
5 secrete care fac apartamentul tău să pară mai mare
Cine a spus că mai mult sau mai mare e întotdeauna mai bun? Când vine vorba de locuințe, să stai într-una nu foarte încăpătoare poate

Cine a spus că mai mult sau mai mare e întotdeauna mai bun? Când vine vorba de locuințe, să stai într-una nu foarte încăpătoare poate

Bucătăria reprezintă una dintre cele mai importante spaţii dintr-o casă, aşa că dacă vrei să o renovezi ar fi bine să fii foarte atent la

Cea mai des întâlnită soluţie pentru montarea cuptorului este sub plită, iar ideea de a le separa şi a le instala exact acolo unde le

Atunci când alegi piesele de mobilier pentru bucătărie, este important să obții un singur stil, un design unitar ce poate transmite unui ochi străin o

Una dintre cele mai îndrăznețe decizii pe care ai putea să le iei când vine vorba de casa ta ar fi să-ți utilezi bucătăria cu

Tendinţa actuală în amenajarea unei bucătării moderne este de a crea un spaţiu pentru gătit, dar şi pentru a fi expus, pentru familia reunită, dar

O amenajare living open space, desi moderna, poate pune probleme serioase. Spaţii de lucru, scaune, mese, fotolii, canapele, zone de servire, toate trebuie armonizate, şi

Încă mai oscilezi între maşina de spălat vase şi spălatul manual? Crezi că este mai ieftin să speli manual şi că imaginea familiei fericite din

Apa de la robinet are un gust neplăcut? Miroase prea tare a clor? Uneori are şi culoare? Oricare dintre aceste situaţii are o explicaţie logică

Storcător sau blender: ceea ce vei alege depinde foarte mult de ceea ce vrei să obţii pentru că rezultatele sunt foarte diferite. Pentru un aport rapid

Pentru că trăim într-o regiune în care apa pare că nu este o problemă – în fond o vedem cam peste tot în jurul nostru

Tapiţeria este suma tuturor materialelor care se adaugă la scheletul de metal, lemn sau din material compozit al mobilei, pentru a o face comodă. Concret,

O masă extensibilă rezolvă instant cea mai mare problemă a sărbătorilor în familie: transformă sufrageria dintr-un spațiu discret de zi într-o zonă festivă, gata pentru

Acum câteva zeci de ani alegerea unor scaune de sufragerie nu crea nici un fel de discuţie: pur şi simplu se cumpărau odată cu setul

O amenajare bucătărie mică trebuie să aducă atât funcționalitate cât și design, oricât de mic ar fi spațiul, iar materialele și soluțiile disponibile în ultimii
Idei de amenajare bucatarie