Casa cu două feţe - Sporul casei - Soluţii şi idei pentru casă şi grădină Casa cu două feţe - Sporul casei - Soluţii şi idei pentru casă şi grădină

Casa cu două feţe

Casă cu două feţe este rezultatul mixului dintre dorinţa proprietarilor de a avea o casă cu privelişte la mare şi respectarea specificaţiilor urbanistice şi stilului arhitectonic local. Acesta este motivul pentru care deşi dinspre stradă vedem o casă aparent simplă, cu acoperiş în 2 ape, specifică zonei, dinspre mare vedem o altă imagine, cu trei etaje şi configuraţie complet diferită.

Casa-cu-doua-fete-fatada-sudica
Fatada dinspre sat.
Casa-cu-doua-fete-fatada-nordica2
Fatada dinspre mare.
Casa-cu-doua-fete-sectiune
Sectiune casa cu două feţe: la stanga – fatada dinspre sat. La dreapta – fatada dinspre mare.

 

Pe nivele, casa de 183 mp este organizată astfel:

  • Parterul găzduieşte foaierul, casa scării, o baie completă, plus zona de bucătărie-dining-living, cu peretele său din sticlă deschis spre golf. Mai există o mică terasă într-o laterală şi diverse spaţii tehnice si utilitare.
  • Etajul întâi are 3 dormitoare, un birou şi două băi: una cu WC şi cealaltă cu duş.
  • Etajul al doilea – jumătate de etaj de fapt – găzduieşte doar un studio-observator, cu o fereastră uriaşă către mare.
Casa-cu-doua-fete-parter

Schita parter.
Casa-cu-doua-fete-etaj1

Etaj I
Casa-cu-doua-fete-etaj2

Etaj II

Exteriorul

Parterul este placat cu lemn, iar de la etajul 1 în sus, vorbim practic despre un acoperiş foarte puternic înclinat, placat cu tablă fălţuită, cu ferestre Velux.

Singura excepţie este faţada nordică,  perfect dreaptă, placată cu lemn peste tot şi construită pentru a beneficia de vederea la mare: peretele de sticlă de la parter, mica fereastră de la dormitorul matrimonial, plus fereastra largă a observatorului. Peretele de sticlă de la parter devine invizibil prin închiderea obloanelor pliabile exterioare.

Casa-cu-doua-fete-fatada-nordica1
Fatada nordica cu obloanele inchise.
Casa-cu-doua-fete-obloane
Obloanele deschise ale parterului.

Observatorul şi casă scării – deschiderea spre mare

Observatorul de la etajul al doilea este răspunsul arhitecţilor la problema amplasării construcţiei: autorităţile locale nu au permis construirea decât în spatele proprietăţii, mult mai departe de mal decât şi-ar fi dorit proprietarii. Aşa că a rezultat această faţadă perfect dreptă şi acest studio pe jumătate de etaj, cu vedere la mare. Casă este astfel mai înaltă decât vecinele sale, deşi păstrează linia arhitecturii tradiţionale din zonă.

Marea este vizibilă încă din drum spre observator: la ultima întoarcere a scării, mai există o fereastră, special plasată acolo pentru imaginile frumoase pe care le oferă. Scara nu are contratrepte şi nici balustrade masive, pentru a permite privirii să treacă nestingherită.

Casa-cu-doua-fete-scara-spre-studio
Hol etajul I si casa scarii spre observator.
Casa-cu-doua-fete-scara-spre-observator
Scara spre observator ofera o avanpremiera a peisajului prin fereastra generoasa
Casa-cu-doua-fete-observator-int
Interior observator.

Interiorul: lemn şi pete de culoare

Pereţii interiori sunt acoperiţi cu lambriu de pin, iar pardoseala este din lemn de esenţă mai închisă. Pentru a nu da impresia de cutie de lemn, pete de culoare apar peste tot: frumoasele canapele şi fotolii verzi din living, placarea şemineului, uşile, obiectele de décor. Tot mobilierul provine de la IKEA.

Casa-cu-doua-fete-living-dining-bucatarie
Living, dining, bucataria deschisa
Casa-cu-doua-fete--living-dining
Dining, living, cu semineul intre ele.
Casa-cu-doua-fete-living
Livingul ferestre mari si deschidere spre mare.
Casa-cu-doua-fete-dormitor3
Dormitor
Casa-cu-doua-fete-dormitor
Dormitorul matrimonial
Casa-cu-doua-fete-birou-et1
Biroul de la etajul I

Casa cu două feţe se află în Pribylovo, Rusia, are 183 mp şi a fost proiectată de studio AB Chvoya .

Foto: Dmitry Tsyrencshikov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeşte şi:

Cum să-ți redecorezi locuința, fără să faci gaură în buget

Dacă simți că te-ai plictisit de mobilierul casei tale și vrei să-ți redecorezi locuința, nu …