Programul Casa Verde Plus: termoizolarea casei cu materiale ecologice poate fi decontată de stat

Dacă aţi luat în calcul termoizolarea casei cu materiale ecologice, fie că este vorba despre o contrucţie existentă fie despre una în stadiu de proiect, iată că anul acesta aveţi şansa de a face acest lucru decontând lucrarea la stat.

În 26 iulie 2016 au fost publicate pe site-ul Ministerului Mediului şi au intrat în dezbatere publică programele guvernamentale Casa Verde şi Casa Verde Plus. Programele se află în dezbatere pentru 10 zile şi apoi vor fi promulgate prin Ordin de Ministru.

Programul Casa Verde se adresează celor care doresc să-şi îmbunătăţească performanţele energetice ale casei folosind panouri fotovoltaice, pompe de căldură şi instalaţii de producere a energiei termice pe baza de deşeuri vegetale, agricole şi forestiere.

Programul Casa Verde Plus – pentru anveloparea caselor cu materiale care nu emit compuşi organici volatili

Noutatea absolută este Programul Casa Verde Plus, prin care se urmăreşte creşterea eficienţei energetice a caselor prin anveloparea lor cu materiale ecologice, care nu emit substanţe volatile.

Atenţie, programul se adresează deţinătorilor de casă, nu de apartament la bloc, aşa că dacă aveţi deja casă şi nu este izolată termic sau intenţionaţi să construiţi una în viitorul apropiat, cheltuielile cu termoizolarea vor putea fi decontate prin acest program guvernamental, în limita plafonului maxim stabilit prin Ordin de Ministru.




Solicitanţi eligibili

Este eligibil solicitantul care îndeplineşte, după caz, următoarele condiţii:

  • este cetăţean român sau cetăţean al statelor Uniunii europene cu domiciliul stabil în România
  • este titularul autorizaţiei de construire pentru imobilul – dacă este vorba despre o clădire nouă
  • este proprietar/coproprietar al imobilului existent, supus renovării
  • este proprietar al imobilului – teren, pe care se va implementa proiectul conform prezentului Ghid;
  • imobilul – construcţie şi imobilul-teren nu fac obiectul unui litigiu în curs
  • solicitantul are îndeplinite obligaţiile de plata a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat, bugetele locale, conform prevederilor legale în vigoare;
  • în activitatea desfăşurată anterior începerii proiectului, solicitantul nu a fost condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă

Cuantumul finanţării

Finanţarea se acordă sub forma unei prime de eficienţă energetică în valoare de maxim 40 000 lei pentru clădirile noi şi maxim 35.000 lei pentru cladirie existente.

Ca şi cost pe metrul pătrat, se pot deconta maxim:

  • 80 lei / mp pentru izolarea şi finisarea pereţilor exteriori ai clădirilor noi
  • 60 lei / mp pentru izolarea şi finisarea pereţilor exteriori ai clădirilor existente
  • 120 lei/mp pentru izolarea pe interior a podurilor .

În cadrul Programului, solicitantul poate beneficia de o singură primă de eficienţă energetică, pentru o singură casă.

Eventualele diferenţe până la acoperirea integrală a costurilor pentru componentele vizate de prezentul Ghid, precum şi cheltuielile neeligibile, vor fi suportate de către beneficiar din surse proprii.

Ordinea de aprobare

Dosarele vor fi soluţionate în ordinea înregistrării la registratura Administraţia Fondului pentru Mediu. Cererea de finanţare şi documentaţia anexată, legată, paginată şi opisată, se depun într-un singur exemplar, în plic sigilat, la registratura Autorităţii, la adresa: Administraţia Fondului pentru Mediu, municipiul Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 294, corp A, sectorul 6, codul poştal 060031

Primele de eficienţă energetică se vor acorda până la epuizarea fondului pus la dispoziţia programului.

Atenţie! Dosarele trebuie să fie complete şi corecte, altfel vor fi respinse fără posibilitatea de a le completa!




Proiecte eligibile

Vor fi considerate eligibile proiectele care vizează clădiri independente, de minim 50 mp suprafaţă utilă şi care îndeplinesc următoarele condiţii, cumulativ:

  • Utilizează izolaţie pentru exterior în cazul faţadei şi interior în cazul acoperişului, cu grosimea de minim 15 cm, din Materiale izolatoare fabricate fără Compuşi Organici Volatili (COV).
  • Materialele specificate vor fi folosite pentru suprafaţa integrală a componentelor vizate de prezentul Ghid, respectiv la acoperiş şi faţadă;
  • Proiectul trebuie implementat pe teritoriul României.

Lista de materiale indicate ca eligibile în proiect cuprinde:

  • cânepă,
  • lână,
  • vată minerală bazaltică,
  • vată minerală,
  • pluta,
  • perlit,
  • celuloză,
  • paneluri structurale termoizolante pe baza de oxid de magneziu,
  • tencuieli fără COV,
  • adezivi fără COV,
  • vopsele şi amorse fără COV.

