Sporulcasei.ro logo revista online casa&gradina

Ordine în baie: 5 idei simplu de pus în practică

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on email
Share on print
Share on whatsapp

Dacă baia ta este un adevărat câmp minat populat cu tuburi de pastă pe dinți pe jumătate consumate, parfumuri vechi care nu ți-au plăcut niciodată, haine cu statut incert (purtat / nepurtat) și jucării ale celui mic, ai nevoie de câteva idei pentru organizarea băii.

Mai jos 5 dei pentru organizarea băii simple și elegante, atât doar că trebuie respectate de toată lumea.

1. Regula: lasă baia așa cum ai găsit-o

Obiceiurile membrilor familiei sunt sursa nr.1 de dezordine în orice încăpere. Pur și simplu oamenii își formează obiceiuri proaste din cauza oboselii, programului prea încărcat sau obișnuința de a lasă totul pe seama altei persoane (mama, de obicei). Pentru a se forma obiceiuri bune e nevoie de voință, un pic de atenție zilnic (reminder-e dacă e nevoie: biletele, note pe telefon, etc) și puțină muncă.

Obiceiurile bune se pot forma, la fel ca și cele rele, prin repetiție.

Lasă baia așa cum ai găsit-o este o regulă esențială și un obicei foarte bun pe care și-l pot însuși toți membrii familiei. Este un obicei esențial pentru baie, ținând cont că baia este o încăpere mică, cu foarte multe funcții (igiena personală, spălat și uscat rufe, colectat rufe murdare, etc) și implică apa și tot felul de substanțe lipicioase și colorate.

Această regulă este ideal să se aplice de la un moment zero, în care ai făcut curățenie și o organizare de care ești mulțumit pe deplin. Toți membrii familiei trebuie să ia la cunoștință într-un fel sau altul despre asta și să adere la noul proiect.

Din aceste moment nu mai presupune că altcineva are mai mult timp sau o dispoziție gospodărească în locul tău. Pur și simplu lasă baia așa cum ai găsit-o, adică curată.

amenajare baie cu flori artificiale, studio traditional romanesc

2. Ziua și persoanele care se ocupă de curățenia generală

Chiar dacă faci ordine zilnic și toată lumea respectă regula de mai sus, toate obiectele sanitare din baie, lavoar baie, pardoseala și faianța, suporturile și rafturile, trebuie curățate cu regularitate (săptămânal cel puțin) și temeinic.

Stabiliți cine și ce curăță, cu ce substanțe și în ce zile.

amenajare baie zona cazii

3. Mai multe depozitări

Organizarea băii depinde mult de dotarea și mobilarea acesteia. Atfel, pentru că toți să puteți respecta regulile de mai sus, pune la îndemână cele necesare pentru rezolvarea problemelor: spațiile și ustensilele necesare.

Unele dintre cele mai utile lucruri din baie sunt depozitările adecvate, care ajută la menținerea ordinii și împiedică stropirea și murdărirea.

Ce te poți gândi să adaugi în baie, în materie de depozitări utile pentru organizarea băii:

  •  Un coș pentru rufe murdare ar fi o idee bună, iar dacă e cu capac – și mai bună. Asta va garanta că rufele murdare nu rămân aruncate în jur, așteptând pe cineva să le ridice.
  • Poate încă un dulap baie sau niște rafturi deasupra vasului de toaletă. Acestea pot depozita toate lucrurile necesare toaletei, cum sunt rezerva de hârtie igienică, odorizantele de toaletă, substanțele de curățenie, etc.
  • O oglidă cu dulapior, care poate depozita cosmeticele mici, medicamente, periuțele și pasta de dinți de rezervă, etc.
  • Dulap sub chiuvetă, pentru substanțele de curățenie (înălbitori, soluția pentru gresie și faianță, detergenți diverși, cârpe și lavete, etc).
  • Coșulețe pe marginea căzii sau suspendate pe perete pentru șampon, gel de duș, burete de baie țin lucrurile la un loc și evitați astfel formarea cercurilor acelora de șampon amestecat cu mizerie de pe marginea căzii.

Mai multe idei de amenajări interioare aici.

amenajare baie mobilier baie structura metalica

4. Nu toate lucrurile trebuie să fie la vedere / la îndemână

Numai cosmeticele de zi cu zi trebuie să fie la îndemână în zona căzii, a lavoarului, sau în cabina de duș. Vorbim aici despre pasta de dinți, săpun, șampon, gel de duș.

Restul cosmeticelor și ustensilelor trebuie să aibă un loc al lor, ușor accesibil și în care să nu încurce. De obicei dulăpioarele de baie rezolvă această problemă, iar dacă există mai multe persone care își țin cosmeticele în același spațiu, atunci folosiți coșulețe, tăvițe și orice alte separatoare vă sunt de folos.

amenajare apartament cu 3 camere baie

5. Inventariați regulat cosmeticele din baie

Micile șampoane aduse de la hotel acum 2 ani, mostrele de pastă de dinți și de crème de față, ustensilele stricate păstrate pentru orice eventualitate, gelul de duș sau parfumul primit cadou și al cărui miros nu îți place, și orice alte lucruri păstrate din nostalgie sau comoditate trebuie “rărite”.

Aruncați fară regrete tot ce este vechi, are flaconul dechis de prea multă vreme sau pur și simplu nu vă place și nu mai folosiți de luni bune sau de ani buni.

Veți fi surprinși cât spațiu se eliberează în dulapuri și pe rafuri după aceste incursiuni printre cosmetice.

Produse recomandate: baterii pentru baie

Newsletter Sporul casei

Lasa adresa de email si vei primi 5% reducere la prima comanda din Magazin.

Oferte in magazin.sporulcasei.ro

Intreaba Specialistul

INTREABA SPECIALISTUL

VEZI INTREBARILE

Alte articole Sporul casei:

IȚI PLACE CE citesti? ABONEAZĂ-TE la newsletter

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Reducere 5%
la prima comanda!
Primești pe email ultimele articole publicate pe https://sporulcasei.ro/. Plus: abonații primesc oferte exclusive și noutăți despre produsele listate în magazin.
Vă respectăm confidențialitatea. Datele dvs. vor fi folosite exclusiv pentru a vă trimite ofertele sporulcasei.ro. Vă puteți dezabona oricând.