Vine sezonul căpşunilor. Capcane naturale pentru melci

Nimic nu este mai frustrant decât să aştepţi răbdător să se coacă primele căpşuni şi să constanţi că melcii ţi-au luat-o înainte, aşa că astăzi vom trece în revistă câteva capcane naturale pentru melci, plus câteva pe care le poți cumpăra din comerț. Chiar dacă vremea este schimbătoare, în aproape toate grădinile căpşunile au înflorit şi probabil că unele au şi intrat pe rod, aşa că este momentul să te gândesti la protecţia lor.

Prădători naturali:  arici, păsărele, şerpi, dar şi unele insecte

Nu alunga/ucide orice animal sălbatic din grădină, ci învaţă despre ele şi rolul lor în lanţul trofic. Nu toate sunt dăunătoare, iar unele dintre ele chiar te ajută în munca ta.

Ariciul, de pildă, mănâncă melci şi alte animăluţe dăunătoare grădinii, dar are nevoie de un colţ al lui liniştit, cum ar fi o grămadă de lemne la care să nu umbli, pentru a se retrage peste zi.

Păsărelele ştiu să aibă grijă de ele însele, iar dacă ai de gând să le faci căsuţe, atunci ai grijă unde le amplasezi, să nu poata ajunge pisica la ele. În plus, ajută-le să devină rezidenţi permanenţi ai grădinii tale, oferindu-le hrană peste iarnă.

arici
Daca ai un arici in gradina, nu il alunga si nu lasa materiale toxice la insemana lui. Daca i-ai indentificat cuibul, nu-l deranja.

Bariere naturale: coji pisate de ou, cenuşă, mulci

Melcilor nu le plac zonele aspre, de aceea cojile, cenuşa şi paiele sunt pe primul loc în protecţia tip barieră. Pe lângă faptul că apară căpşunile de prădători, fiecare dintre acestea mai aduce şi alte beneficii grădinii:

  • cenuşa creşte aciditatea şi afânează solul,
  • mulciul (paie sau coajă de copac) menţine umezeala mai mult timp la rădăcina plantelor, împiedică creşterea buruienilor în exces şi stropirea căpşunilor cu noroi când plouă,
  • iar cojile de ou sunt o resursă de calciu cu eliberare lentă.

Poate că nu sunt soluţii eficiente 100%, dar sunt naturale şi nu vor afecta negativ nici solul, nici celelalte culturi.

capsune-paie1
Paiele se procura si se imprastie foarte usor.

Capcanele

Ştim că există pasionaţi de melci, dar ideea de a-i prinde nu ne încânta câtuşi de puţin. Am aflat totuşi despre o capcană pentru melci pe care o vom testa anul acesta: capcana cu bere. Îngroapă în pământ cutii de conserve sau funduri decupate de la sticle de plastic şi toarnă bere în ele, dar nu mai mult de 1/3 din înălţime. Melcii se pare că sunt atraşi de mirosul de bere şi în încercarea de a bea, se îneacă. A doua zi goleşti recipientul şi pregăteşti capcana pentru seara următoare.

Capcane cu bere, facute din peturi. Melcii iubesc si salata!
Capcane cu bere, facute din peturi. Ai grija, melcii iubesc si salata!

Controlează apa din grădină

Melcii sunt atraşi de umezeală, aşa că evită sa uzi toată parcela de căpşuni, mai ales dacă este o zonă în care apa are tendinţa să stagneze. Foloseşte irigarea prin picurare şi apa se va duce exclusiv acolo unde este nevoie de ea.  AICI: Sisteme de irigatii pentru toate culturile.

caspune-irigatii

Păstrează ordinea

Nu lăsa nimic pe sol, dar mai ales pe iarbă: melcii adoră să se ascundă în timpul zilei sub orice scândură, capac, lemn, tablă, unealtă, frunze îngrămădite, etc. Orice zona umbrită îi atrage şi dacă laşi obiecte aruncate prin grădina, le oferi căsuţa perfectă.

Cultivă căpşunii în ghivece

Dacă nu se află pe sol, târâtoarele pur şi simplu nu a acces la ele. S-ar putea să le împărţi cu păsărelele, dar în acest caz poţi pune o plasă peste ele până ce le culegi.

 

Inspiră-te din selecția noastră de produse pentru casă si grădină

1 Comentariu

  1. Stifii Fanica 09/05/2017 Răspunde

    Var praf sau praf de creta.
    Punem praful intru-n ciorap de matase si scuturam usor ciorapul printre tufele de capsuni.La fel cu cenusa.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Modifica Preferintele Cookies