Cheltuieli eligibile

Sunt eligibile următoarele cheltuieli

  • Achiziţia de materiale cuprinse în lista de mai sus şi utilizate pentru izolarea construcţiilor noi sau renovare, inclusiv TVA aferentă;
  • Serviciile de manoperă, inclusiv TVA aferentă, cu excepţia profitului, a cheltuielilor indirecte mai mari de 10% şi a TVA aferentă acestora două din urmă, evidenţiate în situaţiile de lucrări.

Decontarea cheltuielilor eligibile

  • Autoritatea nu acordă plăţi pentru facturile reprezentând avansuri în baza contractelor cu furnizorii de servicii/produse/lucrări aferente proiectului.
  • Autoritatea nu acordă plăti în avans.
  • Autoritatea finanţează prima de eficienţă energetică în conformitate cu prezentul Ghid.
  • Odată cu depunerea dosarului de decontare, beneficiarul este obligat să facă dovada achitării integrale a materialelor/lucrărilor aferente izolării imobilului – construcţie.
  • Autoritatea finanţează cheltuieli eligibile efectuate după semnarea contractului de finanţare.
  • Autoritatea nu finanţează lucrări efectuate în regie proprie.

Proiectul integral al viitorului Ordin de Ministru îl găsiţi AICI.

Vezi Produsele recomandate

62 Comentarii

  1. vio 28/07/2016 Răspunde

    Multumesc foarte mult domnule Ministru.
    Vreau sa-mi anvelopez casa si mai ales podul.Daca vroiati sa ajutati,dadeati banii inainte cu obligatia de a prezenta actele intr-un termen dat !Asa,va multumesc,acest ajutor este tot pentru cei ce au bani !

    • Daniela Mateescu 17/07/2017 Răspunde

      poate nu ar fi rau sa scrieti asta direct ministerului si minstrului si nu numai…..

  2. KZoltan 30/07/2016 Răspunde

    Finantarea acoperisurilor verzi prin Casa verde Plus va fi accesibila doar urmatorilor tipuri de solicitanţi eligibili:
    Unităţi Administrativ-Teritoriale, Instituţii Publice, Organizaţii nonguvernamentale;
    Pentru urmatoarele tipuri de imobile eligibile:
    Unităţi şi instituţii de învăţământ, Unități medico-sanitare și spitale, Centre maternale, Cămine pentru persoane vârstnice, Centre reabilitare, Cantine sociale, Adăposturi de noapte, Centre de plasament ale copilului;

  3. B. Marius 31/07/2016 Răspunde

    Buna ziua! Sunt din Nasaud, jud. B-N. Am o casa P+1, amprenta casei 11*10 m2, construita recent in rosu si acoperita fara izolatii.
    1.Eu daca cumpar materiale pentr izolarea exteriorului si al acoperisului de maxim 80 , respectiv 120 lei cu tot cu tva inclus cu materiale din lista sus mentionata imi este platita separat si manopera?
    2. Daca am omis ceva la dosar si este respins nu mai primesc decontul?
    3. Intai trebuie sa-mi fac izolatia pe banii mei si dupa ce termin lucrarea sa trimit plicul cu actele necesare plus facturile ca sa primesc decontul si daca o sa mai am norocul sa mai apuc la rand banii pentru decont in ordinea depunerii dosarelor complete bine daca nu probabil cu dosar complet, lucrarea terminata, banii cheltuiti este posibil sa nu mai primesc niciun decont? Eu as trimite maine plicul la adresa sus mentionata si dupa ce mi s-au aprobat banii sa incep lucrarile. Se poate asa?
    4. Sunt firme care sunt in acest proiect numite pentru a face aceste lucrari?

    • Sporul casei 01/08/2016 Răspunde

      Buna ziua, ma bucur sa va cunosc!
      Voi raspunde punctual:
      1.Nu, nu este suficient sa le cumparati si sa va incadrati in sumele trecute in Ordin.
      Conform art.11, lit.e), dosarul trebuie sa contina si “ Proiect tehnic, în original, elaborat conform prevederilor legale care să prezinte în mod explicit lista de cantități și tipul materialelor folosite, precum și care să ateste respectarea prevederilor art. 10„.
      Se pot deconta si se incadreaza in sumele maxime mentionate de dvs: materialele prevazute in Ordin, manopera aferenta si TVA-ul pentru materiale si manopera, dupa cum spune art.15:
      Cheltuieli eligibile:
      (1) Achiziția de materiale specificate de prezentul Ghid și utilizate pentru izolarea constructiilor noi sau renovare, inclusiv TVA aferentă;
      (2) Servicii manoperă, inclusiv TVA aferentă, cu excepția profitului, a cheltuielilor indirecte mai mari de 10% și a TVA aferentă acestora două din urmă, evidențiate în situațiile de lucrări

      2.Da, asa este. Art.14, alin.1): Lipsa unui document sau prezentarea acestuia sub o altă formă decât cea solicitată sau ieşirea sa din perioada de valabilitate, precum şi neîndeplinirea unui criteriu de eligibilitate determină respingerea dosarului de finantare.

