MATER, prima bibliotecă de materiale din România
0 comentarii

MATER, prima bibliotecă de materiale din România și Europa de Sud-Est va converti un spațiu industrial de 1000 mp într-un loc dedicat cercetării, expunerii și explorării materialelor folosite de arhitecți, designeri și constructori pentru proiecte locale.

Biblioteca de Materiale din București va fi un spațiu de inspirație pentru creativii care pun bazele unui nou proiect dar și un spațiu de co-working, un loc de întâlniri cu parteneri și clienți și un loc în care profesioniștii din domeniu vor putea consulta, compara și lucra pe diverse materiale.

Concept similar celor din New York, Paris, Milano și Shanghai

Biblioteca de materiale MATER va aduce în București un concept deja prezent în marile orașe ale lumii, ca New York, Paris, Milano și Shanghai – centre care arhivează mii de materiale și sunt astfel punctul de pornire al inovației în design, urbanism și arhitectură.

Ce face o bibliotecă de materiale

O bibliotecă de materiale arhivează, sortează și prezintă mostre din cele mai noi și speciale materiale de pe piață. Astfel publicul specializat din domenii precum arhitectura, design interior, de produs, modă, arte vizuale, publicitate sau construcții are acces la o bază de date utilă pentru dezvoltarea de noi produse și proiecte.

În România, ideea deschiderii bibliotecii de materiale a pornit de la nevoia membrilor din comunitatea Nod Makerspace de a avea acces la mostre de materiale cât mai diverse.

Organizare spatiu MATER

Cine şi cum are acces în bibliotecă

Accesul în bibliotecă de materiale se va face pe bază de abonament pentru profesionişti şi pe bază de carnet de student, pentru studenţi.

Abonamentele vor fi structurate pe 3 nivele:

  • 120 euro / AN – pentru acces în bibliotecă, inclusiv online, plus mesele de lucru din bibliotecă unde poţi veni cu invitaţi.
  • 120 euro / LUNA – pentru acces în bibliotecă + masă de lucru în zona open space
  • 300 euro /LUNA – pentru acces în bibliotecă + studio privat
Biblioteca

Cum ajung materialele în biblioteca MATER?

Materialele sunt selectate de echipa MATER, cu obiectivul de a avea o selecţie cât mai diversă şi care să includă materiale noi şi inovative. Orice sugestii de materiale – inclusiv de la tine! – sunt primite pe adresa sabina@nodmakerspace.ro şi de acolo echipa MATER decide dacă acestea sunt folositoare pentru biblioteca de materiale sau nu.

Materialele pot fi studiate şi atinse, vor avea ataşate toate datele despre provenienţă şi posibilităţi de achiziţie, dar nu vor fi disponibile pentru testare.

Biblioteca

Unde se află MATER?

Locația este în aceeași clădire cu Nod Makerspace, Deschis Gastrobar, La Firul Ierbii, Tegmark sau Eematico, în incinta Industriei Bumbacului, pe malul Dâmboviței. Adresa este Splaiul Unirii 160, accesibilă cu autobuz sau metrou, la 5 minute de stația Timpuri Noi.

Sala de conferinte

Când se va deschide?

Biblioteca MATER va fi deschisă în luna octombrie a acestui an unde, într-o primă etapă vor fi expuse 3000 de materiale. Spațiul va fi deschis pentru toți profesioniștii din industriile creative, fiind gândit ca un spațiu unde aceștia vor putea lucra la propriile proiecte, dar vor avea posibilitatea să găsească și inspirație cu ajutorul materialelor disponibile

Co-working si sutdiouri private

Poţi deveni co-fondator, cu acces pe viaţă la biblioteca de materiale

Pe data de 20 mai, echipa MATER a dat drumul unei campanii de crowdfunding şi şi-a propus să strângă 15.000 de euro prin donaţii din partea publicului. Banii vor fi folosiţi pentru construirea modulelor în care vor fi expuse şi catalogate materialele.

În schimbul donaţiilor, poţi primi recompense ce constau în abonamente la biblioteca de materiale, obiecte de design ce includ materiale inedite sau opţiunea de a deveni co-fondator al proiectului. Toate informaţiile despre proiect vor fi disponibile pe site-ul www.materlibrary.ro.

Pentru mai multe informaţii

Sabina Baciu – sabina@nodmakerspace.ro, 0727811566

Vezi Produsele recomandate

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.