Cum se repara o baterie monocomanda - Sporul casei - Soluţii şi idei pentru casă şi grădină Cum se repara o baterie monocomanda - Sporul casei - Soluţii şi idei pentru casă şi grădină

Cum se repara o baterie monocomanda

Bateriile amestecatoare monocomanda dispun de o singura maneta cu care se pot deschide sau inchide in acelasi timp conductele de apa calda si de apa rece. Spre deosebire de bateriile amestecatoare cu doua rozete, cu garnituri de cauciuc, relativ simple, majoritatea bateriilor monocomanda au rareori nevoie de lucrari de reparatie.

Daca totusi este nevoie de reparatii, aveti nevoie de urmatoarele materiale auxiliare necesare efectuarii lucrarii:

In bateriile amestecatoare monocomanda, in loc de garniturile de cauciuc se folosesc asa-numitele cartuse care indeplinesc doua functii in acelasi timp: deschiderea/inchiderea apei reci si a apei calde si amestecarea dupa plac a acestora.

Acesta reprezinta un avantaj, deoarece constructia acestor baterii amestecatoare poate fi foarte diversa si chiar demontarea lor poate pune la grea incercare indemanarea si imaginatia tehnica ale celui ce intervine. Adeseori repararea unei baterii amestecatoare neetanse consta in schimbarea completa a intregului cartus.




Operatiunea de scoatere a cartusului incepe cu cautarea surubului de fixare a manetei monocomanda. La majoritatea bateriilor amestecatoare monocomanda moderne acest surub se gaseste chiar pe maneta.

Cateodata in spate, pe marginea inferioara a manetei, dar de obicei in fata, sub capacelul care indica totodata si directia apei calde si a apei reci. In cele ce urmeza vom afla cum se repara o baterie monocomanda si care cunt pasii care trebuie efectuati pentru demontarea bateriei si scoaterea cartusului.

Pasii de lucru pentru repararea unei baterii monocomanda

 1.Scoaterea prin tragere a capacului acoperitor (fig.1).

De obicei, surubul de fixare al manetei bateriei amestecatoare monocomanda se afla sub un capacel acoperitor care se poate indeparta usor, prin tragere cu unghia.

Este vizibil stiftul filetat? Daca da, atunci se poate incerca daca se potriveste cheia imbus de 2,5 mm in capul cu locas hexagonal al surubului.

01

Urmeaza inchiderea celor doua robinete de colt (de sub chiuveta) ale alimentarii cu apa. Robinetele de inchidere a apei pot avea una dintre formele de mai jos:

 robinet_trecere-ppr  robinet_trecere-sferic  robinet_trecere_fluture
 Robinet trecere PPR  Robinet trecere sferic  Robinet trecere fluture

 

 2. Slabirea stiftului filetat (fig2).

Se desurubeaza stiftul filetat care fixeaza maneta bateriei pana cand maneta se poate indeparta.

02

3.Capacul cartusului (fig.3).

Acum se poate indeparta cu usurinta si partea superioara a bateriei, sub care se gaseste cartusul.

Atentie insa: daca este o baterie ieftina, aceasta piesa poate fi confectionata din tabla moarta sau zamac, caz in care este foarte probabil sa fie colmatat, iar cand incercati sa-l desfaceti, riscati sa-l deformati sau sa-l spargeti.

03

4.Scoaterea cartusului (fig.4).

Exista cartuse care se pot scoate relativ usor, prin tragere. Insa cartusul prezentat in exemplul dat este fixat si cu o piulita rotunda care se poate desuruba in sens opus acelor de ceasornic (asa cum indica sagetile din poza).

De fapt, pentru desurubarea acestei piulite rotunde ar fi nevoie de o cheie speciala dar, este foarte posibil ca niciodata sa nu mai fie nevoie de ea, este multumitoare si o solutie mai putin speciala dar eficienta.

04

5.Desurubarea piulitei rotunde (fig5).

Cu putin noroc, piulita rotunda poate fi slabita cu un cleste mops de marime corespunzatoare sau cu o cheie fixa (de circa 30 mm). Pentru aceasta, de multe ori ajunge chiar si o jumatate de rotatie, dupa care piulita se poate desuruba chiar si cu mana.

Se poate intampla ca si dupa aceasta operatie, din baterie sa mai curga putina apa. Aceasta se va infasura intr-un prosop pentru a retine astfel apa picurata. Prosopul poate retine si apa care trece printr-unul dintre robinetele de colt, daca acesta nu a fost inchis destul de bine.

05.1.

 

05.2.

 6. Scoaterea piulitei rotunde (fig.6)

Aceasta piulita fixeaza cartusul de sub ea in pozitie de functionare si il apasa strans pe fundul armaturii, pentru a asigura etansarea.

Ulterior, montarea trebuie facuta cu atentie pentru ca aceasta piulita rotunda sa stranga cu suficienta forta cartusul, curatat sau schimbat, de fundul bateriei; in caz contrar, vor avea loc scurgeri de apa.