      3.Nu, nu se poate asa. Intai trebuie facuta izolatia (oricum ati fi facut-o nu?) si apoi puteti cere finantarea.
      Art. 22: Decontarea cheltuielilor eligibile
      (1)Autoritatea nu acordă plăţi pentru facturile reprezentând avansuri în baza contractelor cu furnizorii de servicii/produse/lucrari aferente proiectului.
      (2) Autoritatea nu acordă plăţi în avans.
      (3) Autoritatea finanţează prima de eficiență energetică în conformitate cu prezentul Ghid.
      (4)Odată cu depunerea dosarului de decontare, beneficiarul este obligat să facă dovada achitării integrale a materialelor/lucrărilor aferente izolării imobilului – construcție.
      (5) Autoritatea finanțează cheltuieli eligibile efectuate după semnarea contractului de finanțare.
      (6) Autoritatea nu finanțează lucrări efectuate în regie proprie.

      4.Nu exista o lista de firme, ci o lista de materiale considerate sigure, fara emisii de substante nocive.

      Textul integral al proiectului de Ordin de Ministru il gasiti aici.

      • mariuss 04/08/2016 Răspunde

        Bună. . Este tot complicat. ..poate găsiți o forma mai simpla..și eu as opta pentru izolarea podului..mi ar fi de un real ajutor. Dacă as face dosarul și mi ați aproba sa pot lua direct prin acte materiale necesare izolării ..iar la manopera as putea economisi ,făcând chiar eu izolarea .lucrez în domeniu. Dacă as primi un răspuns favorabil. .Pentru ca așa Cum am înțeles. ..sa plătești totul și sa aștepți aprobarea dosarului ,este o problema mare..Dacă nu mi se aproba? Rămân cu bani investiți, care nici nu mi permit momentan. Va mulțumesc !

      • Daniela Mateescu 17/07/2017 Răspunde

        buna ziua, eu sunt putin bulversata, daca „mai intai se semneaza contractul si abia dupa aceea se cumpara materialele”…..cum se impaca cu „intai faceti izolatia si apoi puteti cere finantarea”…..??!! sa inteleg ca se semneaza contractul, se face izolatia si se depune un alt dosar pt cerere rambursare….se depune de 2 ori?!….va multumesc

  4. Stefan 09/08/2016 Răspunde

    „Materialele specificate vor fi folosite pentru suprafaţa integrală a componentelor vizate de prezentul Ghid, respectiv la acoperiş şi faţadă”

    Daca fatada este deja izolata din surse proprii, pot so izolez numai acoperisul(podul) cu ajutorul programului Casa Verde?

    • Sporul casei 09/08/2016 Răspunde

      BUna ziua

      Am intrebat la randul nostru la Minister si vom reveni cu un raspuns cand il vom primi.

      Multumesc pentru intelegere.

    • Sporul casei 13/09/2016 Răspunde

      Buna ziua

      Am primit raspunsul de la Minister. Acesta este: „Da, se va putea finanta si partial”.

      • Trandafir Georgiana. 22/02/2017 Răspunde

        Buna seara.sunt proprietarul unei case vila la tara cu 300m2 de placat,casa este tencuita .As dori sa accesez acest fond european.Am vre o sansa???

        • Miclea Aurel 24/02/2017 Răspunde

          Buna ziua,

          Da, se poate. Fondul este fond de mediu…de la guvern.
          Trebuie insa sa faceti un proiect in acest sens….cu avize, acorduri, expertize, autorizatie de constructie.

    • Aurel MICLEA 20/10/2016 Răspunde

      DA, cu conditia ca Auditorul Energetic sa specifice ca doar aceasta lucrare lipseste, pentru ca Dvs. sa aveti o casa in clasa A Energetic.
      ATENTIE !!! se fac verificari…cine greseste PLATESTE.

  5. Crina V. 26/08/2016 Răspunde

    Buna Ziua

    Am construit o casa regie proprie, izolata cu vata bazaltica de 6 cm si caramida de 38.
    Avem vreo sansa sa obtinem o rambursare? Intreb asta deoarece am vazut in ghid ca vata trebuie sa aiba grosime de minim 15 cm, e adevarat sau nu am inteles noi bine?
    Si inca o intrebare: daca am construit in regie proprie conteaza? Adica noi nu dorim rambursarea si manoperei, doar a materialelor..
    Multumesc

    • Sporul casei 27/08/2016 Răspunde

      Buna ziua, d-na Crina V.

      Conform informatiilor publicate pana acum: materialul izolator trebuie sa aiba o anumita grosime, intr-adevar 15 cm, materialele folosite sa se afle pe lista celor eligibile, iar intreaga lucrare trebuie sa fi avut pa baza un proiect tehnic in care sa fie specificate toate detaliile termoizolatiei.

      • Crina V. 27/08/2016 Răspunde

        Buna ziua, avem acel proiect, dar trebuie sa construim cu o firma? Noi construim in regie proprie( tatal si fratii mei), conteaza ca nu avem facturi pentru manopera?
        Multumesc!

