Cum să îți reîmprospătezi apartamentul toamna aceasta

Cum să îți reîmprospătezi apartamentul toamna aceasta

Odată cu sosirea toamnei atmosfera din casă se schimbă. Schimbarea o simţim acut în prima zi ploioasă, când ne pătrunde brusc frigul, dar ea a început de fapt încă din timpul verii, odată cu scăderea intensităţii căldurii solare. Imperceptibil, drumul zilnic al soarelui are loc tot mai aproape de orizont, zilele devin tot mai scurte, iar lumina aurie şi umbrele lungi ale toamnei se transformă treptat în lumina lăptoasă a iernii.

Indiferent dacă stai într-o garsonieră, intr-un apartament cu două camere sau la casă, vei constata că interioarele tind să arate tot mai tern de la o zi la alta, şi că se impun nişte schimbări pentru un plus de energie şi căldură. Nu e necesar să redecorezi total, e de ajuns să modifici mici detalii și vei simți din plin schimbarea. Nu trebuie nici să te gândești la cheltuieli prea mari: sugestiile de mai jos te vor ajuta să faci din căminul tău un loc primitor, în care te reîntorci de fiecare dată cu drag.

Începe cu dormitorul

Cea mai vizibilă suprafaţă din dormitor este patul şi imediat după aceea zona ferestrei. O cuvertură şi o draperie înschise la culoare absorb toată lumina şi fac din dormitor unul mohorât. Pe timp de vară poate că nu ai observat, pentru că lumina strălucitoare şi directă a soarelui neutralizează acest aspect, dar acum, când lumina este din ce în ce mai puţină, devine important.

Cum poţi modifica lucrurile fără prea multă bătaie de cap? Poți cumpăra două-trei seturi de lenjerie de pat viu colorate și brusc ți se va părea că ai intrat în alt dormitor decât al tău. Lenjeriile cu model pot schimba ele singure întreaga imagine  a camerei, mai ales dacă aceasta are linii simple şi predomină neutrele. Nu-ţi fie teamă de desenele mari, cu personalitate, dar ai grijă să le asortezi cu un tablou sau cu abajurul unei lămpi, pentru a le integra cât mai bine.

Dacă foloseşti de obicei draperii, renunţă la cele înschise la culoare în favoarea unora în culori calde, sau instalează nişte jaluzele în locul lor, pentru a lumina cadrul ferestrei, şi brusc suprafeţele care absorbeau lumina se transformă în unele care o reflectă şi o amplifică.

Putin galben lumineaza intregul aspect al acestui dormitor in nunate metalice. Sursa imagine: pixabay.com

Baia

Aici, dacă nu ai încălzire în pardoseală, odată cu venirea frigului categoric trebuie să revină  covoraşele moi şi antiderapante. Şi pentru un plus de luminozitate e de preferat să fie tot în culori vii, calde, iar nu închise sau neutre.

Perdeaua de la duş sau cadă ar trebui să urmeze aceeaşi linie şi culoare, iar în plus, toate micile sticluţe şi recipiente ar trebui să le ascunzi în spatele uşilor unui dulăpior sau într-un raft bine organizat. Cu cât este mai ordonată încăperea, cu atât pare mai mare şi mai luminoasă.

Efectul luminos al unui tablou si al unui set vesel de prosoape, plus o oglinda generoasa.

Pune accent pe lumină

Dacă lumina de afară îşi schimbă treptat puterea şi nuanţa, compensează prin luminile de la interior. Acesta este anotimpul în care vei consta că becul din tavan pare că nu te ajută mai prea mult. Ajută-te de spoturi de lumină care să scoată în evidență diferite zone din cameră şi să crească luminozitatea întregii încăperi. Foloseşte corpurile de iluminat potrivite pentru fiecare zonă şi becuri LED pentru consumuri optime.

LIving luminat pentru a pune in evidenta toate punctele de interes.

Nu-ți face griji în ceea ce privește costul

Dacă ai planuit mai multe astfel de modificări, şi crezi că un mic împrumut te poate ajuta, poti apela oricând la un credit online rapid și îți poți lua această grijă de pe cap. Banii îi poți returna în funcție de posibilitățile tale și astfel, te poți bucura de o renovare a casei tale fără un efort financiar prea mare. Spor la treabă!

Despre modificări mici cu efecte maxime aici.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.