Cum poţi crea un mozaic din pietre pentru aleile din grădina. 3 metode - Sporul casei - Soluţii şi idei pentru casă şi grădină Cum poţi crea un mozaic din pietre pentru aleile din grădina. 3 metode - Sporul casei - Soluţii şi idei pentru casă şi grădină

Cum poţi crea un mozaic din pietre pentru aleile din grădina. 3 metode

Dacă vă uitaţi în jur după o soluţie de pavare a curţii cumva … în afara drumului bătut, încercaţi mozaicul din pietre. O zonă de luat masa în aer liber, o alee spre grădina de flori sau spre zona de grătar pot arăta spectaculos şi unic, pentru că deşi materialele din care este făcut mozaicul sunt banale – pietre de râu sau de carieră, amestec de ciment, ceva pietriş pentru bază şi apă  – rezultatul final numai banal nu este.

Designul unui astfel de mosaic îţi poate fura ochiul şi poate îndemna la explorare vizuală şi introspecţie, chiar dacă nu este foarte complicat.

Uneori este suficient să introduci în peisaj un simplu “melc” din piatră rotundă de rău, ca mai jos, şi aleea capătă o cu totul altă dinamică, nu-i aşa?

mozaic_pietre0




Cum poţi face un mozaic din pietre? Am găsit 3 metode

  1. Folosind amestec de ciment uscat

Delimitează zona în care vei face modelul, pune un strat de pietriş direct peste pământ, apoi amestecul de ciment, nivelează frumos şi umezeşte uşor amestecul. Ţine cont că întregul pavaj rezultat astfel va fi înalt de câţiva centimetri, aşa că este posibil să trebuiască să escavezi pământul puţin, pentru a aduce totul la acelaşi nivel.

Începe să aşezi pietrele după modelul din mintea sau de pe hârtia ta – poţi schiţa mai întâi ce vrei să faci, chiar ajută.

Cu o scândură lată, sau mai bine cu un profil de lemn mai greu apasă pietrele, până ce eşti convins că vârfurile lor sunt la aceaşi nivel.

Mai toarnă amestec uscat de ciment până la vârfurile pietrelor şi trimite-l în toate nişele cu ajutorul unei pensule.

Udă bine toată zona, dar cu un jet uşor de apă, pentru a nu scoate amestecul de ciment dintre pietre, acoper-o cu un plastic (ca după turnarea betonului) şi las-o să se usuce câteva zile.

Iată paşii de lucru în imagini.

mozaic_pietre1 mozaic_pietre2
mozaic_pietre3 mozaic_pietre4
mozaic_pietre5 mozaic_pietre6
mozaic_pietre7 mozaic_pietre8

Sursă foto: This Old House

 

  1. Foloseşte matriţe şi ciment gata preparat

Împarte zona pe care urmează s-o pavezi  cu mozaic în suprafeţe mici şi construieşte-ţi matriţe pe dimensiunea respectivă. Este bine să le căptuşeşti cu folie de plastic pentru a nu se scurge zeama de ciment. Toarnă cimentul în fiecare matriţă şi apoi începe să aşezi pietrele, conform modelului prestabilit, astfel încât vârfurile lor să rămână vizibile, la acelaşi nivel.

Lasă mozaicurile astfel create să se usuce în voie, scoate-le din matriţe şi reîntregeşte modelul mare sau foloseşte-le ca pe niste pavele  uriaşe. În felul acesta se pot face alei cu modele foarte sofisticate sau nişte minunate pavele unicat.

mozaic_pietre9 mozaic_pietre11

mozaic_Pietre12


3. Toarnă cimentul pe porţiuni mici şi pune pietrele

Trebuie să ai totul la îndemână, să ştii foarte bine modelul pe care îl vei obţine şi să lucrezi rapid, dar nu este imposibil. Se toarnă ciment pe porţiuni mici din viitorul mosaic, se aşează pietrele în ciment conform modelului prestabilit şi se trece la următoarea porţiune. Nu se pune mult ciment odată, doar cât crezi că poţi lucra fără să se întărească.

Ca reguli generale:

Foloseşte pietre de orice culoare îţi place şi sunt utile modelului tău, dar ai grijă să fie plate şi cam de aceeaşi mărime. Toarnă apă peste pietre pentru a vedea exact ce culori şi modele naturale au – ajută la sortare şi aşezarea în matriţa.

Aşează-le în cimentul uscat sau ud pe cant, astfel încât măcar 2/3 din piatră să rămână prinsă în ciment. Astfel mozaicul va fi şi rezistent, nu numai frumos.

mozaic_pietre13 mozaic_pietre14 mozaic_pietre15 mozaic_pietre16 mozaic_pietre17

Surse imagini: Fine Gardening,  Inspiration Green, Mozaic Art Now

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeşte şi:

Perdelele pentru uşă fluide, practice şi cu montaj extrem de simplu

Odată cu sosirea căldurii, necesitatea închiderii uşilor pentru protecţie la frig dispare, dar deschiderea lor …