        • Sporul casei 28/08/2016 Răspunde

          Buna ziua

          Din proiectul Ordinului de Ministru reiese ca se pot deconta :
          Cheltuieli eligibile:
          (1) Achiziția de materiale specificate de prezentul Ghid și utilizate pentru izolarea
          constructiilor noi sau renovare, inclusiv TVA aferentă;
          (2) Servicii manoperă, inclusiv TVA aferentă, cu excepția profitului, a cheltuielilor
          indirecte mai mari de 10% și a TVA aferentă acestora două din urmă, evidențiate în situațiile
          de lucrări;

          Materialele trebuie sa fie de tipul si in cuantumul specificat (acei 15 cm grosime), iar daca nu:
          Art.11, lit.f) Pentru situația în care autorizația de construire a fost obținută pentru un proiect care nu
          prevedea utilizarea materialelor propuse în prezentul Ghid, solicitantul va depune dispoziția de
          santier pentru schimbarea soluției tehnice, în original, verificată din punct de vedere a
          rezistentei și la foc (A1, CC) de către verificatori autorizați, însoțită de memoriu tehnic
          justificativ, note de renunțări, liste de cantități suplimentare, secțiuni și piese desenate de
          modificare a soluției tehnice.

          Acestea sunt toate informatiile oferite de proiectul de OM. Forma definitiva a ordinului inca nu a aparut. Puteti urmari si site-ul http://www.afm.ro/ pentru eventuale actualizari.

          Toate bune!

        • Aurel MICLEA 20/10/2016 Răspunde

          Trebuie sa aveti doua Audituri Energetice:
          – unul initial (casa veche/proiect)
          – al doilea la finalul lucrarii
          ….si in mod sigur va va cere si un PV de receptie finala
          Conform ultimilor dispozitii legale, pentru lucrarile de c-tii (chir si pentru anvelopare cladire, daca se modifica fatada, culoarea,etc.), aveti nevoie de Autorizatie de constructie si un diriginte de santier, indiferent cu cine faceti lucrarile

    • Stefan 31/08/2016 Răspunde

      Finantarea nu este retroactiva, adica daca ati achizitionat materialul inaintea semnarii contractului de finantare nu se ramburseaza.

  6. Radu 30/08/2016 Răspunde

    Programull „Casa Verde Plus” este si pentru solicitanti persoane fizice? In documentul pus in dezbatere publica la Ministerul Mediului Apelor si Padurilor, publicat pe site-ul Agentiei de Mediu, la art.9 si 10 nu figureaza la solicitanti eligibili persoane fizice si nici la imobile eligibile locuinte . De unde aveti dvs. acest proiect si de ce nu este identic cu cel publicat de organele ministerului respectiv??? Mi-am pus atatea sperante, dar au fost spulberate de celalalt proiect, probabil cel real ! Deja incepusem sa-mi fac calcule si sa adun documentele necesare. Mai bine scoateti de pe site acest proiect fals, pentru ca oamenii sa nu mai spere degeaba !

  7. vincze szilárd 12/09/2016 Răspunde

    am si eu cateva intrebari daca ma poate ajuta cineva
    In Coloana 3 din tabelul I1; I2; II4; II5 (izolare pereti exteriori si acoperis) se refara la valori cu sau fara TVA si cu sau fara manopera? aceste date ar trebuii clarificate.
    In cazul in care exista un proiect tehnic si se schimba tipul termoizolatiei printr-o dispozitie de santier, mai este necesar prezentarea proiectului tehnici initial in original? Daca da atunci proiectul tehnic initial trebuie sa cuprinda si partea de rezistenta si structuri sau numa arhitectura sau ambele?. avand in vedere ca in proiectul initial sigur nu apare izolatie de 15cm grosime sau alte detalii, in + la art.11 lit f) zice „va depune dispozitia de santier” nu zice „si dispozitia de santier”.
    In cazul in care beneficiari sunt 2 persoane, sot si sotie (trecuti in autorizatie), atunci pentru ambii persoane trebuiesc actele descrise la punctele 1; 2; 7; 8; 9; 10; 11; 12; si 13 din anexa Nr. 3.1.
    In tabelul V trebuie trecut valoarea totală a cheltuielilor eligibile; acesta este cu sau fara TVA? cine stabileste aceste valori daca sunt sau nu eligibile.

  8. Ovidiu 02/10/2016 Răspunde

    Va rog sa-mi dati urmatoarele lamuriri referitoare la programul CASA VERDE PLUS:
    – potrivit ghidului, publicat sub forma de proiect de ordin al Ministerului Mediului, informatia corecta este „Finanţarea se acordă sub forma unei prime de eficiență energetică …dar nu mai mult de 120lei/mp izolat și finisat”- art.8, sau 80 lei/mp- art.5 lit.o ?
    – avand in vedere ca materialele permise pentru efectuarea lucrarilor sunt mai scumpe decat cele conventionale (am cautat, se gasesc greu), costurile pe metru patrat pot fi privite ca o medie a intregii lucrari- pereti si acoperis (costurile la materiale si manopera sunt diferite pentru acestea). Adica putem considera: (total costuri cu materiale pentru pereti si acoperis + total costuri cu manopera pentru pereti si acoperis)/ suprafata totala pereti + acoperis < 120 lei/mp ?
    – pentru locuințe unifamiliale existente, conf. art.13 lit.d din ghid, "Certificat de performanţă energetică a clădirii emis conform prevederilor legale, nu mai vechi de 30 de zile la data depunerii dosarului de finantare, în copie legalizată" , desi valabilitatea certificatelor la emitere este de 10 ani ?
    – ce inseamna materiale FARA COV (care sunt limitele admise de COV / kg)?
    Va multumesc,

