Cum se face termoizolarea planşeului pe la interior cu vată minerală - Sporul casei - Soluţii şi idei pentru casă şi grădină Cum se face termoizolarea planşeului pe la interior cu vată minerală - Sporul casei - Soluţii şi idei pentru casă şi grădină

Cum se face termoizolarea planşeului pe la interior cu vată minerală

O clădire pierde foarte multă căldură prin partea superioara – între 25% şi 35% spun cele mai multe estimări – aşa că termoizolarea planşeului pe la interior sau pe la exterior este una dintre cele mai bune decizii pentru creşterea confortului.

Pierderile de căldură prin planşeul superior pot apărea din cauze variate:

  • Locuinţa se află la ultimul etaj şi intervenţiile pe terasă presupun o lucrare complexă, inclusiv de hidroizolare
  • Mai există un etaj deasupra dar nu este încălzit
  • Spaţiul de deasupra este un pod neîncălzit în care nu putem interveni
  • Clădirea în care locuim are regim special (monument istoric) şi nu putem interveni pe la exterior.

O anvelopare termică eficientă presupune termoizolarea tuturor pereţilor casei care intră în contact cu mediul, pe la exterior, ţinând astfel frigul la distanţă de toate elementele clădirii, similar îmbrăcăminţii groase şi etanşe pe care o purtăm iarna.

În cazul blocurilor de locuinţe, spaţiile comune, printre care subsolul şi terasa sunt cele prin care se pierde cea mai mare cantitate de energie şi trebuie să aibă, conform Normelor în construcţii, rezistenţa termică cea mai mare, adică să fie termoizolate cel mai bine.

Dacă te afli în situaţia de a nu putea interveni cu termoizolaţie pe la exteriorul imobilului deţinut de tine, protecţia termică pe la interior este o soluţie de luat în calcul, pentru a menţine confortul şi a ţine costurile sub control.

Avantajele şi dezavantajele termoizolaţiei pe la interior

Avantajele sunt:

  • Execuţia rapidă şi cu echipă mică, fără echipamente greoaie
  • Lucrarea se poate face în orice anotimp
  • Nu depinzi de vecini din nici un punct de vedere
  • Nu ai nevoie de aprobări, autorizări sau avize speciale
  • Poţi verifica stadiul şi corectitudinea lucrării în orice moment

Dezavantajul cel mai mare este ocuparea din spaţiul util al încăperii: minim 10-12 cm în cazul fiecărui perete izolat.

Termoizolarea planşeului pe la interior cu vată minerală – etape şi materiale

Dacă termoizolaţia pe la interior este singura pentru care poţi opta, atunci trebuie executată corect. Pentru rezultate optime, îţi sugerăm să iei legătura cu specialişti în construcţii şi să angajezi o echipă cu experienţă. Ca să ştii la ce să te aştepţi din punct de vedere tehnic şi al materialelor necesare, continuă lectura.

În primul rând, pentru sporirea confortului termic şi evitarea punţilor termice şi a condensului, trebuie termoizolaţi şi pereţii exteriori. Structura termoizolaţiei este aceeaşi ca şi la plafon.

Foarte important: planşeul trebuie să fie perfect hidroizolat.

Structura termoizolaţiei pentru plafon şi paşii de urmat pentru montaj sunt aceştia:

  • se stabileşte şi se trasează pe pereţii laterali înălţimea noului tavan
  • se montează profilul perimetral UD la înălţimea măsurată, având grijă ca pe acesta să se monteze şi bandă de etanşare
  • se montează bridele reglabile intermediare, folosite pentru a ancora profilele CD de tavan şi pentru a susţine, prin intermediul acestora, intreagă structură de gips-carton
  • se montează profilele CD, de care se vor prinde plăcile de gips carton cu şuruburi
  • se adaugă izolaţia din vată minerală bazaltică sau din sticlă în spatele profilelor CD – vezi oferte AICI
  • se montează folia barieră de vapori în faţă profilelor CD şi se etanşează cu ajutorul benzii de etanşare speciale
  • se montează plăcile de gips carton şi se finisează. Oferte gips carton AICI.

tavan-termoizolatie-pe-la-interior
Structura plafon termoizolat cu vata minerala bazaltica pe profile metalice

Ca material izolator se poate folosi atât vată minerală de sticlă cât şi vată minerală bazaltică

Vata de sticlă este mai maleabilă, umplând perfect orice spaţiu şi denivelare – de aceea este produsul cel mai des recomandat. Conductivitatea termică a produsului poate varia între 0.039 şi 0.036 W/mK.

Se poate folosi şi vată minerală bazaltică, fiind recomandată mai ales pentru protecţie mult sporită în caz de incendii. Conductivitatea termică a produsului recomandat poate varia între 0.040 şi 0.037 W/mK, iar pentru o maleabilitate bună se foloseşte vată bazaltică uşoară.

Sursă informaţii şi imagine: Isover.

Recomandarea Isover pentru termoizolarea planşeului pe la interior: Vată bazaltică Isover PLE 100 necaşerată 100 x 1000 x 600 mm.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeşte şi:

O casă de 108 mp, în care te simţi ca în staţiune

O casă în care să te simţi că într-o staţiune, asta şi-au dorit clienţii casei …