Amenajarea unui apartament de 65 mp într-un fost garaj

Când îți cauți locuință, o perspectivă deschisă te poate ajuta să dai peste niște adevărate pietre prețioase. Neșlefuite, poate, dar cu potențial de a deveni casa perfectă pentru tine.

Într-un oraș aglomerat spațiile de locuit cu adevărat bune sunt rare, dar tocmai aici intervine perspectiva deschisă despre care vorbeam. Aproape orice spațiu se poate transforma în casa ta de vis dacă ai puțină imaginație și colaboratori la fel de deschiși la minte. Așa a apărut acest proiect: amenajarea unui apartament de 65 mp într-un fost garaj.

Când o casă veche este o idee mai bună decât o casă nouă

Amenajarea unui apartament de 65 mp într-un fost garaj? Da, se poate

Imediat ce au găsit spațiul, proprietarii au contactat designerii de la Atelier PelPell și le-au povestit despre familia și viziunea lor asupra spațiului. Deși proprietarii au fost încântați de toate grinzile vizibile și tavanul cu inclinație asimetrică, trebuiau să găsească o soluție viabilă de amenejare.

O problemă a spațiului era aceea că există lumină naturală doar dintr-o parte a imobilului și anume partea dintre stradă, așa că trebuia găsită o soluție de compartimentare și distribuție a luminii naturale potrivită pentru această situație.

Zona și starea clădirii sunt foarte importante

Locuința trebuie să se află într-o zonă liniștită și într-o clădire bine întreținută, dacă nu nouă. Dacă nu se află într-o zona liniștită va trebui să recurgi la artificii arhitecturale precum acestea de aici, sau să investești sume importante în fonoizolare.

Acest spațiu este un fost garaj dintr-o clădire construită în 1958, din zona Montmartre din Paris, dar clădirea a fost reabilitată în ultimii ani, așa că punctul de plecare al proiectului era promițător. Zona și vecinii sunt foarte importanți, cum spuneam, mai ales aici unde apartamentele de peste stradă sunt foarte aproape (6 metri).

Aici, în loc să închidă spațiul, proprietarii și arhitecții au decis să lase ferestrele libere și să pună pereți de sticlă și la dormitoare – care însă se pot acoperi cu draperii.

Livingul – vedere de pe coridorul dintre dormitoare
Livingul in prim plan cu bucatarie in stanga si dormitoarele in fata
Bucataria deschisa, lipita de camera copiilor cu geam culisant pe verticala.

Proiectul final

Planificarea a durat 4 luni și construcția încă 6 , dar a meritat, căci la final s-a reușit optimizarea fiecărui colț de clădire. Pentru a câștiga spațiu, fiecare perete despărțitor și spațiu de depozitare a fost astfel contruit încât să acopere și lucruri precum instalația de încălzire, sistemele de ventiale, fire electrice și altele asemenea.

Apartamentul are încălzire în pardoseală cu agent termic controlată orin telecomandă, împărțită în 5 zone de confort și cu schimbător de căldură integrat.

Întregul apartament este mobilat pe comandă, pentru a valorifica fiecare centrimetru cub de spațiu, singurele piese cumpărate fiind canapeaua și raftul asimetric din living.

Bucataria: insula de bucatarie se poate extinde intr-o masa de 15 persoane
Dormitorul matrimonial ascunde un generos spatiu de depozitare sub pat.
Camera copiilor – spatiul de joaca la parter si scara spre paturile suspendate
Dormitorul copiilor – scara spre paturile suspendate
Paturile suspendate ale copiilor, protejate de plasa de protectie.

Structura și organizarea apartamentului

Dat fiind că singura sursă de lumină naturală se află pe peretele exterior, întregul apartament a fost amenajat în funcție de asta.

Astfel, chiar la fereastră se află zona zi, cu livingul și bucătăria deschisă. Deși spațiul nu este foarte mare, proprietarii și-au dorit o sufragerie care să poată găzdui până la 15 persoane în același timp, așa că insula de bucătărie a fost croită pe structura metalică astfel încât să se poate extinde pentru acest scop.

Din living pornește un coridor din care se intră în cele 2 dormitoare ale apartamentului și se trece spre zona din spate, care găzduiește baia și spalatorul și unde se află și intrarea în apartament.

Biroul, ca prelungire a pervazului spre dormitorul matrimonial
Holul spre spatele apartamentului, garnisit su spatii de depozitare

Particularități transformate în avantaje și valorificarea fiecărui colțișor de spațiu

Pentru că lumina naturală este prețioasă în aceste apartament, dormitoarele sunt luminate prin intermediul livingului, cu ajutorul pereților interiori din sticlă. Cum spuneam, fiecare colțișor este personalizat, așa că pervazul ferestrei de la camera părinților servește și drept birou/depozitare, iar camera copiilor are 2 intrări: una pe ușă, și cealaltă pe geamul culisant pe înălțime.

Una dintre particularitățile apartamentului este intrarea circulară în camera părinților, inspirată de intrările în cabinele vapoarelor. O altă particularitate este camera mai înaltă a copiilor, datorată tavanului cu înclinație asimetrică. Astfel camera copiilor a putut fi divizată pe înălțime: un spațiu de joacă la parter și cel de dormit în paturi suspendate accesibile de pe scări.

Iar valorificarea arhitecturii spațiului existent se vede foarte bine dacă urmărești linia galbenă de pe peretele bucătăriei: urmărește o grindă de beton care delimitează spațiul destinat dulapurilor de bucătărie, trece prin camera copiilor și ajunge până în baie.

Usa culisanta circulara de la dormitorul matrimonial
Baia: lavoarul cu spatiul de dus in spate. In dreapta este peretele dusului, cu caramida de sticla aurita.
Baia: cada construita special pentru a se potrivi spatiului. Remarcati pardoseala din placi hexagonale din ciment. In dreapta este baia mica, cu lavoarul fixata pe blat din stejar masiv.

 

[one_half][/one_half][one_half_last][/one_half_last]

Vezi Produsele recomandate

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

X