    • Sporul casei 03/10/2016 Răspunde

      Buna ziua

      Singurele informatii certe aparute pana acum in spatiul public sunt cele de AICI, dupe care am intocmit si noi materialul de fata. In momentul in care se va publica actul normativ probabil ca toate aceste lucruri se vor fi lamurit. Stim ca exista asociatii profesionale, inclusiv cea a expertilor energetici, care au formulat precizari la propunerea de act normativ, dar inca se asteapta forma finala a actului. Deocamdata acestea sunt toate precizarile pe care le avem la dispozitie.

  9. Joita Niculina 03/10/2016 Răspunde

    Sa se autorizeze firme sa faca lucrarea de la A la Z,altfel nu vor fi interesate sa faca toate documentele necesare decontarii si ramanem cu banii dati.

  10. Vijulie Sorin 10/10/2016 Răspunde

    Buna ziua,

    Am si eu nevoie de urmatoarele informatii: casa mea a fost receptionata anul acesta intra la constructii noi? si daca eu prin grosimea peretilor nu am nevoie de 15 cm izolatie pot sa beneficiez de acest program daca izolez cu 10 cm de ex?

    Va multumesc,
    Sorin

    • Sporul casei 10/10/2016 Răspunde

      Buna ziua

      Casa dvs, noua sau nu, este constructie existenta, adica nu este in stadiu de proiect. Probabil ca va incadrati la cei 60 lei/mp.
      Conform proiectului de Ordin de Ministru, cei 15 cm grosime a izolatiei sunt o conditie pentru eligibilitatea proiectului.
      Pe de alta parte, au fost depuse completari la acesta, asa ca pana la publicarea formei finale, aceste cifre, precum si o parte dintre conditii, se pot modifica.

    • Aurel MICLEA 20/10/2016 Răspunde

      Trebuie sa rezulte din Auditul Energetic, daca aveti nevoie de izolare, si la ce structura a casei:
      – pereti
      – acoperis
      – tamplarie (geamuri/usi)
      – podea

  11. Fotin Marian 11/10/2016 Răspunde

    Va rog sa-mi indicati firme care pot realiza proiectul tehnic

    • Aurel MICLEA 12/10/2016 Răspunde

      Buna ziua,

      Putem sa va intocmim documentatia P.T. Pentru detalii, va rugam sa sunati la 0763650071, sau sa ne scrieti pe adresa: smart.install.deva@gmail.com

      Cu stima,

      Aurel MICLEA

      • Aurel MICLEA 20/10/2016 Răspunde

        Pentru Casa Verde Plus, trebuie sa aveti:

        Expertiza tehnica (doar la casele vechi)
        Audit Energetic initial si final

        Verificare proiect:
        la rezistenta
        la FOC + Termoizolare

  12. Alexandru 26/10/2016 Răspunde

    Buna ziua,
    imi puteti spune va rog la ce se refera exact:

    Proiect tehnic, în original, elaborat conform prevederilor legale care să prezinte în mod explicit lista de cantități și tipul materialelor folosite, precum și care să ateste respectarea prevederilor art. 10;

    Multumesc!

    • Aurel MICLEA 26/10/2016 Răspunde

      Orice lucrare de Constructii, se executa in baza unui proiect, care la randul lui, se intocmeste in baza legii de catre firma, (persoana -PFA) autorizata: inginer proiectant, arhitect.

      • Alexandru 27/10/2016 Răspunde

        Multumesc pentru raspuns.
        Ar fi trebuit sa completez postarea initiala si cu urmatoarele intrebari:

        Are legatura acest proiect cu proiectul pe baza caruia s-a obtinut autorizatia de constructie? Acest proiect nu contine detalii explicite legate de izolatia casei, se specifica doar ce material se foloseste si ce grosime.
        Mentionez ca in proiectul depus pentru autorizatia de constructie am specificat ca termoizolatia se va realiza din vata minerala de 20cm si la fatada si la acoperis.

        Sau este vorba de un proiect tehnic nou, care sa adreseze exact partea de termoizolatie?

        Multumesc

        • Aurel MICLEA 28/10/2016 Răspunde

          Daca nu a fost prevazut in proiectul initial, se poate face o complectare (proiect) cu toate documentatiile necesare trecute in raspunsurile de mai sus, pentru a putea fi eligibil.

          Daca nu exista nu exista (planse cu detalii de executie, devize, breviar de calcul) in proiectul initial, degeaba ati facut referire la solicitarea de autorizatie.

          Mai aveti nevoie si de Audit Energetic, care sa ateste ca s-au facut lucrarile si precizeaza in ce clasa energetica se gaseste constructia.

