
O bucătărie bine organizată te ajută să valorifici la maxim spaţiul pe orizontală şi verticală, dar ţine cont şi de obiceiurile şi particularităţile bucătarului. În plus, pentru că adăposteşte activităţi foarte multe şi variate, are nevoie de rigoare aproape militară şi igienă perfectă.
Aici se derulează cele mai multe şi mai complexe activităţi dintr-o casă: se depozitează alimente diverse, se curaţă, se spală şi se sortează ingrediente, dar şi veselă, cratiţe şi tacâmuri, se fierb/coc mâncărurile, se spală apoi vasele şi suprafeţele şi se aruncă resturile.
Toate acestea produc căldură, stropi, aburi, vase şi ustensile murdare, dar şi bunătăţile pentru care ne adunăm cu toţii pe lângă bucătarul casei şi aromele care ne îmbie să părăsim canapeaua din faţa televizorului să vedem cât mai este până e gata cina.
Bucătăria se poate compara uşor cu o mică fabrică: în fiecare zi intră în ea materii prime, care sunt transformate printr-o sumedenie de mijloace în mese delicioase, “utilaje” ce trebuie curăţate şi resturi care trebuie gestionate. Ciclul acesta se reia în fiecare zi, măcar o dată, într-un spaţiu de maxim 10 mp, în cele mai multe cazuri.
Pentru a se putea relua în condiţii bune, cheia este organizarea: organizare precisă, după fluxuri de lucru şi grupuri de activităţi, pentru a fluidiza şi uşura munca bucătarului.
Nu prea sună a loc cald şi primitor nu-i aşa? Poate că nu, dar organizarea este începutul unui loc cald şi primitor: dacă pui la punct lucrurile de bază şi le faci să funcţioneze impecabil, îţi rămâne timp, spaţiu şi răbdare pentru partea plăcută: gătitul şi savuratul mâncării.
Organizarea pe orizontală

În orice bucătărie există zone sau fronturi de lucru, care ajută la delimitarea activităţilor şi păstrarea ordinii. Fronturile de lucru întâlnite în orice bucătărie sunt: zona de spălat, zona de preparare/pregătire a ingredientelor şi zona de gătit/copt.
Cei care dispun de suprafeţe mai generoase în bucătărie, îşi mai pot organiza în plus, zona de provizii/cămară şi o zonă de păstrare a veselei şi tacâmurilor. Dacă bucătăria este mică, de obicei aceste zone sunt aşezate deasupra, în corpurile suspendate, sau dedesupt, în corpurile de sub blatul de gătit.
Tot din raţiuni practice, dar şi de siguranţă, zona de spălat nu se află niciodată lipta de zona de gătit – sunt separate de blatul pentru preparare.
Cum organizaţi şi alăturaţi aceste zone depinde de spaţiul de care dispuneţi, dar şi de obiceiurile celui care foloseşte preponderent bucătăria. De pildă cămara (sau frigiderul, dacă doar atâta loc există), poate fi un pic izolată de zonele cele mai utilizate ale bucătăriei, pentru că aici intri la începutul şi la finalul activităţilor de gătit, când selectezi ingredinetele şi când aşezi la loc ce a mai rămas.
În zona de spălat se află chiuveta şi maşina de spălat vase (dacă există), precum şi ustensilele şi substanţele pentu spălat şi curăţat.
Zona de preparare a mâncării, acolo unde se curăţă, se toacă, se aşează în tavă, etc, este marcată de obicei de suprafaţa liberă a blatului, iar sub ea, la îndemână, este bine să se afle toate ustensilele care ajută la aceste activităţi: cuţite, boluri, tocătoare, teluri, mixere, etc.
În zona de gătit/copt, se află în primul rând maşină de gătit sau plita şi cuptorul iar în imediata lor apropiere trebuie să se afle cratiţele, tigăile şi ustensilele pentru gătit.
Dacă aveţi loc pe orizontală şi pentru păstrarea veselei, tacâmurilor şi altor vase pentru servit, această este ideal să fie în preajma maşinii de spălat vase şi a chiuvetei.
Forma bucătăriei
Forma în care vom amplasa toate acestea depinde atât de obiceiurile noastre, cât şi de dimensiunile şi forma încăperii.
Cele mai uzuale forme de organizare sunt ilustrate mai jos, iar proporţiile fiecărui spaţiu sunt orientative.
Organizarea pe verticală
Pentru a bună organizare pe verticală imaginaţi-vă spaţiile, de la pardonseala până la tavan vopsite în gradient, astfel:
In zona albastru inchis din imaginea de mai jos, acolo unde aveţi acces cu mâinile fără să vă întindeţi sau să vă aplecaţi, trebuie să se afle lucrurile de care aveţi nevoie în fiecare zi şi la care trebuie să ajungeţi rapid, aproape pe negândite.
In zona albastru mai deschis, care o margineste pe prima, trebui să se afle lucrurile de care aveţi nevoie destul de des, dar nu zilnic. Cum ar fi tăvile de prăjituri, să zicem, sau tigaia pentru peşte.
In zonele chiar lângă podea şi imediat sub tavan ar trebui sa depozitaţi lucrurile de care aveţi nevoie rar, cum ar fi tăvile de cozonac.
