Soluții pentru protecția plantelor pe timp de iarnă - Sporul casei - Soluţii şi idei pentru casă şi grădină Soluții pentru protecția plantelor pe timp de iarnă - Sporul casei - Soluţii şi idei pentru casă şi grădină

Soluții pentru protecția plantelor pe timp de iarnă

Începând cu luna octombrie grădinile noastre intră într-o bine-meritată perioadă de odihnă și pentru că frigul este tot mai aspru pe măsură ce se apropie finalul de an, este momentul să ne gândim la soluții pentru protecția plantelor pe timp de iarnă.

Nevoia de protecție este cau atât mai mare, cu cat în grădinile noastre nu se mai găsesc doar soiuri autohtone. Arborii și arbuștii ornamentali, cu coronamente spectaculoase pe timp de vară, sunt majoritatea soiuri de import și dacă dorim să protejăm frumusețea grădinii dar și investiția, trebuie să avem grijă de ei pe timpul iernii. Pentru pasionații de legumicutură, protecția plăntuțelor pe timpul înghețului, chiar în solar fiind, poate face diferența între o cultură reușită și lipsa oricărei culturi.

Să vedem ce soluții pentru protecția plantelor pe timp de iarnă există. Și ca să iți dai seama când trebuie să acționezi trebuie să mai știi ceva: până la ce temperatură rezistă plantele din grădina ta și care este prognoza meteo, astfel încât să fii pregătit cu materialele potrivite.

Protecție pentru partea aeriană a plantelor

Înainte de a te îndrepta către magazine, verifică ce ai prin curte și poți folosi ca protecție anti-îngheț. Stuful, paiele de grâu sau tulpinile uscate ale porumbului, de exemplu, se pot fixa în jurul tulpinilor copăceilor și arbuștilor pentru a-i proteja de frig. Te poți gândi și la pături vechi, saci vechi de iută sau orice material călduros care se poate înfășura sau lega în jurul tulpinilor.

Cort pentru arbust incropit din 4 bete si niste iuta. Sursa: http://www.hgtv.com

Plasă din iută pentru protecția arbuștilor și plantelor la ghiveci

Materialele de protecție din fibre naturale precum iuta sau fibra de cocos au devenit tot mai utilizate in ultimii ani.

Iuta este o soluție bio pentru protecția plantelor la ghiveci, atât pe terasă cat și din gradină.

Saci din iută, 1 X 1 metri, 300 g/mp, aici.


 

 

 

Pâslă din polipropilenă pentru arbori, arbuști și flori la ghiveci

Pâsla din polipropilena vine un diferite densități, croită sub formă de sac sau la val de 10 X 2 metri. Dacă sacul îl poți folosi doar pentru ghivece sau arbuști cu o anumită înălțime, valul de material poate fi folosit inclusiv în cazul arborilor nu foarte mari și a plantelor cu forme atipice.

Diferența de densitate și grosime, asigură grade diferite de protecție la ger.

Saci din polipropilenă, 30g/mp, 1.8X2 metri aici.

Pâslă protecție la îngheț la pachet, din polipropilenă cu densități 30 – 50 g/mp și diferite dimensiuni găsești aici.


Membrană protectoare pentru pomi, legume, flori

Membrana DUPONT Protecmax are o densitate mai mică, de doar 17g/mp, și este  destinată protecției florilor și legumelor sensibile, mai ales pentru culturile în solar, pe timp de iarna. Protejează atât împotrivă înghețului, cat și a căldurii, vântului, precipitațiilor puternice și oferă protecție fată de numeroși dăunători, insecte, pasări, fără a folosi mijloace chimice.

Foarte ușoară, permeabilă, neetanșă, dar rezistentă. Permite trecerea a 90% din cantitatea de lumină, dar este stabilizată UV. Poate fi folosită mai mulți ani. Pachetul include rola de 1.5 m x 8 m și 12 ace de fixare.

O poți găsi online aici.


Folie anti-îngheț Tenax Ortoclima, 17 g / mp

Tenax Ortoclima este o folie microporoasă, nețesută, fabricată din polipropilenă, de culoare albă. Este rezistentă, ușoară, stabilizată UV și are o permeabilitate pentru lumină de până la 90%.

Folia Tenax Ortoclima este ecologică, ușor de utilizat, rezistentă la degradarea UV și la produse chimice și este foarte versatilă. Este potrivită pentru toate culturile care au nevoie de protecție împotrivă înghețului, vântului, schimbărilor bruște de temperatură, ploii și anumitor paraziți. Creează un microclimat ideal pentru creșterea abundentă a culturilor de câmp, cum ar fi salata, fasolea, pepenii, dar și a plantelor sau florilor de gradina, fără a inhibă procesele naturale biologice. Dimensiunile mari ale rolei 500 X 1.6 metri, o recomandă pentru culturile extinse, din câmp.

Găsești folia online aici.


Protecția rădăcinilor la îngheț

Pe lângă materialele de mai sus, menite să portejeze părțile aeriene ale plantelor sensibile la îngheț, mai sunt o serie de lucrări pe care le poți face și care ajută la protecție tulpinii și a rădăcinii.

Mulcirea este una dintre ele. Mulciul trebuie sa fie mărunt și pus chiar înainte de perioada înghețului, pentru a nu permite rozătoarelor și insectelor să-și facă cuiburi.

Mușuroirea este o altă lucrare utilă protecției arbuștilor, mai ales trandafirilor. Mușuroirea se face însă cu pământ bine fărâmițat, altfel gerul va pătrunde oricum printre bulgări. Dacă dedesubt pământul nu a fost prășit și este crăpăt de la secetă, gerul profund și de lungă durată va ucide planta cu siguranță. Mușuroirea este o lucrare care se recomandă și copăceilor plantați toamna.

Udarea la timp. Dacă toamna a fost secetoasă, plantele trebuie udate până înainte de îngheț, dar nu după ce înghețul s-a instalat. O plantă bine hidratată se ferește mai bine de boli și dăunători, iar solul umed absoarbe și menține mai bine căldura soarelui.   

Copacel proaspat plantat si pregatit pentru iernat.             

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeşte şi:

Alege cu grijă firma de transport mobilă

O firmă de mutări sau de transport mobilă trebuie aleasă cu grijă, pentru a reduce …