Colțul pentru jocuri video: Idei de amenajare

Colțul pentru jocuri video
Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on email
Share on print
Share on whatsapp

Ideea de petrecere a timpului liber într-o cameră sau în colțul pentru jocuri video este mai actuală că niciodată în această perioadă. Agasantă până la refuz pentru unii, ideea de a petrece ore în șir în universul unui joc, este extrem de atractivă pentru alții, chiar în condițiile în care au alternativa de a se relaxa în aer liber. În plus, jocurile video sunt singura metodă de a ne întâlni și de a concura cu alți oameni cu aceleași pasiuni, în acest an 2020 foarte tulburător și cu atât de multe libertăți restricționate.

Revenind la amenajarea unei camere sau a unui colț pentru jocuri video, iată mai jos ce recomandă specialiștii – iar prin specialiști înțelegem aici oameni cu pasiune și experiență suficient de mari pentru a merita și un spațiu personal dedicat jocurilor video.

În varianta cea mai simplă, un joc video are nevoie doar de un desktop sau laptop clasic sau unul dintre nenumăratele modele de tablete. Biroul, scaunul sau canapeaua, pot fi oricare din casă. În varianta “pentru pasionați”, un colț pentru jocuri presune prezența unei console de jocuri și a unui ecran dedicat, plus un birou și eventual un scaun pentru gaming, cu suport lombar corespunzător.

Să vedem cu ce îți poți dota colțul pentru jocuri pentru a-l face cât mai ergonomic  cu putință. Precizăm de la început că noi nu suntem specialiști în jocuri, ci în idei de amenajare, asfel că apariția unor eventuale greșeli sperăm să ne fie iertată.

Mărimea spațiului

Fie că este o cameră, fie că este un colț de cameră, mărimea sa trebuie să fie adecvată cu aparatura și mobilierul specifice jocurilor. Un spațiu prea mare înseamnă risipă, în timp ce un spațiu prea mic înseamnă poziții incomode, mobilier julit, aparatură poziționată și fixată prost, fire îngrămădite și pline de praf sau toate acestea la un loc.

Sistemul audio

Calitatea sunetului este importantă, pentru că sunetul are capacitatea de a te “trage” în joc cu totul. Gândiți-vă la cinematografe: sunetul este uneori deranjant de puternic, tocmai pentru a ne menține atenția trează permanent.  Nu va sfătuim să testați boxele la volum maxim, mai ales dacă locuiți la bloc și nu aveți pereții antifonați profesionist, dar puteți considera un sistem audio suficient de bun, cât să facă povestea jocului și mai palpitantă. Sau niște căști cu microfon speciale pentru gaming, din același motiv.

Scaun pentru gaming

Ca și în cazul lucrului la birou, jocurile video solicită spatele, umerii, zona cervicală și brațele în special. În plus, din cauza poziției nemișcate, pot apărea probleme cu circulația la nivelul picioarelor. Ca și în cazul lucrului la birou, de folos este întreruperea regulată a activității pentru mișcare, dar și un scaun pentru gaming ajută foarte mult.

Înclinarea spătarului, ajustatea înălțimii, tetiera, sprijinul  pentru brațe capitonat, toate acestea fac din scaunele de gaming clasice niște elemente intrinseci ale zonei de relaxare.

Vezi aici Cum sa alegi scaunul de birou perfect pentru tine.

Fonoizolarea

Dacă nu vrei să foloseșți căști, fonoizolarea încăperii este esențială. Mai întâi pentru că nu vrei să deranjezi restul familiei. Apoi, dacă locuiești într-un bloc de apartamente, trebuie să ții cont și de vecini și să le respecți intimitatea și orele de odihnă.

Nu uita că draperiile, covoarele și orice textile sau panouri groase absorb  parte din zgomotul generat de aparatură, dar dacă îți place sonorul la maxim și ai nevoie de o fonoizolare totală va trebui să apelezi la soluții profesioniste de fonoizolare.

Televizorul și suportul său

Vrei să joci nestigherit? Îți trebuie un televizor cu ecran LED doar pentru jocuri. Îl împarți cu familia? Ține cont atunci că televozirul respectiv trebuie să se poată conecta la toate terminalele necesare jocurilor: consolă, căști, controller, etc.

Suportul televizorului este important și el. Desigur, televizorul se poate monta direct pe perete, dar tot ai nevoie de rafturi pentru consolă, cotroller, telecomenzi, DVD-uri, boxe, etc. 

Firele

Chiar dacă îți instalezi pentru început componentele esențiale (TV-ul, consola, boxele, unitatea PC gaming) tot este vorba despre un număr impresionant de fire, pentru că toate acestea trebuie legate între ele și alimentate la prize. De obicei însă lucrurile nu se opresc aici și îți vei cumpăra probabil și alte componente pe parcurs, așa că numărul de fire va tot crește.

Fă-ți un plan și strânge-le astfel încât să se afle toate în spatele mobilierului sau al unui panou. Dacă nu le găsești un loc, toate aceste fire și prelungitoare tind să se adune într-o zonă extrem de aglomerată și cu aspect murdar și prăfuit.

Iluminat

Iluminatul este o componentă importantă a camerei sau colțului pentru jocuri, dar nu în sensul inundării camerei cu lumină, ci tocmai în sens contrar. Lumina nu trebuie să cadă direct pe monitor, nici să inunde întreagă încăpere de undeva de sus, pentru că va afecta felul în care se disting lucrurile care se petrec pe ecran.

Optează pentru lumini punctuale, benzi cu LED și în general pentru lumini nu prea puternice, pentru a pune accent pe acțiunea de pe ecran, dar consideră și prezența unor draperii sau jaluzele opace, dacă ai desktopul amplasat în față ferestrei.

Sursa imagini: Pinterest, donpedrobrooklyn.com

Newsletter Sporul casei

Lasa adresa de email si primesti gratuit un ebook cu proiecte romanesti de amenajare a livingului

MAGAZIN SPORUL CASEI

Intreaba! Specialistul iti raspunde

Alte articole Sporul casei:

IȚI PLACE CE citesti? ABONEAZĂ-TE la newsletter

Comentarii

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.