Corpuri de iluminat pentru orice stil de amenajare

Există diferite feluri şi forme de corpuri de iluminat, potrivite oricărui stil de amenajare, dar unele au capacitatea de a atrage atenţia în mod special şi de a face din încăpere doar un decor secundar, chiar dacă becurile sunt stinse.

Pur şi simplu sunt create să fie vedete iar proprietarii ştiu le pună astfel în scenă, încât, chiar dacă sunt acolo să servească banalului scop de a produce lumină, nu le poţi ignora şi le admiri ori de câte ori ai ocazia.

Un candelabru impunător într-un decor eclectic

Această casă este plină de culori şi piese de mobilier cu personalitate, dar candelabrul vechi, colecţionat de la un târg de vechituri şi recondiţionat, atrage toate privirile.

culori_puternice_sufrageria3
Candelabru reconditionat pentru o sufragerie eclectica

Arhitectură valoroasă şi decoraţiuni de efect

Globul uriaş din această casă de vacanţă îngustă şi elegantă, atrage privirile din orice colţ al interiorului, dar şi din afară, punând în valoare liniile sobre şi frumoase ale clădirii.

Un corp de iluminat cu personalitate se remarca de departe

În stil scandinav sobru, cu piese jucăuşe

În stilul scandinav, toate piesele de mobilier sunt sobre şi suple, create pentru a servi funcţiei şi pentru a permite luminii să pătrundă oriunde. Culorile sunt mai degrabă non-culori (alb sau alte nuanţe neutre), iar petele de culoare apar doar pentru a rupe monotonia. Un corp de iluminat central generos, cu aspect de fulg de nea aduce o notă jucăuşă încăperii aerisite.

stilul_danez_living6
Un corp de iluminat cu aspect pufos, jucaus, intr-un living sobru

DIY, din ţevi de cupru

Iată şi un candelabru pe care îl poţi face singur, din ţevi, coturi şi reducţii de cupru. Este simplu, este de efect, dar mai ales este unicat. Şi în locul crenguţelor de brad îl poţi orna cu flori de sezon, frunze ruginii, dantelării sau buchete de flori în ton cu aranjamentele de pe masă.

candelabru_suspendat_de_cupru
Un candelabru DIY, din tevi de cupru

O cameră clasică, cu piese de efect

În această sufragerie elegantă, în stil clasic, candelabrul elegant, cu decoraţiuni din sticlă, captează atenţia chiar dacă becurile sunt stinse fiind un companion perfect pentru tabloul şi mobilierul clasic.

dining_foto
Un dining in stil clasic cu un candelabru stralucitor, pe masura

Corpuri de iluminat pentru orice stil de amenajare

Există corpuri de iluminat, cum spuneam şi la început, pentru orice stil de amenajare.

Iată câteva aici: Corpuri de iluminat magazin Sporul Casei.

 

Vezi Produsele recomandate

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.