Ideea centrală a amenajării a fost “copiii trebuie să aibă loc să se joace şi să alerge”, iar stilul dominant este cel japonez: linii clare, piese cu design sobru şi elegant, lemn, beton, metal, îndulcit de culorile vii şi proaspete împrăştiate parcă la întâmplare.

Livingul defineşte cel mai bine atmosfera copilărească: raftul uriaş, turcoaz, este conceput special pentru a depozita oricând, oricare dintre numeroasele jucării care pot ajunge – şi rămâne – pe podeaua camerei.

Tot aici, raftul suspendat, în zig-zag, găzduieşte lucruri pe care te aştepţi să le găseşti într-un living – un ceas, nişte plante – dar dacă te aproprii suficient, vezi că între ele îşi fac veacul cei 3 Minions şi alte cteva personaje simpatice.

În jurul măsuţei de cafea se află perne şi băncuţe în formă de buşteni şi pietre, pentru ca micuţii să aibă şi aici un loc de joacă sau odihnă.

apartament_decorat_pentru_copii6 apartament_decorat_pentru_copii15

apartament_decorat_pentru_copii14

Zona de odihnă din living are o partiţie dedicată exclusiv copiilor, care se poate închide, la nevoie, cu panourile culisante şi pliabile. Aici se află alte seturi de rafturi, cu design neregulat şi jucăuş, o tablă mobilă de scris şi alte jocuri şi jucării. (La nevoie, sau după ce cresc copiii, partiţia aceasta se poate transforma în birou).

apartament_decorat_pentru_copii2 apartament_decorat_pentru_copii3 apartament_decorat_pentru_copii4

Bucătăria este deschisă spre linving, iar aici elementele care pot încânta un copil sunt corpul de iluminat suspendat, în formă de lună plină, figurinele-păsările de pe rafturi, gravurile şi vasele colorate.

apartament_decorat_pentru_copii8 apartament_decorat_pentru_copii7 apartament_decorat_pentru_copii9

Dormitorul matrimonial este spaţios şi decorat cu acelaşi culori dominante ca şi livingul. Aici, elementul central este tăblia patului, supradimensionată, din perne căptuşite de diferite dimensiuni şi culori. Dormitorul se deschide spre living, dar şi spre dressing şi baia adulţilor.

apartament_decorat_pentru_copii10 apartament_decorat_pentru_copii13 apartament_decorat_pentru_copii12 apartament_decorat_pentru_copii11

Lângă living se află dormitorul copiilor, iar peste drum de acesta, lipită de bucătărie, se află cea de a două baie a apartamentului. Apartamentul are 137 mp şi a fost amenajat anul acesta. Sursa:  Hao Interior Design, via HomeDSGN

apartament_decorat_pentru_copii1

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.
Are you human? Please solve:Captcha

Cookie-uri necesare
Sporul Casei Magazin pentru Casa si Gradina

Aceste cookie-uri sunt strict necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și a magazinului nostru online. Ele vă permit să adăugați produse în coș, să vă autentificați și să navigați în siguranță, fără a stoca informații de identificare personală. Puteți seta browserul să blocheze aceste cookie-uri, dar anumite părți ale site-ului nu vor mai funcționa.

Cookie-uri strict necesare

Aceste cookie-uri sunt absolut necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și a magazinului online. Ele vă permit să adăugați produse în coș, să vă autentificați în cont și să navigați în siguranță. Totodată, ele ne ajută să salvăm opțiunile dumneavoastră privind confidențialitatea. Nu conțin informații de identificare personală și nu pot fi dezactivate.

Cookie-uri terte

Acest site folosește Google Analytics pentru a obține informații strict anonime referitoare la traficul de pe site.

Vă rugăm să păstrați acest cookie pentru a vă îmbunătății experiența permanent.

Marketing

Aceste cookie-uri sunt stabilite pe site-ul nostru de către partenerii noștri de publicitate (cum ar fi Facebook sau Google). Ele pot fi utilizate de aceste companii pentru a vă construi un profil de interese și pentru a vă afișa reclame relevante pe alte site-uri. Dacă nu permiteți aceste cookie-uri, veți avea parte de publicitate mai puțin personalizată.