Certificatul de urbanism

Certificatul de urbanism este actul de informare prin care se fac cunoscute solicitantului conditiile in care se poate construi pe un anumit amplasament si care sunt avizele si acordurile pe care trebuie sa le obtina in vederea emiterii autorizatiei de construire.

El poate fi solicitat de orice persoana fizica sau juridica in urmatoarele situatii:

– proiectarea si executarea de lucrari de constructii de orice fel sau interventii la constructii deja existente;
– concesionarea de terenuri;
– adjudecarea prin licitatie a proiectarii lucrarilor publice in faza de studio de fezabilitate;
– cereri in justitie.

Certificatul de urbanism este un act informal, in consecinta solicitantul nu este obligat sa detina act de proprietate asupra terenului sau constructiei.

Nota: Cu toate ca Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii specifica faptul ca nu este necesara prezentarea titlului asupra imobilului sau a altui act care sa ateste dreptul de proprietate, in practica, autoritatea emitenta a Certificatului de urbanism poate cere completarea documentatiei cu acest act.

In functie de amplasament si de particularitatile lucrarilor de constructii, cererea pentru emiterea unui certificat de urbanism se face catre:

– consiliile judetene, pentru investitiile realizate in extravilanul comunelor, cu exceptia celor pentru contructii reprezentand anexe gospodaresti de pana la 100mp;
– primariile municipiilor, pentru constructiile si lucrarile amplasate in teritoriul administrative al acestora;
– Primaria Generala a Municipiului Bucuresti, pentru investitiile care depasesc teritoriul unui singur sector sau sunt realizate in extravilan;
– primariile sectoarelor municipiului Bucuresti, pentru toate constructiile din teritoriul administrative al acestora;
– primariile oraselor;
– primariile comunelor, pentru lucrarile care se executa in intravilanul localitatilor componente, in vederea realizarii de locuinte individuale

Certificatul de urbanism cuprinde toate informatiile cunoscute la data emiterii acestuia. Pe langa datele privind identificarea solicitantului si elemente de identificare ale imobilului, Certificatul mai cuprinde:

a) regimul juridic, care se refera la:
– suprafata terenului;
– natura prorietatii (privata sau publica);
– dreptul de proprietate asupra terenului si/sau constructiei;
– situarea acestuia in intravilan sau extravilan;
– eventuala includere in patrimoniul monumentelor istorice si/sau naturale;
– restrictii de construire;
– zone de utilitate publica.

b) regimul tehnic releva conditiile in care se poate realiza o eventuala constructie: inaltimea maxima, distantele obligatorii fata de proprietatile vecine si fata de axul strazii, procentul maxim de ocupare a terenului (POT – raportul dintre suprafata constructiei la sol si suprafata terenului pe care se construieste), coeficientul maxim de utilizare a terenului (CUT – raportul dintre suma suprafetelor nivelurilor si suprafata terenului).

c) regimul economic, care informeaza in ce masura terenul se incadreaza in activitatea economica a zonei.

In situatia in care nu exista documentatii de urbanism aprobate sau acestea nu contin elementele necesare autorizarii directe, atunci se impune, dupa caz, elaborarea si aprobarea a unui plan urbanistic de zona – PUZ sau a unui plan urbanistic de detaliu – PUD.

Certificatul de urbanism cuprinde o rubrica in care este precizat scopul pentru care a fost eliberat.

Prin Certificatul de urbanism emitentul stabileste avizele si acordurile legale necesare autorizarii executarii lucrarilor de constructii. Acestea se impart in doua categorii: unele obtinute pe plan local prin grija emitentului autorizatiei si care se obtin prin „Acordul unic” si altele obtinute de catre solicitant.

Acordul unic este actul de aviz conform emis de Comisia de acorduri unice din cadrul Consiliului Local sau primariei, care insumeaza avizele si acordurile favorabile exprimate prin fisele tehnice completate de proiectant pentru: utilitati urbane (alimentare cu apa, energie electrica, termica, gaze naturale, telefonie, salubritate si transport urban), prevenirea si stingerea incendiilor, aparare civila, protectia mediului si sanatate publica.

Certificatul de urbanism (CU) are un termen de valabilitate care este stabilit de autoritatea emitenta si este, de regula, de 12 luni. In acest interval se va intocmi documentatia necesara obtinerii avizelor si a celei pentru obtinerea autorizatiei de construire. Cu minimum 15 zile inainte de expirarea termenului de valabilitate se poate solicita prelungirea certificatului cu maximum 12 luni.

CU trebuie contrasemnat de arhitectul-sef al localitatii, de secretarul primariei si de catre primar.

Certificatul de urbanism nu tine loc de autorizatie de construire, ci se emite in vederea obtinerii acesteia. Cand primiti formularul tip in vederea completarii lui pentru a obtine Certificatul de urbanism, trebuie sa verificati corectitudinea datelor de identificare ale solicitantului si cele ale terenului si/sau ale constructiei pentru care s-a eliberat actul.

Avizele din Certificatul de Urbanism se cer pentru a obtine Autorizatia de constructie a casei.

Pentru obtinerea CU se vor depune urmatoarele acte:
– cerere tip pentru eliberarea CU ;
– un plan de situatie pe suport topografic, vizat de Cadastru, pe o scara de la 1:5000 pana la 1:500;
– dovada platii taxei de emitere a Certificatului de urbanism (taxa se stabileste in functie de suprafata terenului).
Sursa: Legea 50 / 1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii.

Vezi Produsele recomandate

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.