          Casa trebuie izolata si la pardoseala….printre altele….

  13. Ionela 13/01/2017 Răspunde

    Doresc sa stiu daca si tamplaria pvc se incadreaza spre decontare la proiectul Casa Verde?
    Multumesc,

    • Sporul casei 15/01/2017 Răspunde

      Buna ziua, d-na Ionela

      PVC-ul nu afla pe lista materialelor verzi propusa initial prin proiectul de Ordin de Ministru.
      Iar din cate se observa aici, ordinul privind Casa Verde Plus inca nu a fost aprobat.

      • Catalin 16/01/2017 Răspunde

        In textul aparut pe siteul http://www.afm.ro apare PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 34 din 12 ianuarie 2017

        http://www.afm.ro/main/programe/casa_verde_plus/2017/ghid_casa_verde_plus-persoane_fizice.pdf

        Asta inseamna ca are forma finala, corect ?

        Legat de materiale si eu tot incerc sa ma conving ca ma incadrez cu vata minerala. in pdf-ul de mai sus scrie

        materiale de izolaţie de origine organic-naturală – cânepă, lână, bumbac – denim reciclat,
        plută, celuloză din materiale reciclate şi alte materiale de origine organic-naturală similare
        agrementate tehnic;

        Am gasit pe net la o vata care se lauda ca are certificare Gold cu COV redus nu ca nu are deloc. Nu am gasit inca sa vad clar vreo vata ca nu are absolut deloc COV, o sa ma obosesc mai tare. Daca as sti sigur ca nu prea exista nu m-as mai complica.

        De contruit oricum construiesc din structura de lemn cu 25 cm vata in pereti si cu 30 cm vata in acoperis, plus cate 10cm deasupra fundatiei si in planseu dar la conditiile impuse trebuie sa ma complic cu constructorul sa imi factureze separat vata + manopera tocmai la urma.

        El oricum si le cumpara de la inceput si le monteaza in peretii care sunt prefabricati dar ca sa ma incadrez in povestea asta va trebui sa ma inteleg cu el sa le cumpar eu de la el cu factura separata dupa ce imi aproba (daca imi aproba) AFM.

        E o problema de sincronizare mare la constructii noi. Trebuie sa dai oricum un avans la constructor si el isi cumpara vata in volume mari dinainte. Nu e deloc usor.

        • Sporul casei 16/01/2017 Răspunde

          Buna ziua

          Aveti dreptate: acesta este ghidul final. Multumim pentru atentionare.
          Aveti mai jos raspunsul specialistilor de la Smart Instal si datele lor de contact:

          D-le Catalin

          Am sa incerc sa va raspund si sa va indrum totodata, pe cat posibil.

          Da este ghidul final.

          Vata minerala bazaltica NU seste finantabila, desi are cea mai mare rezistenta la FOC.

          Deocamdata se pare ca NU sunt agrementate tehnic aceste materiale si cu siguranta vor fi PROBLEME cu obtinerea avizului de la pompieri pentru proiect.

          Daca doriti sa faceti o constructie de lemn, va recomand sa utilizati „LINE-X”, un produs care va da cladirii Dvs. un plus de rezistenta mecanica si la umiditate.

          Pentru pod, va recomand sa faceti izolatia intre capriori cu saltea de 15cm (NU vata la rola), iar daca doriti suplimentar puteti pune tot vata sau un polistiren expandat(rezistent la presiune pe pod(peste tavan) care se poate acoperii cu o sapa de 5-7cm, pentru a avea un pod circulabil si aveti posibilitatea pentru o eventuala mansardare. Oricum eficienta in aceasta varianta este mult mai buna.

          Pentru a avea o economie de cca.20%/investitie, va recomand sa contractati doar lucrarea fara materiale cu constructorul, iar materialele sa faceti Dvs. contract cu distribuitorul.

          Si mare atentie, NU uitati de instalatii!!!…in special cea termica.

          Va recomand sa mergeti pe sistemul Canadian, cu aer cald…. este cel mai ieftin si cel mai eficient d.p.v. energetic. La acesta puteti conecta un semineu (consuma mai putin decat un cazan si este mult mai eficient), si/sau pompa de caldura

          Daca doriti mai multe detalii, un proiect, eventual si furnizare si instalare, ne puteti contacta la: tel. +40763650071; info.smart.install@gmail.com

          • Catalin 17/01/2017

            Multumesc pentru informatii.

            Deci sa inteleg ca nici Knauf Ecose nu se incadreaza care spune ca e fara formaldehida ?

            https://sporulcasei.ro/blog/fara-formaldehida-dar-cu-aceleasi-proprietati-izolatoare-vata-minerala-cu-tehnologia-ecose/

            Multumesc.

          • Sporul casei 17/01/2017

            Buna ziua

            Pentru detalii precise despre acest produs, va rog luati legatura cu Knauf Insulation aici: http://www.knaufinsulation.ro/contact-knauf-insulation-romania.

