Cum poţi face clădirea să plătească pentru ea însăşi - Sporul casei - Soluţii şi idei pentru casă şi grădină Cum poţi face clădirea să plătească pentru ea însăşi - Sporul casei - Soluţii şi idei pentru casă şi grădină

Cum poţi face clădirea să plătească pentru ea însăşi

O casă este o investiţie mare. Poate cea mai mare pe care ne-o permitem într-o viaţă şi ultimul deceniu ne-a învăţat sau ne-a reamintit cea mai dură lecţie economică: proprietăţile prea mari şi construite nesustenabil se pot tranforma uşor într-o piatră de moară atât din punct de vedere al finanţării construcţiei cât şi al întreţinerii.

Dacă presiunea socială, reclamele care ne spun poveşti nerealiste, şi uneori propriile vise rupte de realitate, ne-au făcut să ne înhămăm la contracte prea costisitoare în raport cu ceea ce putem produce, se pare că lecţia nu a rămas neînvăţată, aşa cum arată acest sondaj de aici.

De la “sunt ceea ce am”, la “sunt ceea ce mă face fericit”

Conform lui, noul val de investitori plăteşte doar pentru ceea ce îi foloseşte şi tratează imobilul ca pe investiţie care trebuie să se poată vinde rapid şi să-şi păstreze valoarea, în caz că este nevoie de o mutare, de exemplu.

Se vede clar trecerea de la “sunt ceea ce am”, la “sunt ceea ce mă face fericit”, precum şi de la “zona centrală” la “zona cu lucruri şi spaţii utile pentru mine şi familia mea”: parcuri, şcoli, zonă de joacă, etc.



Pune activele la treabă

Un alt segment de investitori este cel care începe să pună terenurile deţinute deja la treabă, aşa cum arată aceste laneway houses din Canada – case mici, construite pentru a valorifica o bucată prea mare de teren, pe care proprietarii le vând, le închiriază sau sunt case ale copiilor lor.

Cumva în acelaşi spirit, acest tip de căsuţe mici, construite pe un colţ retras al proprietăţii sunt numai bune de închiriat, până ce se va muta în ele proprietara casei principale, greu de întreţinut la bătrâneţe şi pe care o va lasă copiilor.

Parterul – bun ca birou sau spaţiu de închiriat

O altă tendinţa se iveşte, se pare, sub forma clădirii de locuit cu parter destinat practicării meseriei proprietarului. Nu este o noutate ca parterul unei case să fie adaptat şi închiriat pentru activităţi lucrative, dar pare că este prima dată după câteva decenii în care casele sunt construite având în minte şi alt obiectiv decât răsfăţul proprietarului: parterul să fie rezervat activităţilor producătoare de bani, care să scadă astfel presiunea pe investiţia suportată de locatar.

Am prezentat un astfel de proiect aici: cei doi arhitecţi care au renovat această clădire sub numele de Tire Shop au mers pe un astfel de principiu: cheltuie mai puţin, lucrând la parter, poluează mai puţin şi susţin economia locală – magazinele de cartier şi meşteşugarul local.

Casă din materiale refolosibile, parterul lucrează pentru tine

Aceste 2 case de mai jos se află în Seattle şi sunt construite de către devoltatorul Dwell Development cu această idée centrală: să pună la lucru o parte din suprafaţa casei, dar şi să valorifice resurse precum materiale reciclabile, energia solară şi producătorii locali.

Structură şi organizare foarte practice

Fiecare clădire are parter are circa 60 mp de spaţiu numai bun de utilizat că birou/atelier/ spaţiu expoziţional, iar deasupra se află 3 etaje de spaţiu de locuit: 4 dormitoare şi 2 băi. Practic cobori scările şi ai ajuns la serviciu. Sau, dacă spaţiul de la parter nu-ţi mai este util, profiţi de vadul comercial gata creat şi îl închiriezi altcuiva pentru un venit suplimentar.

Primul etaj al zonei de locuit (al doilea etaj al casei) este alcătuit din living, zona de luat masă şi bucătărie. Ultimele 2 etaje sunt destinate zonei de noapte: 2 dormitoare pentru copii la etajul 3 al clădiri şi dormitorul matrimonial la etajul 4. De aici se poate ieşi pe terasă.

Cele 2 proprietăţi sunt construite pe principiul consum net de energie zero, au termoizolaţie extrem de eficientă, ferestre cu 3 foi de sticlă, instalaţii pentru recuperarea căldurii, încălzire în pardoseală şi sistem solar pentru producerea energiei necesare casei.

Acestea din urmă captează energie solară şi tot ceea ce nu este utilizat în casă este vândut către compania locală de energie. De altfel pe asta se şi bazează principiul consum net zero de energie: vânzarea energiei de care nu ai nevoie şi cumpărarea strict a energiei necesare atunci când propriul sistem solar nu face faţă consumului.

În plus, casele folosesc multe materiale recilate: de la lemnul folosit la podele, casă scării, rafturi şi placarea exterior până la plăcile de cermica reciclate în tejghele şi blaturi.

cladirea_plateste1cladirea_plateste2 cladirea_plateste4 cladirea_plateste3cladirea_plateste5

cladirea_plateste_etaj1 cladirea_plateste_etaj12 cladirea_plateste_etaj11cladirea_plateste6 cladirea_plateste_dormitor cladirea_plateste_baie_matrimoniala1 cladirea_plateste_baie_matrimoniala cladirea_plateste_terasa

Sursa foto: Home Adore

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeşte şi:

Cum construieşti o casă care să îţi aducă facturi mici la întreţinere?

În zilele noastre este o provocare să ţii pasul cu schimbările tehnologice, dar ca să …