Tăierile de formare la pomii fructiferi – ghid simplu pentru începători
Tăierile de formare la pomii fructiferi – ghid simplu pentru începători

Tăierile de formare la pomii fructiferi sunt esențiale în primii ani de viață ai unui pom fructifer. Ele stabilesc structura de bază a coroanei copacului și influențează direct dezvoltarea viitoare, sănătatea pomului și volumul de fructe. O formare corectă înseamnă un pom mai ușor de întreținut, mai aerisit și mai productiv.

În acest ghid, îți explicăm când, cum și cu ce unelte să faci tăierile de formare, indiferent dacă ești la primul pom sau ai deja o mică livadă.

🌿 Ce sunt tăierile de formare la pomii fructiferi și de ce sunt importante?

Tăierile de formare au rolul de a:

  • stabili înălțimea tulpinii și structura principală a coroanei;
  • stimula formarea de ramuri laterale viguroase;
  • asigura lumina și aerisirea în interiorul coroanei;
  • preveni ramificația haotică și dezvoltarea dezechilibrată.

 

📆 Când se fac tăierile de formare la pomii fructiferi?

📌 Tăierile de formare se fac în primii 3–4 ani de viață ai pomului și diferă în funcție de soi, vigoarea portaltoiului și forma de coroană dorită (vas, ax central, fus etc.).

Cel mai potrivit moment este primăvara devreme, în luna martie, când riscul de înghețuri severe a trecut, dar înainte de pornirea vegetației (dezmugurire). În această perioadă, pomul poate răspunde bine la intervenție, iar rănile se cicatrizează repede.

❄️ Evită tăierile pe ger sau în perioadele cu umezeală excesivă.

🧰 Unelte necesare pentru tăieri precise

Pentru o tăiere corectă și curată, ai nevoie de unelte bine ascuțite și adaptate grosimii crengilor:

💡 Asigură-te că dezinfectezi uneltele înainte și după utilizare pentru a evita transmiterea bolilor!

plantarea pomilor fructiferi toamna - plantare si curatare

Cum faci tăierile de formare la pomii fructiferi cu ax central

Formarea coroanei cu ax central  este o metodă de formare în care:

  • trunchiul principal (axul) este lăsat să crească liber și vertical,
  • ramurile de schelet se dezvoltă pe lateral, în etaje, în jurul axului central,
  • forma finală seamănă cu un brad sau o piramidă aerisită.

Pentru ce pomi se recomandă formarea cu ax central?

  • măr, păr, cireș, vișin
  • pomi altoiți pe portaltoi de vigoare mică/medie
  • livezi intensive sau semi-intensive

 

Etapele de formare ale coroanei cu ax central

🌱 1. La pomul abia plantat (anul 1)

  • Tăietura roșie orizontală arată unde se scurtează tulpina principală.
  • Se face o tăiere de înălțime, pentru a stabili trunchiul și a încuraja formarea de ramuri laterale.
  • Se obține o înălțime de aproximativ 70–100 cm de la sol.

🌿 2. În anul 2

  • Pomul are deja câteva ramuri laterale.
  • Se aleg 3–4 ramuri principale, bine distribuite în jurul trunchiului.
  • Tăieturile roșii înclinate arată scurtarea ramurilor selectate, pentru a stimula dezvoltarea laterală.
  • Restul ramurilor se îndepărtează.

🌳 3. În anii următori

  • Pomul capătă structură, iar ramurile se dezvoltă.
  • Se îndepărtează ramurile verticale sau cele care cresc spre interior.
  • Tăieturile roșii indică ajustările pentru echilibrarea coroanei.

🛠️ 4. Continua curățarea lăstarilor verticali

  • Pomul are o coroană stabilită.
  • Se menține aerisirea prin îndepărtarea lăstarilor verticali sau a celor crescuți în interiorul coroanei.
  • Se păstrează forma și se previne îndesirea ramurilor.

