O imagine de milioane pentru bucataria ta: protectie antistropire dintr-o bucata

Pentru peretele bucatariei, in special zona din spatele chiuvetei, aragazului si blatului de lucru se foloseste de obicei o protectie antistropire din faianta. Cu o gama de modele si dimensiuni ce tinde spre infinit, usor de intretinut, usor de montat, faianta este alegerea celor mai multi dintre noi.

O varianta care aduce o senzatie instantanee de lux, ca orice alta solutie customizata integral, este protectia antistropire dintr-o singura bucata, fie ea din piatra naturala, sticla sau material compozit. Inspirati-va din imaginile de mai jos, pentru un look spectaculos al bucatariei dvs.

Piatra Naturala

O protectie antistropire veche de cand lumea, am putea spune, este cea din piatra naturala.  Desi nu foarte simplu de intretinut, pretentioasa ca orice material nobil,  piatra naturala atrage tocmai datorita aerului de material sofisticat, cu o istorie personala bogata si cu calitati probate de secole de intrebuintare.

O bucatarie cu protectie antistropire din piatra naturala nu poate fi decat una eleganta: imbinarile, daca exista, sunt invizibile, nervurile pietrei amintesc de pamant, soare si eforturile scoartei pentru o scoate la lumina, iar suprafata continua in sine creeaza un efect vizual mult mai spectaculos decat placile de faianta. Iar cand protectia este din acelasi material cu blatul, precum in aceasata bucatarie placata cu granit de mai jos, aspectul este pa cat de luxos, pe atat de indraznet.

Modelul alcatuit de nervurile de pe perete devine vedeta incaperii si are darul de a scoate in evidenta si blatul similar, dat fiind ca ochiul tinde sa studieze mai intai suprafetele verticale si apoi pe cele orizontale.

protectie_stropire_piatra_naturala1
Sursa imagine: Algabeth
protectie_stropire_piatra_naturala2
Sursa imagine: Algabeth
protectie_stropire_piatra_naturala4
Sursa imagine: Algabeth
Sursa imagine: Algabeth
Sursa imagine: Algabeth

Sticla

Cei care iubesc stralucirea si perfectiunea, pot insufleti si oferi bucatariei un aer special prin introducerea sticlei in decor si imbinarea ei cu alte materiale.

Sticla este un material care se preteaza foarte bine la amenajarea bucatariei in primul rand datorita senzatiei de lumina pe care o resimti si apoi datorita usurintei cu care poate fi intretinuta si rezistentei in exploatare.

Pentru ca bucatariile sunt un mediu ce dezvolta multa umiditate, dar si temperaturi mari, este indicat sa folosim sticla special tratata, care rezista la apa, caldura si raze UV.

Citeste si Utilizari ale sticlei in bucatarie

protectie_stropire_sticla4
Sursa imagine: Saint Gobain Glass
protectie_stropire_sticla3
Sursa imagine: Saint Gobain Glass

Materiale compozite

Blaturile si protectiile compozite se fac din piatra naturala si polimer, se pot turna in orice forma si la orice dimensiune si ofera o experienta estetica de aceeasi calitate cu a pietrei naturale, dar fara imbinari vizibile si mai les cu o mai mare rezintenta la zgarieturi si pete.

Cunoastem deja blatul turnat intr-o singura piesa cu chiuveta. Iata ca este posibil sa turnam si protectia la stropire in aceeasi piesa, sau macar sa construim o protectie la stropire din acelasi material, pentru o potrivire perfecta, o imagine unitara si imbinari minime.

protectie_stropire_compozit1
Sursa imagini: Pacificstone
protectie_stropire_compozit3
Sursa imagini: Pacificstone
protectie_stropire_compozit2
Sursa imagini: Pacificstone

O imagine de milioane cu mai putini bani

Ca orice solutie custom, nici acestea nu sunt foarte ieftine, dar se gasesc metode pentru a obtine un efect le fel de frumos cu mai putini bani.

O solutie este protectia la stropire scurta decat spatiul disponibil pe verticala. O protectie inalta fie si de numai 15 cm isi va face treaba acolo unde este cea mai mare nevoie de ea, iar in alte zone unde este necesara o protectie mai inalta se poate veni in completare cu alte tipuri de materiale sau se inalta placa de protectie pe portiunea respectiva.

protectie_stropire_piatra_naturala3

protectie_stropire_compozit4

protectie_stropire_sticla2

Folositi placi intregi pe suprafete mai mici. Asta de poate intampla cand zona de lucru, unde trebuie protectie la stropire se afla intre doua ferestre, intre doua corpuri inalte de mobilier, sau pur si simplu folositi placa respectiva ca element central de decor si aranjati restul bucatariei functie de ea.

protectie_stropire_sticla1

Acelasi efect spectaculos se obtine aici: desi suprafata acoperita de piatra naturala este mica, faptul ca este marginita de corpuri inchise de mobilier, o face sa devina punctul focal al incaperii.

protectie-stropire_marmura

Vezi Produsele recomandate

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.