
O casă de vacanţă în stil scandinav, cu organizare simplă
O casă de vacanţă în stil scandinav, ca aceasta proiectată de Mikael Bergquist, reuneşte toate elementele esenţiale ale arhitecturii vernaculare suedeze – simplitate, eficienţă, deschidere

O casă de vacanţă în stil scandinav, ca aceasta proiectată de Mikael Bergquist, reuneşte toate elementele esenţiale ale arhitecturii vernaculare suedeze – simplitate, eficienţă, deschidere

Verificarea etanşeităţii unei clădiri prin testul blower door este o condiţie a atestării eficienţei energetice a acesteia şi o etapă importantă în verificarea calităţii lucrării.

Caspar Schols nu este arhitect – nici măcar nu începuse să studieze arhitectura în momentul în care a proiectat şi contruit această căsuţă de grădină,

Roşiile, ardeii, fasolea sau florile tale nu arată prea în formă, deşi sunt udate suficient şi nu pare a fie vorba despre vreun dăunător? Mai

Uneori regulamentele de urbanism par a se aşeza împotriva planurilor dezvoltatorilor, dar tocmai acestea sunt cazurile in care apar unele dintre cele mai ingenioase şi

Apa de la robinet are un gust neplăcut? Miroase prea tare a clor? Uneori are şi culoare? Oricare dintre aceste situaţii are o explicaţie logică

Nimic nu este mai frustrant decât să aştepţi răbdător să se coacă primele căpşuni şi să constanţi că melcii ţi-au luat-o înainte, aşa că astăzi

Este o cabană de lemn compactă, protejată de intemperii de acoperişul din tablă fălţuită care coboară până la pământ pe laterale, cu doar 2 dormitoare

Finisajele frumoase şi adecvate al terasei sunt cele care o fac plăcută în anotimpurile calde, dar o terasă protejată împotriva infiltraţiilor de apă, precum şi

Obiceiurile locale în materie de turism şi bugetul limitat i-au dat arhitectei (si profesor de arhitectura la Yale) Peggy Deamer ideea de a construi o

Pentru că trăim într-o regiune în care apa pare că nu este o problemă – în fond o vedem cam peste tot în jurul nostru

Hambarul a fost construit la jumătatea secolului XIX, la intrarea în satul elveţian Pres-de-Fort şi drumul de la stadiul de clădire abandonată la cabană montană

Casă cu două feţe este rezultatul mixului dintre dorinţa proprietarilor de a avea o casă cu privelişte la mare şi respectarea specificaţiilor urbanistice şi stilului

Simplitatea, disciplina, ritualul, Wa (armonie), zen (meditaţia care duce la autocunoaştere şi linişte), sunt valori intrinseci culturii şi artei japoneze. Structurile uşoare de lemn, uşile

Cada de baie perfectă nu se alege în showroom. Acolo decizi dacă îţi plac finisajele, nuanţa şi alte lucruri care ţin de design. Pentru a
Solutii Constructive: proiecte de arhitectura din toata lumea, materiale de constructii si utilizarile lor, ghiduri diverse, materiale Cum se face.