06

 7. Scoaterea cartusului (fig.7).

Se scoate cartusul din bateria de apa.

07

8. Verificarea cartusului (fig8).

Se verifica daca exista defecte, murdarii pe cartus sau corpuri straine lipite de garniturile de cauciuc.

Daca dupa curatare nu exista defecte vizibile pe garniturile de cauciuc, cartusul poate fi folosit in continuare. In caz contrar, in armatura trebuie montat un cartus nou.

08

9. Pinii de centrare de pe cartus (fig9).

Inainte de a monta cartusul curatat sau cartusul nou in baterie, se va urmari cu atentie configuratia partii inferioare a acestuia: pe cartus exista doi pini mici de centrare, care la montare trebuie potriviti in lacasurile de pe fundul bateriei (fig.10).

09

 10. Orientare.

Inainte dea pune la loc cartusul in baterie trebuie urmarit cu atentie locul in care sunt amplasate lacasurile de pe fundul bateriei: pinii de centrare ai cartusului vor fi potriviti exact in aceste adancituri.

Mai intai insa, trebuie curatata suprafata inferioara a armaturii, care formeaza piesa pereche a garniturilor de cauciuc ale cartusului. Dupa aceasta se monteaza toate piesele la loc, se porneste apa si se efectueaza verificarea finala obisnuita.

10

Atentie cand procurati cartusul de schimb!

Pe fundul armaturii sunt trei gauri rotunde: doua dintre acestea servesc in mod obisnuit la alimentarea cu apa calda si cu apa rece, iar cea dea treia la evacuarea in comun a celor doua feluri de apa din cartus catre fundul flexibil al dusului de spalare, care se poate trage conform nevoilor (folosit, la aceasta baterie, in locul robinetului normal de apa).

Pe fundul acelor baterii care au fost construite doar pentru evacuarea apei printr-o teava fixa sau una rotativa, exista numai doua gauri de intrare a apei (una pentru apa calda si una pentru apa rece). Ca urmare a acestui fapt, si cartusele necesare armaturilor cu doua tipuri de sisteme sunt diferite (se va avea in vedere acest lucru la procurarea cartusului de rezerva).

Mai multe informatii despre instalatiile sanitare din casa dvs si reparatiile si lucrarile de mic montaj pe care le puteti face chiar dvs, veti gasi in volumul Instalatii sanitare – montaj si reparatii, de Bo Hanus.


32 comentarii

  1. Buna ziua, imi curge apa la bateria de chiuveta baie, am schimbat catrusul, dar tot asa curge. Este o baterie monobloc. In orice sens o las oprita curge apa calda

    • Buna ziua,

      Daca bateria este noua, este un semn ca locasul cartusului, locul pe care acesta trebuie sa se potriveasca etans, nu este drept. Trebuie schimbata bateria, daca este in garantie.
      Daca nu este noua, este posibil ca respectivul cartus sa fie slab calitativ sau cu defect.

  2. Buna ziua,

    ma puteti ajuta, va rog, cu un magazin de piese de schimb (cartus in cazul de fata), pentu o baterie de bucatarie Franke Bahia Avena ?

  3. Buna, de mare interes articolul. Am si eu o problema legata de o baterie de bucatarie. Este un model monocomanda cu gat flexibil cu un gen de para in capat, care are un comutator cu care se schimba jetul de apa, prin centru si gen dus. L-am demontat pentru a curate sita de impuritati, iar in momentul cand l-am desfacut a sarit un arc din interior. Problema este ca nu stiu de unde provine arcul. Puteti sa ma ajutati, va rog?

  4. Buna ziua, am si eu o problema cu apa la cada, curge doar cea calda si curge prin ambele orificii (si dus si robinet) indiferent in ce pozitie e acel “buton”. Aveti idee din ce cauza? Si ce-ar trebui schimbat? Multumesc.

  5. Foarte bun articolul.

  6. Din fabricatie in corpul bateriei exista un mic por -incluziune din turnare -prelucrare
    L-am detectat in urma unor investigatii atente PIERDEREA DE APA ESTE MINORA DAR DERANJANTA
    iNTREBAREA MEA ESTE DACA SUNT SOLUTII-ADEZIVI sau vreun tip de banda hidroadeziva ce poate fi aplicata ext. pt a elimina aceasta mica defectiune

    • Buna ziua

      Puteti folosi unul dintre produsele de mai jos – daca bateria este din alama! Este de preferat sa nu se aplice intr-o zona vizibila, pentru ca reperatia se va vedea.

      Toate se folosesc in mediu uscat cu exceptia Epoxy Stick Aqua, care se poate aplica si in mediu umed.

      Urmati link-urile pentru a ajunge la fiecare produs:

      Epoxy Repair: click aici.
      Epoxy Stick Aqua: click aici
      Epoxy Metal click aici
      Epoxy Universal: click aici

  7. Buna ziua! Am inlocuit cartusul, dar tot picura bateria de la bucatarie (monobloc) pe la imbinarea cu bratul mobil. Oare se pot schimba garniturile si cum se poate desface bateria complet?

