Intrarea prin efracție este o metodă des folosită de hoți pentru a-și însuși bunurile care nu le aparțin și surprinzător de multe intrări prin efracție au loc în timpul zilei, când proprietarii sunt la serviciu.
(Intrarea prin efactie = modalitate de săvârșire a unor infracțiuni constând în forțarea încuietorilor, ruperea legăturilor sau violarea oricărui dispozitiv de închidere etc.)
O intrare prin efracție “bună” nu durează mai mult de câteva minute, și cu cât este sistemul tău de protecție mai banal, cu atât va dura mai puțin. Nici furtul în sine nu durează mai mult de câteva minute – conform statisticilor Poliție Române spărgătorii de locuințe se orientează către bani, bijuterii și bunuri mici dar valoroase – dar confortul tău și starea de siguranță dispar pentru o bună bucată de vreme.
Mai mult, se pare că doar trei procente din prejudiciu sunt recuperate în urma unui furt și doar unul din 10 spărgători este prins (de cele mai multe ori fără a recupera și bunurile furate).
Acest statistici duc la concluzia că prevenirea efracției este mult mai eficace decât urmărirea și prinderea hoților.
Cum prevenim spargerile de locuințe
Măsurile de prevenire a furturior sunt mult mai eficiente și mai liniștitoare decât recuperarea obiectelor și prinderea hoților.
Conform Politiei Romane, putem opri hoții extrem de eficient:
- Prin metode fizice: interfon, încuietori sigure, grilaje, obloane, seifuri
- Prin metode “psihice”: iluminat suficient, amplasarea unei camere de supraveghere de exterior sau a unui sistem de supraveghere video, amplasarea de sisteme de alarmă perimetrală, sisteme de control a accesului, sisteme de iluminat cu senzori, s.a.).
Sistemele de supraveghere sunt ochii și urechile tale din afară sau de la periferia proprietății, a căror simplă prezență descurajează pe cei mai mulți dintre hoți, mai ales dacă le sunt innacesibile.
Sistemele de alarmă perimetrală, fie ele alarme sonore sau simple sisteme de iluminat cu senzori, pot îndepărta indivizii periculoși, prin simpla atragere a atenție spre zona în care se mișcă ei prin zgomot sau iluminat.
Cele mai bune locuri pentru amplasarea unei camere de supraveghere de exterior
Dintre toate metodele de prevenire, camerele video rămân printre cele mai eficiente, iar un sistem bine conceput poate atât descuraja eventualii hoți, cât și furniza informații și imagini inregistrate, dacă intrarea prin efracție și furtul s-au produs deja.
1.Amplasare cu focus pe intrarea principală în locuință
Surprinzător de multe intrări prin efracție (mai mult de 30%) au loc pe ușa principală a casei sau pe ușa apartamentului, majoritatea în miezul zilei. O parte dintre ele se produc prin forțarea ușii, iar o parte prin păcălirea proprietarului.
Așadar amplasarea unei camere de supraveghere cu focus pe aceasta ușă este întotdeauna utilă. La bloc, dacă instalarea unei camere video este problematică, poți apela la sisteme sonore, gen covoraș-alarmă, bară de alarmă pentru clanță de la ușă, etc .
La casă, poți monta o astfel de cameră video și la interior, cu focalizare la exterior, dar trebuie să ții cont de efectul de blurare pe care l-ar putea induce fereastra.

2. Focus pe intrările secundare / garaj / ferestrele din spate
Intrările secundare și ferestrele sunt a doua alegere a hoților pentru a pătrunde în casă, așa că ai grijă să fie tot timpul încuiate, mai ales când lipsiți și noaptea, și montează o cameră video pentru a supraveghea zona.
Nu aerisiți apartamentul noaptea, mai ales dacă locuiți la parter.

3.Focus pe ferestrele dinspre stradă
Prin amplasarea unei camere de supraveghere cu focus pe ferestrele dinspre stradă, pe lângă prevenirea intrărilor prin efracție, previi și eventualele acte de vandalism, mai ales în cazul caselor sau apartamentelor cu ferestrele foarte aproape de trotuar.

Camerele video să nu fie accesibile ușor
Hoții verifică prezența camerelor video și dacă vor putea, le vor dezactiva prin tăierea firelor sau vandalizare. Așa că ia în calcul să:
- Le montezi la înălțime sigură
- Pe cât posibil să fie camere wireless
- Sau să fie camere ascunse.

Măsuri generale de protecție împotriva furturilor
- Nu da detalii despre viața și familia ta nimănui. Nici verbal nici prin social media. Abține-te să postezi imagini și detalii din vacanță.
- Instruiește-ți copiii să nu dea detalii și să nu deschidă ușa dacă nu recunosc persoana.
- Luminează exteriorul proprietății suficient pentru a descuraja hoții. Chiar și în cazul unui apartament, dacă ușa este mai retrasă pe palier, poți plasa un bec cu senzor deasupra ușii.
- Nu lăsa la vedere obiecte sau ambalaje de obiecte și electronice prețioase.
- Participă la sistemele de supraveghere și asigurare a vecinătăților: suplimentare iluminat stradal, instalare interfon, etc.
- Roagă un vecin sau o rudă ca în perioadele de absesță mai îndelungată să treacă pe la tine pe acasă, pentru a da impresia de locuire permanentă și să-ți ridice corespondența.
- Sistemele de control inteligent al casei ajută foarte mult, de asemenea.

Cere informații și verifică ofertele:
Distribuie:
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide în fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide în fereastră nouă)
- Clic pentru imprimare(Se deschide în fereastră nouă)
- Clic pentru a trimite prin email unui prieten(Se deschide în fereastră nouă)