Decorațiuni DIY: Ambalaj de cadou cu anason stelat

Deși există pe piață nenumărate modele de ambalaj de cadou,  cu sute de forme și culori extrem de interesante, de la coli, la pungi și cutii care mai de care mai creative, eleganța și intimitatea se împacă cel mai bine cu simplitatea.

Iată o modalitate ușoară de a împacheta un cadou, accesibilă și copiilor care se vor distra de minune pregătindu-ne o surpriză de sărbători.

Pentru un ambalaj de cadou avem nevoie de:

  • Hârtie de ambalaj (de preferință albă, pentru contrast, dar merge și maro)
  • Sfoară de cânepă sau bumbac (la coală albă sfoară maro, la coală maro sfoară albă)
  • Una-două steluțe de anason
  • Foarfece simplu
  • Foarfece cu model
  • Instrument de scris
  • …și bineînțeles cadoul, în cutie

Etape de lucru:

1.Cadoul se împachetează în hârtie:ambalaj-de-cadou-anason1

2. …apoi cu sfoară (cât mai simplu, cu fundiță); se înnoadă separat o bucațică de sfoară cam de 10-15 cm în jurul unei steluțe de anason, cu grijă să nu se rupăambalaj-de-cadou-anason2

3. Se înnoadă steluța de fundiță și se ajustează estetic sfoara; opțional, o altă steluță de anason se poate înnoda de una din capetele de sfoară rămase; separat, se taie cu foarfeca cu model marginile unui cartonaș, se scrie numele destinatarului cadoului și se face o gaură cu vârful foarfecii simple într-unul din colțuri, suficient de departe de margini să nu se rupăambalaj-de-cadou-anason3

4. Unul din capetele de sfoară rămase se introduce prin gaura caronașului, pornind de pe partea cu scrisul, și se înnoadă sfoara pe spatele cartonașuluiambalaj-de-cadou-anason4

5. Voilà ! Spor la ambalat 🙂ambalaj-de-cadou-anason5

Autoarea, despre ea însăşi

Sunt Ana-Aurelia Huţanu, psiholog, şi recomand cu toată convingerea creativitatea – în acest caz utilizarea creativă a resurselor disponibile – ca metodă de combatere a stresului adesea asociat anxietăţii, depresiei şi traumei. Vieţile noastre se derulează într-o rutină grăbită din care pare că nu rezultă nimic. Cei mai mulţi dintre noi nu reuşim să petrecem timp de calitate cu noi înşine, gândurile sunt adesea strict legate de planuri, griji şi nemulţumiri, astfel încât sentimentul de nefericire şi lipsa de sens tind să ne copleşească.

Activităţile creative simple au rolul de a reface legături neuronale din ce în ce mai puţin utilizate în vieţile noastre de zi cu zi dar deosebit de importante în producerea stării de bine. E o formă modernă de meditaţie, dacă doriţi, iar pentru IT-işti – o binevenită defragmentare.

Comerţul online permite celor talentaţi să-şi deschidă magazine virtuale, să dobândească venituri complementare şi chiar să trăiască numai din vânzarea produselor handmade. Eu personal sunt ataşată de ceea ce creez, nu vând, dar împărtăşesc celor interesaţi tehnici foarte simple de lucru, accesibile tuturor, cu speranţa că activitatea propriu-zisă şi rezultatele ei vor aduce zâmbetul pe buze, vor mai descreţi frunţi, vor mai îmbunătăţi relaţiile cu ceilalţi şi cu sine.

Inspiră-te din selecția noastră de produse pentru casă si grădină

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Modifica Preferintele Cookies