    • Buna ziua

      Poate fi una dintre urmatoarele situatii:

      1. Daca bacteria a curs din prima, aveti o problema cu lacasul cartusului – poza 10. Indiferent cate cartuse veti schimba, problema va persista, daca acea zona nu este finisata corect din fabricatie.
      2. Poate cartusul nu este cel potrivit – verificati daca se potriveste perfect in lacasul lui. Cartusul nu trebuie sa aiba nici un fel de joc, nici stanga-dreapta, nici sus-jos.
      3. Strangeti foarte bine garnitura aurie – piulita rotunda, vizibila in imaginea 6. Daca aceasta este stransa pana la capat, cartusul va fi pozitionat bine la locul lui si apa nu are pe unde iesi.
      4. Mai exista o posibilitate. Vedeti imaginea 2 – daca aveti baterie cu articulatie, ca aici, verificati si daca cele 2 segmente ale bateriei – cel fix si cel mobil – sunt imbinate cum trebuie. Daca nu, le puteti infileta dvs, usor, cu mana.

  8. Super! Mulțumesc mult! Gata, nu mai curge. Am economisit 70lei datorită dvs (deocamdată). Numai bine!

  9. 4 intrebari:

    1) Este posibil ca la un moment dat acele picaturi sa se transforme in jet?

    2) Este posibil sa fie aruncat cartusul in sus si sa se faca o indudatie?

    3) Robinetii de acest fel http://img20.olx.ro/images_mercadorro/94719082_1_644x461_baterie-robinet-cada-cu-pipa-culoare-alba-seria-kakadu-brasov.jpg (de chiuveta, dar cu model tip cada) au cartus cu gauri prin laterale sau tot prin fundul lor intra apa rece + calda?

    4) Daca este blocata maneta robinetului in cartus, cum as putea sa o scot fara sa stric toata bateria?

    • Buna ziua
      1. Daca exista scurgeri de apa, oricat de mici, trebuie sa schimbati cartusul, altfel aveti consumuri inutile de apa si o baterie care se poate strica mai grav.
      2. Nu este posibil sa fie aruncat in sus, deoarece cartusul este fixat la locul lui de acea piulita rotunde pe care o vedeti la pct.6.
      3. Bateria din imagine este tot bateria amestecatoare, dar de perete, si are tot un singur cartus normal.
      4. Chemati un instalator sau, daca mai este in garantie, mergeti la magazin.

  10. Tabacaru Cristina

    Foarte buna demonstratia ! Ne lumineaza si pe necunoscatori. Dar dupa ce am facut toate cele de sus constat ca pe linga cartusul nou curge apa – firicel maricel – nu conteaza daca e pe pozitia inchis sau deschis. Exista solutii?? Multumesc

    • Buna ziua

      Este posibil ca in timpul inlocuirii sa fi slabit niste imbinari sau niste garnituri – depinde din cate piese este formata bateria dvs. Incercati sa le strangeti pe toate din nou si eventual sa le inlocuiti pe cele care au crapat / s-au deplasat. Intrebati si la magazinul de unde ati cumparat-o, mai ales daca mai este in garantie. Daca problema persista, trebuie vazuta de un instalator.

      Toate bune!

  11. Super articolul !!!

  12. Buna ziua!Am o problema cu o baterie monocomanda.Am solicitat inlocuirea bateriei la Alveus si acestia mi-au zis ca defectiunea se datoreaza apei dure…E posibil sa se strice garnitura/garniturile de 2 ori in mai putin de 1 an d zile datorita apei dure???multumesc

    • Am intrebat pe unul dintre colaboratorii nostri si ne-a raspuns asa:
      “In principiu, de la apa dura nu se poate infunda decat perlatorul, care se poate schimba.
      Daca am putea afla despre ce garnituri este vorba am putea da un raspuns mai corect.”
      Va rog, asadar, sa oferiti mai multe detalii, pentru un raspuns complet.

  13. Buna ziua
    Excelent articol. Am facut toti pasii descrisi. Totusi apa picura in chiuveta or teava (2-3 picaturi pe swcunda) pe pozitoa inchis. Precizez ca pe langa cartus nu vine apa. De la ce sa fie oare?

  14. ionescu liviu ioan

    Buna seara.Articolul este destul de lamuritor cu o mica observatie. Mentionati ca “avertisment” ca demontarea capac cartus ridica o problema.Daca este confectionat din tabla moarta sau zamac precis este colmatat si cand vei incerca sa-l desfaci poti sa-l deformezi sau sa il spargi.Nu intru in amanunute cunoscatorii stiu la ce ma refer ,dar puteti insera in cadrul articolului si aceasta atentionare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeşte şi:

Includerea plantelor în spațiul de locuit – un apartament la parter

Beneficiile prezenței plantelor în apropierea  noastră sunt numeroase – aer curat, umiditate, liniște, echilibru, culoare …