Într-un spațiu industrial, medical sau de birouri te aștepți ca lumina să fie atât cât și sum trebuie pentru a se derula operațiunile cu eficiență maximă, dar valențele estetice ale luminii și ale corpurilor de iluminat se pot observa cu adevărat în medii mult mai apropiate de sufletul nostru: acasă sau în locațiile de relaxare.  

Astăzi vom vedea câteva exemple de utilizări casnice pentru corpurile de iluminat liniare cu LED – corpuri folosite mai ales pentru valențele lor tehnice.

Versatilitatea LED-ului, posibilitatea de a fi montat în orice formă, precum și capacitatea de a-și schimba culoarea sunt avantaje certe față de orice alt sistem de iluminat. Însă împreună cu posibilitatea de control la distanță, prin intermediul  unor interfețe facile cum este tableta sau telefonul,  devine imbatabil la iluminatul spațiilor interioare.

Soluțiile de iluminat încastrabile pe bază de LED asigură atât aportul de lumină potrivit pentru fiecare spațiu, cât și o experiență estetică deosebită, la niște consumuri de energie semnificativ mai mici decât soluțiile clasice.

Corpurile de iluminat liniare cu LED – utilizări

Inițial, spațiile industriale sau spațiile rezidențiale cărora voiam să la dăm un aer industrial sau în care voiam să consumăm mai puțină energie,  trebuiau iluminate cu tuburi fluorescente – faimoasele neoane – al căror aspect nu era foarte plăcut.

În plus, în spațiile mai mari erai obligat să folosești mai multe astfel de corpuri, care după un timp destul de scurt se inegreau și emiteau diverse zgomote – semn că trebuiau înlocuite. 

Corpurile de iluminat liniare cu LED sunt cu totul altă poveste. Arată excepțional de bine în orice formulă le-ai pune, se pot curba și tăia în orice dimensiune, emit diverse nuanțe și temperaturi ale luminii și în plus există atât în varianta suspendată, cât și în varianta încastrabilă.

Industria și piața corpurilor de iluminat LED este în continuă evoluție, iar soluțiile se pot implementa în aproape orice ambient, fie el industrial, de birou sau acasă.

Miso Architects amenajare moderna apartament Bucuresti bucatarie 6

Idei de amenajare folosind corpuri de iluminat liniare cu LED

În acest apartament în stil tradițional romanesc, benzile cu LED sunt folosite atât petru a ilumina cât și pentru a delimita diferite zone ale micului apartament.

Miso Architects_studio traditional romanesc living 3
Studio traditional romanesc

În apartamentul de mai jos s-au folosit mai bine de 80 m de benzi LED în diverse scopuri: pentru a evidenția, pentru a delimita, sau pentru a ascunde.

Lumina LED este o parte importantă a acestui proiect de arhitectură interioară și demonstrează foarte bine că soluțiile acestea sunt cel mai bine utilizate după încadrarea riguroasă într-un proiect bine gândit.

Miso Architects amenajare moderna apartament Bucuresti living3
Apartament LED

Corpuri de iluminat pe bază de LED sunt integrate frumos și în zona de living de aici.

apartament amenajat de MISO Architects - living si bucatarie
Travelers Home

Alte exemple de utilizări ale corpurilor de iluminat pe bază de LED pentru spațiile de acasă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.
Are you human? Please solve:Captcha

Cookie-uri necesare
Sporul Casei Magazin pentru Casa si Gradina

Aceste cookie-uri sunt strict necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și a magazinului nostru online. Ele vă permit să adăugați produse în coș, să vă autentificați și să navigați în siguranță, fără a stoca informații de identificare personală. Puteți seta browserul să blocheze aceste cookie-uri, dar anumite părți ale site-ului nu vor mai funcționa.

Cookie-uri strict necesare

Aceste cookie-uri sunt absolut necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și a magazinului online. Ele vă permit să adăugați produse în coș, să vă autentificați în cont și să navigați în siguranță. Totodată, ele ne ajută să salvăm opțiunile dumneavoastră privind confidențialitatea. Nu conțin informații de identificare personală și nu pot fi dezactivate.

Cookie-uri terte

Acest site folosește Google Analytics pentru a obține informații strict anonime referitoare la traficul de pe site.

Vă rugăm să păstrați acest cookie pentru a vă îmbunătății experiența permanent.

Marketing

Aceste cookie-uri sunt stabilite pe site-ul nostru de către partenerii noștri de publicitate (cum ar fi Facebook sau Google). Ele pot fi utilizate de aceste companii pentru a vă construi un profil de interese și pentru a vă afișa reclame relevante pe alte site-uri. Dacă nu permiteți aceste cookie-uri, veți avea parte de publicitate mai puțin personalizată.