jumpthegap revine: a șaptea ediție a competiției - Sporul casei - Soluţii şi idei pentru casă şi grădină jumpthegap revine: a șaptea ediție a competiției - Sporul casei - Soluţii şi idei pentru casă şi grădină

jumpthegap revine: a șaptea ediție a competiției

A șaptea ediție a competiției internaționale jumpthegap Roca a fost prezentată pe 26 octombrie în cadrul unui eveniment ce a avut loc la Westin Dubai Mina Seyahi Hotel în timpul Dubai Design Week 2016, cel mai important eveniment de design organizat în Orientul Mijlociu.

Concursul jumpathegap, promovat de Roca în colaborare cu BCD Barcelona Design Centre, oferă o platformă internațională pe care tinerii arhitecți, designeri de interior și studenți de la arhitectură și design de interior din întreaga lume își pot prezenta propunerile inovatoare pentru spațiul băii.

Btwist1
Btwist – proiect castigator la editia a 6-a jumpthegap.



Noutățile ediției

Concursul coincide cu sărbătorirea centenarului Roca, iar ediția din 2017 aduce noutăți importante, cum ar fi numirea arhitectului german Patrik Schumacher, directorul Zaha Hadid Architects, ca Președinte al juriului. Recunoscut pentru proiectele sale arhitecturale, el este, de asemeanea, autorul celor două volume „The Autopoiesis of Architecture”, dezvoltându-și, printre altele, cariera în jurul conceptului “Parametricism 2.0”.

Un alt element de noutate al acestei ediții, care prezintă o nouă imagine grafică, este creșterea sumei oferite drept premiu la 10.000 € pentru fiecare categorie (Profesionist și Student), dar și a celei acordate drept premiu special pentru sustenabilitate, decernat de Fundația We are Water, la 6.000 €.

aria
Aria – cabina de dus cu toate procesele automatizate. Proiect studentesc premiat la editia a 6-a.

Juriul

Încă de la început, juriul jumpthegap s-a făcut remarcat prin relevanța membrilor săi, reunind profesioniști de renume din domeniul arhitecturii și designului. La această ediție, Președintele juriului este renumitul arhitect german Patrik Schumacher, Directorul Zaha Hadid Architects.

Ceilalți membrii ai juriului sunt profesioniști de prestigiu din diferite țări din întreaga lume: Benedetta Tagliabue (Italia), Director la EMBT Miralles Tagliabue, Ma Yansong (China), premiat în 2014 în competiția “Young Global Leaders” (YGL) și Președinte jumpthegap la a șasea ediție, Vladimir Pirojkov (Rusia), Președinte al centrului ASTRAROSSA de Design Industrial și Inovație, Anjali Srinivasan (India), Director al studiourilor ChoChoMa și câștigător al Swarovski Designer of the Future în 2016, Valentin Vodev (Bulgaria), Designer și Fondator Vodev Studio, Josep Congost (Spania), Director Roca Design și Director de Inovație și Isabel Roig (Spania), Managing Director la centrul de design BCD Barcelona și fost Președinte BEDA (Biroul Asociațiilor Europene de Proiectare).

În ce privește premiul special pentru sustenabilitate We are Water Foundation, membrii juriului sunt: Xavier Torras (Spania), Director al Fundației, Henk Ovink (Olanda), Trimis special pentru afaceri internaționale privind apa din partea Olandei și Sophie Thomas (Marea Britanie), Director Fondator al Agenției Thomas.Matthews.

nanosoap
Nanosoap – sapunul ce permite curatarea fara apa. Proiect finalist la editia a 6-a.

Înscrieri

Înscrierile se pot face pe site-ul oficial www.jumpthegap.net până la data de 15 martie 2017. Informațiile complete despre concurs și regulamentul său pot fi găsite aici, precum și pe Facebook (https://www.facebook.com/jumpthegap). 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeşte şi:

Cum construieşti o casă care să îţi aducă facturi mici la întreţinere?

În zilele noastre este o provocare să ţii pasul cu schimbările tehnologice, dar ca să …