Idei de amenajare living îngust: cum așezi mobila

O amenajare living îngust poate deveni un coșmar organizatoric din multe puncte de vedere: fie pentru că este slab luminat, fie că disproporția dintre lungime și lățime este prea mare, fie din cauza numărului de uși sau așezarea ferestrelor. Nimic nu este însă imposibil cu puțină creativitate și designerii potriviți, dar mai ales cu deschidere și atitudine pozitivă.

Așadar, cum așezi mobila într-un living îngust? Ce piese alegi? Cum le poziționezi? Ca de obicei, totul pleacă de la ce vă doriți de la zona voastră de living, cât de complexă va fi și câte funcții va îngloba. Și da, este bine să vă gândiți la funcții și zone, când aveți un living îngust, pentru a evita efectul de vagon sau tunel slab luminat.

Să vedem 4 soluții practice pentru amenajarea a unui living îngust de la arhitecți și designeri de interior.

1.Grupează mobilierul pe funcții

Este cea mai bună soluție pentru a împărți spațiul, mai ales dacă disproporția dintre lungimea și lățimea livingului este foarte mare. Gruparea  pe funcții este ideală și va duce cu gândul la încăperi diferite, iar spațiul este și mai ușor de gestionat și poate fi folosit de mai multe persoane în același timp.

Cele mai populare grupări sunt zona de dining și zona de living, dar în unele situații tot în zona de zi se află și bucătăria casei, iar la celălalt capăt al încăperii este poziționat un birou.

In funcție de numărul și poziția ferestrelor poți împărți o cameră lungă în 2 sau 3 „camere” mai mici, fiecare cu rolul său bine determinat. Evident, împărțirea va fi doar vizuală și va fi punctată de covoare, mobilier și corpuri de iluminat.

living ingust impartire transversala
Proiectul intreg aici.

2.Așează mobilierul perpendicular pe lungime

Așezarea mobilierului perpendicular pe lungimea camerei creează un efect vizual spectaculos: dă senzația de cameră mai largă. Cel mai des așează perpendicular pe lungimea camerei masa de dining, dar la fel de bine, în loc de o singură canapea de 3 locuri, poti folosi 2 canapele de 2 locuri amplasate fată în fată.

O altă soluție din aceeași categorie este folosirea unui colțar în loc de canapea, mai ales in cazul livingului cu o singură fereastră pe latura scurtă. Un colțar amplasat cu latura scurtă lângă unica fereastră a încăperii va da o finalitate spațiului și îl va face să pară mai lat, în același timp.

În imaginea de mai jos, spațiul de zi include bucătăria, zona de dining și zona de relaxare cu canapea și home-cinema. Spațiul este amplu, dar alungit, însă barul ce separă bucătăria de zona de dining aduce o separație bine-venită.

La fel, o canapea extensibila tip colțar din partea apropiată a încăperii accentuează impresia de lățime a încăperii, chiar dacă zonele de odihnă se află pe o lătură, iar depozitările pe cealaltă.

living ingust apartament amenajat de MISO Architects - living si bucatarie
Proiectul intreg aici.

În apartamentul Colonial, amenajat de MISO Architects – imaginea de mai jos – camera lungă de 10 metri și lată doar de 3.6 m a fost împărțită transversal în 2 zone distincte: bucătăria încadrată de bar și de biblioteca pe structură metalică ce găzduiește amintirile proprietarului și spațiul de relaxare marcat de canapeaua încadrată de bibliotecă, TV și fotoliul cu comodă.

Senzația de lățime mai mare decât în realitate este dată aici de oglinda supradimensionată și placarea cu lamele așezate perpendicular pe lățimea camerei.

living ingust cu bucatarie deschisa si bar

3.Evită efectul de vagon

Asta înseamnă să nu așezi tot mobilierul pe unul dintre pereții lungi ai încăperii, chiar dacă ferestrele sunt pe celălalt. 

La această casă, deși circulația întregii clădirii este stabilită pe o singură parte, efectul de vagon este eliminat elegant de prezența pe toată lungimea peretelui a unei impresionante biblioteci, întrerupte din loc în loc de ferestre sau șemineu.

living ingust biblioteca lunga de 17 metri
Proiectul intreg aici.

4.Luminează corect fiecare zonă

Fie că asta înseamnă să grupezi mobilierul funcție de ferestre sau să aloci câte un corp de iluminat pentru fiecare zonă, este nevoie de lumină. Nici măcar nu trebuie să folosești corpuri de iluminat din același set sau cu același model.

Singurul lucru important este să oferi lumina adecvată fiecărei zone, în funcție de activitățile derulate acolo, și să marchezi astfel separarea zonelor și pe verticală. 

Nu te baza doar pe ferestre și pe un singur corp de iluminat suspendat din mijlocul tavanului. Dacă nu ai organizat un singur grupaj de mobilier în centrul camerei, atunci ai nevoie de lumini funcționale pentru toate centrele de activitate.

Livingul de mai jos ocupă întreg parterul unei case late doar de 5 metri lățime și deși pe timpul zilei se bucură de lumină naturală din belșug, are toate cele 3 zone luminate corect și pentru noapte: living, bucătărie, dining. Un set de uși glisante prelungește livingul în afară casei, pe terasa discretă.

living ingust casa 5 metri
Proiectul intreg aici.
apartament amenajat in stil scandinav

produse pentru amenajare baie și bucătărie

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Modifica Preferintele Cookies