Bucataria de vara, concept stramosesc in varianta moderna - Sporul casei - Soluţii şi idei pentru casă şi grădină Bucataria de vara, concept stramosesc in varianta moderna - Sporul casei - Soluţii şi idei pentru casă şi grădină

Bucataria de vara, concept stramosesc in varianta moderna

Bucataria de vara este un concept foarte raspandit, mai ales in zonele rurale. Am intalnit-o cu totii, cand mergeam la bunicii sau rudele de la sat, fie sub forma unei mici casute langa casa mare, cu usa vesnic deschisa de prin martie pana prin octombrie, sub forma unei verande deschise, lipita de casa, sau sub forma unui acoperis pe 4 stalpi, amenajata langa iesirea laterala a casei, cu acoperis din stuf.

bucatarie_de_vara_casa_ion_creanga
Bucataria de vara – Casa Memoriala Ion Creanga

 

Bucatarie_vara_delta
Bucatarie de vara Delta Dunarii

Cuptorul – centrul bucatariei traditionale

Centrul bucatariei traditionale de vara era cuptorul: folosit tot timpul anului pentru copturi cozonaci, colaci, placinte, pe timpul verii era folosit pentru gatit pe jarul tras afara, sau pentru fiert usurel mancarurile cu gatire mai indelungata. Si marginea cuptorului era folosita: acolo se puneau fructele pentru iarna, mai ales prune si felii de mar.

Cuptorul, semn al bunastarii, era construit din piatra/caramida, lut si nuiele si spoit cu var la exterior si era, alaturi de vatra din casa, centrul gospodariei. Modul traditional de trai la casa nu se putea lipsi de bucataria de vara: cand este foarte cald, treburile de la vatra sunt mutate afara, iar in casa se intra doar noaptea pentru un somn bun pe racoare.

Astazi putina lume mai construieste cuptoare din piatra sau caramida, dar bucataria de vara ca si concept nu a disparut, ba chiar revine incet-incet la loc de cinste si o amenajam si utilam cu ajutorul designerilor si la materialelor de ultima generatie. Functiile ei sunt un pic diferite fata de acum un secol, dar are inca darul de a reuni familia si prietenii in jurul unui gratar sau al unui mic cuptor, mai ales in perioadele de relaxare din cursul saptamanii sau al zilei.

Varianta moderna: cuptoare de gradina gata confectionate

Construim in continuare bucatarii de vara, mai simple sau mai pretentioase dupa gusturi si ambitii: locul cuptorului traditional l-a luat cuptorul cu gratar gata confectionat,  galeata cu apa a fost inlocuita de chiuveta cu apa curenta, masa de lemn si scaunelele cu 3 picioare sunt inlocuite de setul de mobilier de gradina modern, dar dorinta de a pastra traditiile se manifesta adesea prin alegerea materialelor.

Lemnul si piatra – materiale traditionale

Lemnul si piatra naturala sunt alese foarte des pentru amenajarea teraselor si a bucatariilor de vara pentru ca cunt materiale durabile, vorbesc despre traditii si imbatranesc atat de elegant!

Varianta 1: Gratarul – indispensabil in bucataria de vara moderna

Dintr-o bucatarie de vara moderna nu poate lipsi insula de gatit. Aceasta este de obicei formata (cel putin) din gratar si o masa anexa. Cat de sofisticat este gratarul si la cat de multe activitati este folosit, depinde doar de stapanii casei: fript, afumat, copt, etc.

Functie de aceste lucruri, se poate alege un gratar simplu,  din fier, pe care sa-l mutam de colo pana colo dupa nevoi, sau unul mai solid, zidit din caramida sau piatra naturala. In varianta mai complexa si pentru cei mai priceputi, acest gratar are si cuptor, unde se poate gati cam orice, carbuni si lemne sa fie.

In aceasta varianta, pregatirea ingredientelor, curatarea, spalarea, portionarea, se petrec in bucataria din casa, pentru afara ramanand doar gatitul propriu-zis

gratar_simplu

Varianta 2 include si zona de preparare

O bucatarie completa are nevoie si de un blat pentru pregatit ingredientele si o chiuveta pentru spalat. Pentru acest caz exista aceste variante de masuta si masuta cu chiuveta incorporate, care pot face un tot unitar cu gratarul. Pentru iubitorii de piatra naturala, acestea arata astfel:

 

gratar_chiuveta_masa3

Varianta 3: bucatarie completa la exterior

O alta varianta este crearea unei bucatarii complete, similara celei de la interior, cu chiuveta, blatul de lucru si gratarul/cuptorul/aragazul asezate ca intr-o bucatarie clasica. Si  in acest caz, puteti placa suprafetele de lucru cu piatra naturala, atat pentru rezistenta, cat si pentru frumusete.

Sa nu uitam nici de locul de luat masa, foarte cautat mai ales in racoarea serii, care trebuie sa cuprinda macar o masa si locuri pe scaune sau banci pentru toata familia, precum si o umbrela de soare, daca nu exista pergola, acoperis  sau bolta de vita.

Bucatarie_aer_liber1

 

 

Utilitatile

Cu cat aduceti mai multe functii in bucataria dvs de vara, cu atat este mai imperios necesara racordarea la utilitati: energie, gaz, apa si canal, asa ca tineti cont si de aceste lucruri cand hotarati amplasamentul bucatariei.

Eliminarea fumului va fi si ea o problema, asa ca alegeti un cos de fum suficient de inalt pentru a nu va stanjeni cand stati in gradina, dar si pentru a ridica si directiona fumul pana mai sus de inaltimea ferestrelor casei.

Odata ce v-ati adus toate indemanarile aproape, suntem convinsi ca nu veti mai gati in bucataria din casa pana ce nu va va goni vremea rece in interior. Mai multe solutii pentru bucataria dvs de vara gasiti aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeşte şi:

5 criterii de avut în vedere la achiziţionarea unei centrale termice

În urmă cu 10-15 ani, motivul principal pentru achiziţionarea unei centrale termice era debranşarea de la …