Paradisul grădinarului: frumoasele mușcate, potrivite pentru toate gusturile

muscate violet
Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on email
Share on print
Share on whatsapp

Pelargonium for Europe, o inițiativă europeană a cultivatorilor de mușcate, ne arată prin seria de imagini extrem de frumoase de mai jos, câte feluri de mușcate sunt și în cate aranjamente le putem folosi în casă, grădină sau balcon.  

Mai multe date despre organizația Pelargonium  la finalul articolului. Acum se ne bucurăm de imaginile și informațiile despre mușcate.

Colțul de rai din propria ta grădină

Când vrei să-ți transformi grădina, balconul sau teresa într-un colț de rai primitor și înflorat, mușcatele sunt cea mai bună alegere, atât pentru zone cu soare, cât și cu penumbră. Această plantă splendidă, originară din Africa de Sud, te convinge cu abundența de flori impresionante, cu o paletă largă de forme și culori și cu nevoi de îngrijire minime. Indiferent că ești clasic, romantic, vintage sau modern, mulțumită versatilității lor, mușcatele se integrează ușor în orice mediu și stil de decorare. 

„Regina florilor de vară”, cum i se mai spune mușcatei, îmbogățește întreg peisajul prin abundența fascinantă de flori de diferite culori și forme, având în același timp nevoie doar de puțină îngrijire.

De avut în minte atunci când alegem locul mușcateloracestea iubesc lumina. Dacă vrem ca ele să crească și să se dezvolte armonios, cel mai bun loc este chiar sub soare, cel mult parțial umbros.

Dacă ai în minte să-ți amenajezi grădina în stil vintage, atunci mușcatele te vor captiva. O pată de culoare roz formează un contrast delicat cu nuanțele de verde dimprejur.

Întinde-te și încearcă să te bucuri de atmosferă. Grădina din propria curte e locul ideal de relaxare în timpul liber. Nimic nu aduce aminte mai bine de acest lucru decât un ghiveci cu mușcate viu-colorate și înflorite pe masa din aer liber.

Green Living: visele care înfloresc pe terase și balcoane

Atât plantele cu flori cât și cele fără fac echipă bună în amenajarea de spații primitoare, creând o atmosferă ce te invită să te relaxezi și să visezi cu ochii deschiși. Dacă și tu te-ai lăsat dus de noul val al trendului Green Living, atunci mușcatele se vor potrivi de minune pe balconul sau terasa ta.

Florile și culorile lor aduc acea exuberanță și atmosferă relaxantă de vară pe care o cauți. Iar apropo de relaxare, mușcatele au nevoie de mult mai puțină îngrijire decât alte plante și-ți fac treaba mult mai ușoară.

Spiritul verii: mușcatele dau ( și mai multă) culoare anotimpului

Decorat cu mobilă în diferite culori vii, plante și alte accesorii, până și un balcon de bloc poate fi transformat în micul colț de natură pe timpul verii, un spațiu primitor care parcă te invită să te relaxezi, să te bucuri și să fii fericit. Atunci când pui la un loc mușcatele înflorite, roșii care cresc în ghiveci sau portocali și mobila în culori vii obții un spațiu perfect pentru a te bucura de o binemeritată pauză.

Pentru și mai multe imagini spectaculoase cu mușcate, te invit să vizitezi site-ul www.pelargoniumforeurope.com/ro, de unde am preluat și noi aceste frumoase idei de amenajare. 

Pelargonium for Europe este o organizație creată la inițativa cultivatorilor europeni de mușcate Dümmen Orange, Elsner PAC, Florensis / P. van der Haak Handelskwekerij, Geranien Endisch, Selecta One și Syngenta Flowers. Aceasta a luat naștere în 2016 cu scopul de a promova și a se asocia pe termen lung în vânzarea de mușcate pe plan european. Activitatea organizației a debutat începând cu 2017 iar, în Germania, Austria, Franța, Italia, Olanda și Polonia, activitatea este susținută de Uniunea Europeană ca parte a campaniei „Europa înflorită”.

Newsletter Sporul casei

Lasa adresa de email si primesti gratuit un ebook cu proiecte romanesti de amenajare a livingului

MAGAZIN SPORUL CASEI

Intreaba! Specialistul iti raspunde

Alte articole Sporul casei:

IȚI PLACE CE citesti? ABONEAZĂ-TE la newsletter

Comentarii

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.