Îţi place să găteşti? 8 sfaturi pentru o bucătărie organizată pe gustul tău

Să ai un pasionat de gătit în familie este o binecuvântare şi un blestem în acelaşi timp: pe de o parte, aproape în fiecare zi aromele şi gusturile te încânta şi vă atrag pe toţi în bucătărie, iar pe de altă parte, trebuie să faci loc în bugetul familiei pentru tot felul de ustensile şi maşinării care să-l ajute la treabă. Şi să nu uităm nici de numărul mai mare de ore de sport pe care ar trebui să le faceţi săptămânal :).

Gătitul e aşadar treaba serioasă şi n-ar strica puţin ajutor: o bucătărie organizată după obiceiurile de lucru ale bucătarului, roboţi de bucătărie care se preia o parte din sarcinile grele şi consumatoare de timp, depozitari uşor de folosit şi poate o măsuţă unde bucătarul să bea un ceai în timp ce ultima delicatesă se coace în cuptor. Uite mai jos alte câteva idei utile.

Rafturi deschise

Sunt ideale pentru bucătăriile mici pentru că ocupă mai puţin spaţiu, dar îşi găsesc uşor locul şi în bucătăriile mari, în zonele unde ingredientele uzuale trebuie ajunse cu uşurinţă.

ikea12
O bucatarie mica, cu toate cele la o intindere de mana.

Un blat solid, cu suprafaţă termorezistentă, bun la toate

Blatul este suprafaţa pe care lucrezi şi foloseşti orice ustensilă şi robot, dar ocupă şi un important spaţiu vizual, aşa că ar trebui să-l alegi funcţie de rezistenţa la temperaturi extreme, durabilitate, dar şi după felul cum arată. Un blat bun se poate folosi la orice, de la lucrat aluatul până la pregătit legumele pentru tocană.

Kuma_Concept_bucatarie4
Blat turnat in suprafata continua cu chiuveta.

Roboţi de bucătărie

Ajutoare de nădejde, mai ales pentru treburile grele, cum este frământatul sau pentru cele repetitive, care răpesc timp, cum este tocatul, roboţii de bucătărie sunt o invenţie minunată, care fac treburi umile, dar absolut indispensabile.

Apăruţi pe piaţă în 1946, roboţii de bucătărie au devenit din ce în ce mai puternici, mai complecşi, cu mai multe accesorii, astfel încât astăzi se pot folosi pentru o sumedenie de sarcini: tăiat, tocat, răzuit, piureuri, asta pe lângă modelele special concepute pentru patiserie.

roboti-de-bucatarie-philips
Roboti bucatarie Philips

Locuri speciale de depozitare pentru maşinăriile pe care nu le foloseşti tot timpul

Dacă ai loc pe blat şi le foloseşti tot timpul, poziţionează-le cum ţi-e bine şi lasă-le unde sunt, dar dacă spaţiul nu-ţi prisoseşte, ia în calcul nişte spaţii de depozitare uşor accesibile, cu prize la îndemână, pentru a le scoate doar atunci când le foloseşti.

Un dulap cu usi culisante, numai bun pentru adapostit usor robotii de bucatarie. Sursa foto: http://www.bhg.com/
Un dulap cu usi rulou culisante, numai bun pentru adapostit usor robotii de bucatarie. Sursa foto: www.bhg.com

Ustensilele la vedere

Nu toate trebuie să fie ascunse vederii, nici măcar într-o bucatarie deschisă. Pur şi simplu simte-te în largul tău şi lasă la vedere ustensilele şi maşinăriile care te slujesc în nobila artă a gătitului.

insula-de-bucatarie-casa-israel1
Bucataria unui pasionat. Proiect casa Israel.

Legătura ta cu lumea

Lasă loc  şi pentru o zonă unde să poţi fi conectat cu lumea exterioară, dacă ai nevoie. Reţeta a ieşit atât de grozav că merită o poză? Ei bine, poţi s-o postezi numaidecât!

amenajare-interioara-casa-Londra5
O bucatarie deschisa, pentru o familie asemenea. Casa renovata in Londra.

Reţetele la îndemână

Sigur, ultimele reţete ale maeştrilor moderni sunt online, dar carneţele tale cu reţete vechi, notiţele luate după o conversaţie cu mătuşa cea tipicară,  cărţile de bucate preferate, trebuie să fie uşor de manevrat fără să le stropeşti, aşa că fă-le loc în apropierea spaţiului de gătit.

suport-carte
Suport carte bucate. Sursa imagine: www.improvenet.com

Raftul sau sertarul de condimente

Pe unele le iubim, pe altele la urâm, dar pentru anumite reţete preferate în familie, trebuie mai mult decât sare şi piper. Şi parcă în reţeta potrivită, orice aromă, oricât de ciudată, îşi găseşte locul.

sertar-condimente
Un sertar de condimente bine pus la punct. Sursa imagine: Houzz.com

Vezi Produsele recomandate

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.