O casă de vacanță din 3 volume de clădire, construită pentru priveliștile din jur

O casă de vacanță din 3 volume de clădire, construită pentru priveliștile din jur

Casa Deloia este o casă de vacanță în formă de H asimetric, alcătuită din 3 volume de clădire, unite printr-un hol de sticlă. Structura astfel creată nu numai că separă foarte clar zonele de zi și de noapte, dar creează și 2 mici curți interioare, fiecare cu specificul și climatul ei. Curtea din față este adăpostită de vânturile care bat adesea cu putere în zonă, iar cea dinspre lac, mai expusă, oferă priveliști mai spectaculoase și căldură unui foc deschis în vatra înaltă. Astfel, funcție de condițiile climaterice, rezidenții și oaspeții lor pot petrece timp afară, în curte din față sau din spate, după cum au nevoie sau nu să fie adăpostiți de intemperii.

Cele 2 corpuri de clădire, cel care adăpostește dormitoarele și cel cu spații de zi, sunt unite printr-un hol cu pereți de sticlă, care permite trecerea privirii din partea din față a clădirii, direct către priveliștea spectaculoasă a lacului.

Intrarea în casă se face prin mijlocul galeriei de sticlă, iar în partea stângă a intrării se află corpul de clădire de zi, cu bucătărie deschisă, living, toaletă și spații de recreere. Acest corp este prelungit cu un alt mic coridor ce duce spre garajul pentru 2 mașini al familiei.

În dreapta intrării în casă se află corpul de clădire ce găzduiește dormitoarele, 3 la număr și băile afarente.

Accesul pe proprietate: in dreapta se afla dormitoarele iar in stanga se afla garajul si zona de zi
Accesul pe proprietate – terasa din zona intrarii
Accesul proprietate – vedere dinspre corpul cu dormitoarele
Terasa dinspre lac, cu vatra zidita a focului
Terasa dinspre lac, cu vatra zidita a focului
Terasa dinspre lac, cu vatra zidita a focului
Terasa dinspre lac, cu vatra zidita a focului
Zona de gratar, la exteriorul bucatariei
Foisorul, in curtea dinspre lac

Lumina, ventilația și discreția

Atât corpurile de clădire cât și coridoarele ce le unesc, sunt luminate din plin cu ajutorul ferestrelor foarte mari și al pereților cortină. Pe lângă lumină, toate aceste ferestre oferă deschidere spre peisajul din jur, protejând în același timp de vremea aspră.

În plus, în zona de zi mai există 3 surse speciale de lumină și ventilație, sub forma unor turnuri-luminator, care aduc lumina și aer proaspăt chiar în centrul casei. Un luminator similar se află deasupra holului din zona de noapte.

Cât despre discreție, casa se află în mijlocul unui luminiș mărginit de copaci înalți, maturi, care asigură o delimitarea naturală a proprietății față de lumea înconjurătoare. Intrarea pe proprietate se face pe o alee lungă de beton, iar oaspeții sunt direcționați către intrarea transparentă, de unde li se dezvăluie priveliștea lacului, terasele și restul proprietății.

Dormitorul matrimonial – vedere inspre lac
Bucataria minimalista
Dining si bucataria in fundal
Coridorul din zona de zi, in prelungirea trecerii spre garaj.
Dining cu vedere spre terasa
Living cu vedere spre foisor
Vedere din biroul din zona de zi: culoarul ce uneste zona de zi de cea de noapte.

Foișorul – un hobby mai vechi al soțului

Foișorul reprezintă un proiect mai vechi al soțului, niciodată finisat, căruia până aici nu i s-a găsit un loc în viața familiei. Acest proiect a permis încorporarea lui într-un mod încântător pe pajiștea dinspre lac a casei și a fost folosit chiar pentru ceremonia de căsătorie a fiicei.

Vedere dinspre lac

260 mp pe un singur nivel

Casa este organizată pe un singur nivel și are o suprafață de 260 mp. Casa este placată cu lemn, iar acoperișurile cu pante puțin înclinate sunt extinse astfel încât să protejeze la maxim pereții exteriori și terasele de intemperii, dar și interioarele de lumina excesivă a soarelui pe timpul verii.

Proiectare: Salmela Architects

Finalizata: 2017

Fotografii:  Corey Gaffer

Produse recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.