Atât noi, cât și copiii noștri lucrăm și învățăm mai bine și mai eficient dacă ne odihnim suficient și când trebuie. Asta înseamnă să ne respectăm programul de odihnă, precum și cerințele naturale ale creierului și corpului de lumină, mișcare, hrană și apă. Suntem mai performanți și mai fericiți când toate elementele sunt în echilibru.
În acest context, cât de importantă este lumina și cum ne poate influența productivitatea? Să vedem mai jos cum alegi lumina potrivită pentru birou și camera copilului.
Influența luminii asupra productivității
Majoritatea covârșitoare a oamenilor au program de lucru de zi, inclusiv copiii. Dacă îi întrebăm când se simt cei mai productivi, vor spune că dimineață și la miezul zilei. Asta în condițiile în care noaptea lor a fost una odihnitoare, cu suficiente ore de somn, potrivit vârstei.
Senzația de energie și capacitatea mare învățare și soluționare a problemelor vine din reacția creierului noastru la lumina albastră, vizibilă în proporția cea mai mare în timpul dimineții. Lumina albastră este cea care inhibă secreția de melatonina și induce trezirea.
Pe de altă parte, lumina albastră este emisă în cantități mari și de către ecranele telefoanelor, tabletelor, computerelor și ale televizoarelor, ceea ce este bine pentru productivitatea din timpul zilei, dar total nepotrivit pentru orele serii. Seara ar trebuie să ne pregătim ușor-ușor de somn, eliminând activitățile din fața ecranelor și folosind lumini de ambient în culori calde, galben spre roșu, care induc relaxarea.
Așadar se impune o primă concluzie:
- pentru orele de lucru și pentru zi este perfectă lumina naturală sau lumina artificială rece,
- iar pentru orele serii și pregătirea pentru odihnă este mai potrivită lumina caldă și cat mai puțin stat in fata ecranelor.
Temperatura / culoare luminii și cum o alegi pentru fiecare cameră
Te simți vreodată somnoros la birou, deși dormi mai mult decât suficient? Este posibil ca lumina prea caldă (temperatura cea mai mică în grade Kelvin) să aibă ceva de a face cu asta.
Orice lumină cu temperatura mai mică de 3.000K este o lumină caldă, potrivită pentru spațiile de relaxare și asociată cu dormitoarele, hotelurile, s.a. Lumina potrivită pentru lucru la birou, inclusiv pentru copii, este cea între 4.000 și 6.000K.
Dacă vrei să știi ce temperatură ar trebui să aibă lumina din fiecare cameră, aruncă o privire peste tabelul de mai jos.
Temperatura luminii | 2000K – 3000K | 3100K – 4500K | 4600K – 6500K |
Culoarea luminii | Alb cald – galben | Alb rece | Lumina la amiaza |
Ce inspira culoarea | Calm, comod, intim | Vibrant, stralucitor | Revigorant, proaspat, atentie |
Utilizarea cea mai potrivita | Living, bucatarie, dormitor, baie, restaurant, lumina de ambient, lumina decorativa | Subsol, beci, garaj, spatii de lucru, lumina de citit, birou, baie | Zone expozitionale, lumini de securitate, garaj, lumina de lucru |
Dar ține cont și că lumina arată diferit în funcție de culorile mobilei si decorațiunilor din cameră. Astfel, o cameră amenajată în culori luminoase, naturale, are nevoie, ba chiar va fi scoasă în evidență de becuri cu lumina puțin mai rece, în timp ce una mobilată un culori reci și cu linii dure, va arăta mai bina scăldată într-o lumină caldă.
Cât de diferit arată același ambient sub dieferite temperaturi ale luminii vezi în această imagine:
Lumina cea mai potrivită pentru lucru
Cea mai bună lumină pentru lucru este lumina naturală. Asta înseamnă să ai amplasat biroul cat mai aproape de o fereastră, iar pentru zilele întunecate sau de iarnă, o lampa de lucru cu lumină rece este perfectă.
Dacă nu este posibil să lucrezi doar la lumină naturală și doar în plină zi, atunci trebuie să-ți alegi lampa de lucru de la birou astfel încât să fie cu lumină albă, undeva între 4000 – 6000 K.
Becurile și corpurile de iluminat de tip LED sunt singurele care au specificații foarte exacte vis a vis de temperatura luminii și afișează foarte clar și numărul de lumeni, precum și echivalentul consumului în Watti, pentru a ști cât vă consuma un astfel de corp de iluminat.
Iarna este cel mai greu să ne trezim și să ne punem în mișcare, iar asta din cauza cantității mici de lumină și zilelor foarte scurte. Pentru aceste perioade, lumina naturală trebuie suplimentată cu lumina artificială albă.
Lumina cea mai potrivită pentru camera copilului
Copiii au aceleași nevoi de modulare a luminii ca și noi, dar în plus ei au și un birou de lucru acasă, de obicei în camera lor, așa că aici avem control 100% asupra mediului lor de lucru.
În același timp camera lor are mai multe funcții, așa că trebuie să ținem cont de toate: citit, lecții, arte, joacă și somn.
Ai grija ca biroul copilului să se afle lângă fereastră pentru a folosi orice strop de lumină naturală. Pentru perioadele cu puțină lumină naturală, aici ai nevoie de lămpi de lucru sau aplice cu lumină albă 4000K-6000K, pentru a-i menține atenția trează.
În restul camerei lumina trebuie să fie caldă, relaxantă, pentru a-l ajuta să se pregătească pentru odihna de noapte. De asemenea, ai grijă să nu vă extindeți prea mult în noapte cu temele și nu uita de regula ecranelor: înainte de culcare, cel puțin o oră, copilul nu trebuie să folosească ecrane, deoarece lumina albastră emisă de acestea îl va stimula din nou.
Amintește-ți de rutina pe care i-ai format-o când era bebeluș: baie, masaj, masă, poveste, somn. S-ar putea să fie epuizant pentru tine să mai faci asta încă un număr de ani după ce începe grădinița, dar este benefic pentru toată lumea.
Copilul se simte în siguranță și odihnit datorită acestei rutine zilnice, ceea ce înseamnă că va învăța mai bine și va fi mai echilibrat. Iar un mic amănunt precum temperatura luminii te poate ajuta să faci această rutină mai ușor de dus la bun sfârșit în fiecare zi. În plus, după ce copilul adoarme, vei avea parte de câteva ore doar pentru tine.
Sursa imagini: http://nickyholender.com .
[…] Soluțiile cele mai potrivite pentru iluminat birou și camera copilului […]