❗ Greșeli frecvente de evitat

  • Tăieturi prea adânci sau în apropierea mugurelui – pot duce la uscare.
  • Lăsarea de cioturi – încurajează dezvoltarea de lăstari slabi.
  • Tăierea pe vreme umedă – crește riscul de boli fungice.

Află de ce se fac plantările de pomi fructiferi toamna.

Taierile de formare pentru coroana cu ax central
Taierile de formare pentru coroana cu ax central

Cum faci tăierile de formare la pomii fructiferi cu coroană tip cupă

Scopul acestei forme:

  • Lumina ajunge în centrul coroanei, stimulând o fructificare uniformă.
  • Aerisirea este mai bună – se reduc bolile cauzate de umiditate.
  • Intervențiile (stropiri, cules, tăieri) sunt mai ușor de făcut.

Pentru ce pomi se recomandă formarea cu ax central?

  • Piersic, cais, prun, vișin
  • Grădini familiale, livezi tradiționale
  • Zone cu umiditate ridicată – pentru o mai bună aerisire

Etapele de formare a coroanei tip cupă

🌱 1. La pomul abia plantat (anul 1)

Stabileste înălțimea trunchiului. După plantare, alege înălțimea la care vrei să formezi coroana – de obicei, între 70 și 90 cm de la nivelul solului. Taie axul principal (tulpina) la acest nivel.

📌 Această tăiere oprește creșterea pe verticală și stimulează formarea de lăstari laterali.

🌿 2. În anul 2

Alege 3-4 ramuri principale. În anul al 2-lea, vor apărea mai mulți lăstari în jurul zonei de tăiere. Selectează 3 sau 4 ramuri viguroase, orientate spre exterior, distribuite uniform în jurul tulpinii, la un unghi de 45–60°.

Scurtează ramurile prinicpale la aproximativ 30–40 cm, pentru a stimula dezvoltarea ramurilor secundare.

Îndepărtează ceilalți lăstari, mai ales cei care:

  • cresc vertical,
  • se intersectează,
  • sunt prea aproape unii de alții.

 Îndepărtează axul central

Forma tip cupă nu are un lider central. În acest stadiu, axul vertical (tulpina principală) trebuie tăiat complet deasupra ramurilor selectate, astfel încât lumina să pătrundă în mijlocul coroanei.

🌳 3. În anii următori (2-3 ani) – formare si ajustare

  • Scurtează anual ramurile principale pentru a încuraja ramificarea.
  • Îndepărtează lăstarii care cresc vertical sau spre interiorul coroanei.
  • Păstrează forma deschisă, aerisită.
  • Asigură un echilibru între ramurile principale, astfel încât niciuna să nu domine prea mult.

📌 Obiectivul este să ai o coroană ca o „paraboloidă” deschisă, cu ramuri principale egale și orientate în afară.

🛠️ 4. Continuă întreținerea anuală

  • Continuă tăierile de reglaj: îndepărtează lăstarii crescuți în interior, cei verticali sau slabi.
  • Poți începe tăieri de fructificare pentru stimularea rodului.
Taieri de primavara la pomi fructiferi Coroana tip cupa
Taieri pentru formarea coroanei tip cupa

📊 Tăieri de formare la pomii fructiferi: analiză comparativă coroana cu ax central vs coroana tip cupă

CaracteristicăAx centralCoroană tip cupă
Formă finalăConică (brad)Deschisă, în formă de vas
Pom recomandatMăr, păr, cireșPiersic, cais, prun
Necesită eliminarea axului❌ Nu✅ Da
Expunere la luminăBunăExcelentă în centru
Ușurință la culesMedieUșoară
Recomandat pentruLivezi intensiveGrădini, livezi clasice
ÎntreținereTăieri regulateTăieri de formare și curățare

 

Inspiră-te din selecția noastră de produse pentru casă si grădină

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Modifica Preferintele Cookies