          • Catalin 17/01/2017

            Proiectul meu e deja autorizat si NU a fost nevoie de aviz pompieri probabil pentru ca certificatul de urbanism a fost eliberat inainte de evenimentul Colectiv. Probabil acum este nevoie.

            Eu am exclus polistirenul la recomandarea arhitectilor cu care am lucrat deoarece polistirenul se consuma in timp, se taseaza si raman goluri efective in pereti daca nu se folosesc tencuieli si materiale anti-UV. Am mai confirmat acest lucru si cu alti specialisti. In podele nu este expus la UV si probabil il voi folosi si eu in podea si deasupra fundatiei, dar in nici un caz in peretii exteriori.

            E popular ca e ieftin dar parerea mea dupa mini-researchul facut si sfaturile primite e ca vata totusi e mult mai buna. Partea cu reglementarea e ciudata d.p.m.d.v . E o mega industrie in toata tarile cu temperaturi scazute pe asa ceva si la noi sa nu ti-o permita ISU e cam ciudat.

            Casa pe care vreau sa o construiesc va fi undeva intre pasiva si clasa A, si respecta multe din principiile casei pasive. Etanseitatea este f importanta si va fi testata pentru etanseitate si cu camera cu termoviziune. Va avea sistem de ventilatie cu recuperare de caldura tocmai din cauza etanseitatii.

            Multzam din nou.
            Catalin

  14. Stefan 27/01/2017 Răspunde

    In noul ghid de finantare primul criteriu de punctaj este de „eficienţa costurilor”, adica raportul preti/suprafata este sub sau peste 100 Lei/mp. Dar nu este clar despre ce fel de suprafata este vorba: suprafata utila locuita sau suprafata izolata?

    http://afm.ro/main/programe/casa_verde_plus/2017/ghid_casa_verde_plus-persoane_fizice.pdf

  15. Elena 07/02/2017 Răspunde

    Buna,

    Se poate aplica la acest proiect daca locuiesc intr-un bloc mandardat la apartamentul mandarda si doresc sa il izolez (acoperis si pereti exteriori)?

    Multumesc

    • Sporul casei 08/02/2017 Răspunde

      Buna ziua

      Acest program se adreseaza doar detinatorilor de case. Anveloparea si cresterea eficientei energetice a blocurilor se finanteaza printr-un alt program. Va puteti intereasa la birourile de Fonduri Europene din cadrul Primariei dvs, iar prin asociatia de locatari puteti cere finantare pentru anvelopare+instalare sisteme „Energie Verde”.

  16. Ionut 12/02/2017 Răspunde

    Buna !
    Am o nelamurire legata de acest program „Casa verde plus”.
    Eu as dori sa-mi termoizolez casa (existenta), si aici ma refer la pereti si pod. Daca vata bazatica nu este inclusa in lista de materialele „organic-naturale” ci doar „cânepă, lână, bumbac – denim reciclat,
    plută, celuloză”, ce material ar trebui sa folosesc pentru termoizolare ?
    Exista materiale pentru termoizolare (pereti de exemplu) agrementate tehnic si cu certificate de conformitate care sa fie realizate din aceste materiale :cânepă, lână, bumbac – denim reciclat,
    plută, celuloză ?
    Eu am cautat pe internet astfel de materiale si nu prea am gasit mare lucru.

    • Miclea Aurel 21/02/2017 Răspunde

      Buna ziua,

      Dintre toate materialele acceptate de program va recomandam pluta.
      Din pacate niciunul din materialele acceptate de program nu are agremete tehnice care sa corespunda – P 118 – Normativ de siguranţă la foc a construcţiilor;

  17. Bolintis Emilia 21/02/2017 Răspunde

    O prietena are casa construita recent (cretificat energetic clasa B in care e specificat polistiren de 10cm) insa nu a apucat sa o izoleze. Poate accesa programul CASA VERDE PLUS? Poate folosi pentru dosar certificatul energetic existent(tinand cont ca la final mai trebuie unul- care sa aiba o clasa energetica superioara)? De unde putem achizitiona achizitiona materiale de izolatie de origine organic-naturala? MULTUMESC!

    • Miclea Aurel 21/02/2017 Răspunde

      Buna ziua,

      Daca nu s-a montat polistirenul este bine. Daca era montat exista o psibilitate de respingere….
      Pentru certificatul energetic, este important doar cel de la final si mai ales daca stabileste clasa de clasificare ceruta de program (A)
      Ca materiale de izolatie, acceptate de program, va recomandam pluta.

  18. Miclea Aurel 21/02/2017 Răspunde

    Despre materialele acceptate de programul Casa Verde Plus:
    Linkul nu mai este valabil

    • Daniela Mateescu 17/07/2017 Răspunde

      BUna ziua,, sa inteleg ca pt Mopatel si Ecopierra nu mai este nevoie de izolatie?! :-), multumesc

  19. david 20/04/2017 Răspunde

    Tot urmaresc daca s-a deschis axa pentru Casa verde plus si nu reiesa nici ca s-a deschis , nici cand incepe…Am urmarit discutiile dumneavoastra si as avea si eu niste intrebari:
    1. daca vreau sa izolez podul/ mansarda – pot cumula 120 interior si 60 exterior (mansarda este construita deja)
    2. din materialul de mai sus reiese ca este acceptata si vata minerala si vata bazaltica…eu nu am citit asta in ghid, s-au facut modificari?
    3.casa mea e veche , renovata, iar la renovare am inaltat podul…nu am proiect de termoizolatie …cine mi-l face , imi recomandati ceva pe zona Constanta/ Mangalia
    4.lemnul/ scandura sunt materiale eligibile?
    5 schimbarea acoperisului poate fi eligibil?
    Multumesc! Am vazut ca sunt oameni priceputi care raspund si de aceea mi-am permis sa pun atatea intrebari!

