Cabană de 104 mp, pentru un cuplu care iubește viața în aer liber

Cabană de 104 mp, pentru un cuplu care iubește viața în aer liber

Această cabană de 104 mp este comodă, are acoperișuri joase, într-o singură apă și se află la limita dintre o pantă spectaculoasă, împădurită și o pajiște montană însorită. Așezarea a sugerat orientarea și organizarea clădirii, astfel încât interiorul și exteriorul comunică firesc, iar priveliștile pot fi admirate deopotrivă din interior și de la exterior.

Suprafața cabanei nu este mare, dar compensează prin deschiderile generoase, cerință expresă a cuplului dinamic care o deține. Zidurile fundației nu se văd absolut deloc de sub terasa de lemn, ceea ce face întregul ansamblu să pară că plutește discret deasupra pajiștii. Treptele cu care se termină terasa sunt atât de joase, încât nu necesită balustradă, ceea ce întărește senzația de contopire a clădirii cu mediul înconjurător.

Organizarea interioară

Fără elevații spectaculoase, clădirea este formată din 2 părți distincte: una lungă și una mai scurtă, așezate paralel de o parte și de alta a unui hol cu triplu rol: intrare principală, legătură între cele 2 corpuri de clădire și trecere dintr-o parte în alta a clădirii.

Latura mai scurtă a clădirii include dormitorul principal o baie și o cameră cu destinație liber aleasă. Volumul mai mare este zona publică a casei și include bucătăria open space, zona de luat masa și zona de living, plus un garaj și o cameră tehnică.

La rândul ei, zona de living este împărțită în 2: o parte închisă și una deschisă, unite prin terasa largă. Zona deschisă a livingului este protejată de un perete în zona dinspre munte.

Ambele corpuri de clădire au același tip de acoperiș cu o singură pantă.

BUcatarie open space
Dormitor
Hol

Piesa de rezistență: șemineul cu dublă deschidere

Poate cea mai spectaculoasă trăsătură a cabanei este șemineul cu dublă deschidere spre interior și exterior, placat cu foi de otel și găzduit sub acoperișul terasei semi-închise. Acesta separă și încălzește cele 2 părți ale livingului: cea interioră și cea exterioră, protejată de acoperiș și peretele din spate.

Livingul interior
Livingul exterior

Finisaje simple

Bugetul strict a determinat echipa să aleagă finisaje simple la interior, cum sunt gips-cartonul și pardoselile de beton șlefuit.

Pentru exterior s-au ales foile metalice pentru partea dinspre pădure și acoperiș. Pentru partea din față, orientată spre soare și pajiște, s-a folosit lambriu din brad Douglas vopsit în nuanțe de albastru închis și placaj sablat.

Placarea metalica la exterior, pe partea dinspre versantul muntelui.

Sustenabilitate

Pe lângă dimensiunea nu foarte mare, cabana are și o serie de elemente care o fac clădire sustenabilă:

  • Anvelopa super-izolatoare a clădirii minimizeaza consumul de combustibili fosili
  • Sistemul de încălzire în pardoseală asigură încălzirea și distribuirea agentului termic în cel mai eficient mod
  • Încălzirea apei calde se face la nevoie cu propan
Planul cladirii

Sursa: http://pbwarchitects.com/projects/lot-6

Produse recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Aspectul este super, chiar neasteptat de primitoare, inainte de a afla care este pretul complet pentru o astfel de constructie;
    ar fi de dorit ca si iarna sa poata fi la fel de primitoare, deasemeni ar fi interesant cum se comporta la o viteza a vantului mai mare de 80 Km/h, dar si in timp.