-container. Vezi proiectul aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.