O casă simplă de la ţară reinterpretează arhitectura vernaculară scandinavă 

O casă cu arhitectură simplă, dreptunghiulară, şi cu acoperiş în 2 ape te duce automat cu gândul la casele din vechime. Nu la casele celor mai înstăriţi, cu balcoane şi verande largi şi ornamente opulente, ci la casa fără pretenţii a omului simplu, cu suprafaţă şi organizări dictate de nevoie şi limitate la resursele din zonă.

Aceasta este de altfel şi definiţia arhitecturii vernaculare: arhitectura fără arhitect, bazată pe nevoi, materiale de construcţie şi tradiţii locale. Un semn sigur că aceste case sunt iubite şi apreciate este renovarea lor, dar şi reinterpretarea lor în varianta modernă, în orice colţ de lume.

Casa pe care v-o prezentăm azi se află în Olanda, în regiunea Berkel-Enschot –  zona rurală, plină de clădiri specifice zonei scandinave: hambare dreptughiulare, simple, cu acoperişul în 2 ape ce coboară până aproape de pământ.

Cerinţele clienţilor către arhitecţii de la  Bedaux de Brouwer Architecten au fost pentru o casă unifamilială în ton cu zona preponderent agricolă, dar care profită la maxim de peisajul înconjurător.casa_scandinava_caramida1

Arhitecţii s-au inspirat din arhitectură vernaculară locală, iar casa rezultată are formă specific scandinavă, este simplă şi practică, din materiale locale.

Dar asemănările se opresc aici pentru că pereţii sunt din cărămizi produse local – în mod tradiţional ar fi fost din lemn – dar ferestrele mici din casele de altădată au fost înlocuite de pereţii culisanţi de sticlă de la parter, care deschid casa spre peisaj şi ferestrele laterale ale camerelor din pod. Podul, nelocuit la casele tradiţionale, este amenajat în varianta reinterpretată cu 2 dormitoare.

Folosirea de materiale locale –de la cărămizi până la ţiglele ceramice ale acoperişului – stabileşte o legătură indestructibilă cu împrejurimile iar paleta cromatică dată de acestea integrează casa în zonă: deşi este construită în 2014, pare să facă parte din peisajul rural şi se contopeşte frumos cu natura înconjurătoare, fără trăsături şi culori stridente.

casa_scandinava_caramida2 casa_scandinava_caramida4 casa_scandinava_caramida3

 

Casa este legată de hambarul mai vechi din spate printr-un spaţiu utilitar şi o sufragerie construite din lemn şi sticlă.

casa_scandinava_caramida5

casa_scandinava_caramida6

Are 3 dormitoare – unul la parter şi 2 la etaj şi un spaţiu de zi generos, dar simplu amenajat. Întreagă  structură, dar şi amenajarea interioară, respiră simplitatea şi eleganţa stilului scandinav: culori deschise, cu accente cromatice ici şi colo, materiale simple, interioare neaglomerate şi  multă lumina naturală.

casa_scandinava_caramida7 casa_scandinava_caramida10 casa_scandinava_caramida9 casa_scandinava_caramida8

Schiţele celor 2 nivele ale casei sunt mai jos. Fotografii: Filip Dujardin.

casa_scandinava_caramida_parter
Schita parter
casa_scandinava_caramida_etaj
Schita etaj (camerele din pod)

Alte case ce dau o nouă interpretare arhitecturii vernaculare:

Această căsuţă de 57 mp reia arhitectura simplă a vechilor vikingi, dar şi o parte dintre tehnicile lor de constructive bazate pe lemn.

Proiectul complet aici.

casa_in_stil_scandinav1
Această casă cu etaj şi 4 dormitoare este reinterpretarea luminoasă şi aerisită a unei case ţărăneşti lituaniene.

Proiectul complet aici.

casa_4_camere_lituania1
O casă din buşteni rotunzi – material de construcţie des folosit atât în Europa de Nord cât şi în România – cu un proiect mai aparte.

Proiectul complet aici.

casa_din_busteni1
Casa din piatră compactă, specifică platoului Karst din Slovenia, a fost reinterpretată în această frumoasă căsuţa cu etaj de 92 mp, pentru o familie tânăra, cu 2 copii şi integrează un concept generos cu soluţiile de amenajare interioară: casa în casă.

Proiectul complet aici.

casa_de_piatra10

Vezi Produsele recomandate

2 Comentarii

  1. sansy 16/12/2015 Răspunde

    Frumos dar prea multa sticla, e prea expusa, daca in drum spre baie trebuie sa ma acopar bine de tot

    • Multumim ca ne cititi.
      Exista si niste draperii frumoase acolo in living, pentru a-l izola de exterior la nevoie.
      Zona de noapte, pe de alta parte e destul de retrasa, in cealalta jumatate a parterului, asa ca plimbarile dvs n-ar trebui sa fie o problema foarte mare.:)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.