Ce înseamnă și cum te ajută reglajele scaunului de birou

reglajele scaunului de birou
Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on email
Share on print
Share on whatsapp

Știi acel moment când, în timpul unei întâlniri, într-o sală pe care nu o cunoști, vrei să te sprijini de spătarul scaunului de birou pentru un moment de reflecție și relaxare și te trezești brusc aruncat în spate, într-un unghi total nepotrivit cu momentul și locul? Suprinza distruge complet momentul de concentrare, toți ochii se îndreaptă spre tine, iar tu te poți trezi cu genunchii la nivelul mesei, trăgând disperat de umeri înainte, pentru a reveni la poziția verticală. Să știi că există o funcție de scaunelor de birou care creează, dar și rezolvă această problemă.

Despre asta este vorba în acest material: vrem să descifrăm pentru tine funcțiile sau reglajele unui scaun de birou, ergonomic sau directorial, pentru că tu să știi cum funcționează și cum le poți folosi în avantajul tău.

Dar în primul rând acest material este scris pentru ca tu să poți alege un scaun de birou potrivit pentru ceea ce ai de făcut.

Scaunul potrivit pentru locul si omul potrivit

Adesea oamenii cumpără sau folosesc scaune de birou fară să înțeleagă cum funcționează acestea și ce fac pentru ei toate acele funcții cu nume sofisticate: TILT, recline, SYNC, multiblock, etc. De fapt, foarte mulți oameni nu folosesc decât funcția de reglare a înălțimii șezutului, considerând că este tot ce le trebuie, în timp ce funcția TILT (balansul fata-spate) este doar ceva ce îi incomodează la lucru.

Pe de altă parte, numărul și tipul de funcții pe care le are un scaun trebuie să fie potrivit atât cu sarcinile zilnice ale fiecărei persoane, cât și cu funcția și ambientul în care lucrează. De pildă o persoană cu funcție executivă, al cărui program este plin de întâlniri, discuții și ședințe, mai degrabă va avea nevoie de un scaun cu funcții TILT/de inclinare complexe, pentru o poziție relaxată, dar decentă, în timpul ședințelor, în timp ce o persoană care lucrează în proiectare / design este mai probabil să aibă nevoie de un scaun ergonomic, cu o bună susținere lombară, în timp ce brațele îi sunt libere.

Scaunele de birou vin cu mulțime de forme, materiale și funcții încorporate, și trebuie să ai niște cunoștinte de bază pentru a le folosi corespunzător sau măcar pentru a nu te trezi în situații penibile.

În acest material vom descrie pe scurt cele mai des întâlnite funcții ale scaunelor de birou și cum le poți folosi optim.

Reglajele scaunului de birou pentru adaptarea la statura ta

Acestea se referă la reglarea înălțimii și adâncimii sezului, și la reglajele spătarului, pentru a adapta scaunul la statura ta.

1. Reglarea înălțimii șezutului – pistonul pneumatic

Toate scaunele de birou rotative oferă și această funcție: ajustarea ușoară a înălțimii, cu ajutorul pistonului pneumatic. Fizic, maneta pentru ajustarea înălțimii se afla la îndemăna, aproape lipită de șezutul scaunului, de obicei în partea din față sau în lateral. Nu are aceeași formă și poziție la toate scaunele, de aceea e bine să studiezi și manualul scaunului sau să faci probe cu toate butoanele și manetele disponibile.

Pistonul pneumatic este acel mecanism inclus în scaunul tău de birou care ajută la reglarea înălțimii șezutului, prin simpla acționare a unei manete de sub scaun.

Practic scaunele de birou moderne sunt construite în jurul acestui mecanism esențial: un cilindru pneumatic este atașat la mecanismul de ajustarea al scaunului, aflat sub șezut.  Fără cilindrul pneumatic, mecanismul de ridicare și coborâre al scaunului ar acționa extrem de greoi. Pistonul penumatic încorporat în scaunele de birou moderne este suficient de puternic pentru a acționa mecanismul de reglare a înălțimii fară nici un efort din partea noastră, decât ajustarea poziției unei manete de sub scaun.

Dacă ai stat vreodată pe un scaun de birou, știi deja cum acționează pistonul. Dacă acționezi maneta mecanismului și ești așezat pe scaun, maneta eliberează presiunea din piston, iar greutatea ta face că scaunul să coboare. Dacă acționezi maneta și te ridici ușor de pe scaun, acesta urcă până la înălțimea stabilită de tine. Eliberarea manetei înseamnă blocare mecanismului în noua poziție.

2. Reglarea adâncimii șezutului

Unele scaune oferă acesta funcția de culisare a șezutului înainte și înapoi, pentru a ajuta utilizatorul să respecte regula adâncimii optime: și anume adâncimea scaunului să fie că câțiva centimetri mai scurta decât lungimea coapsei.

3. Reglarea adâncimii spătarului

Dacă șezutul nu culisează înainte și înapoi, scaunul ar putea avea un sistem de culisare a spătarului înainte și înapoi, cu același rezultat final: spatele genunchiului nu va sta lipit de marginea scaunului.