    • Aurel MICLEA 21/04/2017 Răspunde

      Dl. David,

      In primul rand pentru a incepe un proiect „Casa Verde”-Plus, trebuie sa comandati un Audit Energetic, care va va spune ce trebuie sa faceti, pentru a ajunge la o izolare tip clasa „A” energetic.

      Materialele acceptate (ar trebui sa fie cunoscute de auditorul energetic) sunt: cele ce utilizează un termosistem din materiale organic-naturale(- cânepă, lână, bumbac – denim reciclat, plută, celuloză din materiale reciclate şi alte materiale de origine organic-naturală similare) şi finisaje compatibile pentru pereţi sau acoperiş în baza unui proiect realizat de un arhitect cu drept de semnătură.

      Celelalte lucrari de C-tii NU sunt eligibile.

      Pentru a vedea cand se da START-ul pentru acest program, trebuie sa urmariti pe SITE: http://www.mmediu.ro

  20. Sabin 21/04/2017 Răspunde

    Buna tuturor,

    Am si eu o nelamurire la atatea informatii cate sau adunat aici incat nu mai stiu ce sa cred si ce sa fac!
    Prin programul acesta Casa Verde Plus pot fi subventionat in vederea izolarii peretilor si acoperisului inainte de executarea lucrarilor sau abea dupa ce sau exeutat cu cheltuelile personale urmand apoi a fi decontate?

    Multumesc anticipat!

  21. Dumitru 26/07/2017 Răspunde

    Buna ziua.as avea si eu o intrebare.
    1.de exemplu as dori sa izolez casa cu VATA BAZALTICA.atat exterior cat si interior (pod).pentru montare trebuie neaparat un meserias autorizat.(o firma)?ca sa nu imi fie respins dosarul
    sau o poate pune si altcineva.(neautorizat).multumesc

    • Aurel MICLEA 27/07/2017 Răspunde

      Buna ziua,

      Doar pe baza de contract cu o firma autorizata si doar in baza unui proiect si AUTORIZATIE de constructie, emise in baza proiectului aprobat.

  22. Ovidiu 31/08/2017 Răspunde

    Bună,

    Am proiect, am autorizație, vreau să efectuez eu lucrarea de izolație, cu materialele specificate – rămân eligibile deconturile pentru materiale, sau trebuie neapărat să vină la pachet cu manopera?

    • Aurel MICLEA 01/09/2017 Răspunde

      Buna ziua,

      Pentru a beneficia de avantajele „Casa Verde Plus”, trebuie sa aveti contract cu o firma specializata, sa aveti diriginte de santier, care sa confirme ca lucrarile sunt conforme cu proiectul si respecta toate prevederile(cerintele) programului.
      In baza situatiilor de lucrari, a decontarilor prin banca(dovada de plata) si a procesului verbal de receptie, documente semnate de Executant-Beneficiar si Diriginte de Santier, puteti depune doasarul pentru decontare.
      Inainte de inceperea lucrarilor, asigurativa ca este deschisa linia de finantare !!!

      Ing. Aurel Miclea
      info.smart.install@gmail.com

  23. Maria 19/02/2018 Răspunde

    Mai exista acest proiect casa verde?

    • Elena 23/02/2018 Răspunde

      Tot n-ati inteles ca Programul „Casa verde” e o teapa electorala? Apare doar in ani cu alegeri, se depun dosare mult peste bugetul alocat, oamenii se calca in picioare la cozi sa depuna dosarele (caci functioneaza principiul „Primul venit primul servit”, adica un sistem imposibil de controlat, ca sa castige cine trebuie), in timp ce altii le strecoara prin spate, prin vechea „metoda” romaneasca, in schimbul dreptului de rigoare. Daca totusi esti norocos si ti se aproba dosarul, astepti 3, 4, 5 ani sa primesti banii pe care i-ai investit. Deci nu va faceti iluzii. Nu faceti decat sa imbogatiti firme-parazit, care va iau banii ca sa va fabrice niste documentele pentru dosare care n-au nicio sansa pt ca nu intra intr-o competie cinstita. Ei isi iau banii, iar dv. ramaneti cu cheltuiala, cu timpul pierdut pe la cozi si cu umilinta de a va rupe hainele impreuna cu altii ca sa depuneti dosarul, pentru ca in final sa ramaneti cu gustul amar ca n-ati avut noroc. Nu e ghinion, sa stiti. E doar teapa tipic romaneasca.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.