4. Reglajele cotierelor

Cotierele se pot regla foarte diferit, în funcție de modelul scaunului: se pot înălța se pot poziționa mai în față sau mai în spate față de corp, mai departe sau mai aproape de trunchi. Sau sunt rabatabile, ceea ce oferă libertate de mișcare persoanelor active, ori nu se pot regla deloc și atunci trebuie folosite cu prudență, pentru a nu-ți afecta postura pe termen lung.

scaun de birou - pozitia corecta

Reglajele scaunului de birou pentru controlul posturii

Aici vorbim despre mecanismele TILT.

TILT în engleza înseamnă a (se) înclina.  Majoritatea scaunelor de birou, directoriale și ergonomice oferă această funcție de înclinare și în multe cazuri tensiunea acesteia este ajustabilă în moduri foarte complexe.

Mecanismul de înclinare al scaunului este folosit mai ales de către executivi sau pentru scaunele din sălile de conferință. Scaunele de gaming oferă și ele această funcție.

Mecanismul TILT este cel care permite scaunului să se balanseze înainte și înapoi, după cum ocupantul se lasă pe spate sau revine în poziție verticală.  Cât de mult de înclina, cât de repede și cu ce rezultate, depinde de tipul de mecansim TILT încorporat în scaunul tău:

1. Sistemul de înclinare clasic

Un sistem TILT / de înclinare / recliner clasic, prezent la marea majoritate a scaunelor de birou, este semnalat de acel buton mare și negru de sub șezutul scaunului. 

Cu ajutorul butonului respectiv ocupantul stabilește cât de multă forță trebuie aplicată scaunului pentru a  se putea balansa înainte și înapoi. Dacă îl rotești spre înainte, forța necesară aplicată scaunului pentru a se balansa înainte și înapoi este mai mare. Cu cât slăbești butonul, cu atât forța necesară pentru a balansa scaunul este mai mică.  Cu alte cuvinte, tu stabilești cât de rapid ajunge scaunul în poziție înclinată și cât de repede revine pe verticală.

În cazul acestui mecanism, șezutul și spătarul scaunului își schimbă unghiul de înclinare concomitent, forțându-te să ridici puțin călcâiele de pe podea atunci când scaunul este înclinat la maxim spre spate. Din această cauză, revenirea la verticală poate fi puțin anevoioasă, mai ales dacă ai ajustat mecanismul pentru o rezistență mai mare.

Greutatea ta este importantă aici, așa că testează până ce îți dai seama care este rezistența mecanismului TILT potrivită pentru tine.

Majoritatea scaunelor de birou au sistem TILT clasic. Poti alege unul dintre scaunele de birou de aici.

2. Sistemul de balans multiblock

Unele scaune care au prezent mecanismul TILT au și o manetă/ buton sau mai multe, pentru blocarea scaunul în diferite unghiuri de înclinare.

Sistemul multiblock înseamnă că scaunul de birou cu balans poate fi blocat de către ocupant în orice unghi de înclinare dorește sau într-un număr prestabilit de unghiuri de înclinare  – depinde de cât de sofisticat este mecanismul.

Sistemul multiblock se intalneste cel mai frecvent a scaunele directoriale si ergonomice.

3. Sistemul de balans Syncron

Sistemul sincron de înclinare este semnalat de obicei prin acronimul SYN de la SYNCRON în denumirea sau printre caracteristicile produsului.

Concret, înclinarea SYN presupune înclinarea concomitentă , sincronizată, a șezutului și spătarului, dar nu în același unghi – de obicei spătarul se înclina într-un unghi mai mare decât șezutul. La variantele avansate, sistemul SYNCRON permite și blocarea scaunului în diferite poziții alese de ocupant.

Sistemul Syncron este prezent de obicei la modelele mai scumpe de scaune ergonomice.

Scaune cu mecanism de balans SYNcron aici

4. Sistemul de balans cu ajustare automată, în funcție de greutatea și poziția ocupantului

Aceste este cel mai modern dintre sistemele de ajustare / înclinare și este încorporat în structura scaunului, nu există nici o manetă și nici un buton la vedere, nu trebuie să faci nimic altceva decât să te așezi în scaun. Pur și simplu te lași pe spate sau te tragi înainte și scaunul ajusteza automat toate componentele: șezutul, cotierele, spătarul și tetiera.

În acest moment Magazin Sporul casei nu are în ofertă astfel de scaune.

O foarte bună descriere video a acestor mecanisme găsești în filmul de aici.

Despre tipurile de scaune de birou și cum îl poți alege pe cel mai potrivit pentru tine, găsești informații aici.

Scaune de birou

Toate tipurile de scaun, cu toate reglajele disponibile acum pe piata romaneasca

Newsletter Sporul casei

Lasa adresa de email si primesti gratuit un ebook cu proiecte romanesti de amenajare a livingului

MAGAZIN SPORUL CASEI

Intreaba! Specialistul iti raspunde

Alte articole Sporul casei:

IȚI PLACE CE citesti? ABONEAZĂ-TE la newsletter

Comentarii

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.