Brad natural sau brad artificial? Cea mai bună opțiune pentru tine - Sporul casei - Soluţii şi idei pentru casă şi grădină Brad natural sau brad artificial? Cea mai bună opțiune pentru tine - Sporul casei - Soluţii şi idei pentru casă şi grădină

Brad natural sau brad artificial? Cea mai bună opțiune pentru tine

Tradiţional vs modern, aromă de răşină vs compuşi organici volatili, cheltuială anuală vs investiţie pe termen lung, brad natural vs brad artificial. Cum alegi între bradul natural şi cel artificial (în cazul în care nu eşti deja hotărât?) Facem în cele ce urmează o comparaţie menită să te ajute să decizi, înarmat cu cât mai multe amănunte.



Puţină istorie

Bradul natural şi coniferele în general, au o vârstă venerabilă:  300 de milioane de ani. Faptul că nu au nevoie de foarte multă apă, le-a ajutat foarte mult în perioadele foarte calde sau foarte reci din istoria Terrei, iar faptul că se înmulţesc cu ajutorul seminţelor  şi al polenului  le-a permis să migreze şi să prospere în cele mai diferite arii geografice.

Coniferele au dominat net flora Terrei până ce au apărut plantele cu flori şi sunt atât de bine adaptate, încât se pare că singurul capabil să le distrugă este omul.

Datorită frunzelor sale veşnic verzi, bradul natural a fost folosit peste tot în Europa pentru a marca festivalurile de iarnă pre-creştine: crengile sale ornau casele în timpul solstiţiului de iarnă şi le reaminteau oamenilor că primăvara va reveni în curând, iar românii ornau cu crengi de brad templele de Saturnalia.

În Evul Mediu, în multe părţi ale Europei, în ajun de Crăciun se jucau piese de teatru având drept tematică Raiul, pentru a face cunoscută biblia celor care nu ştiau să citească. Bradul a devenit, prin asociere, copacul Paradisului din grădina Edenului, iar mărul biblic era simbolizat prin mere adevărate, roşii, legate în brad.

Vreau brad artificial  Vreau brad natural

Astăzi, bradul este cel mai puternic simbol al Crăciunului, după Moşul însuşi.

În perioada industrială, la intersecţia dintre obiceiurile de Crăciun şi lumea dominată de materiale fabricate în care trăim, a apărut bradul artificial.

Primul brad artificial nu are nimic de a face cu plasticul, aşa cum îl ştim azi. A apărut în anii 1880 în Germania, ca o formă de protest împotriva despăduririlor agresive şi era făcut din pene vopsite în verde lipite pe crengi din sârmă. Obiceiul a prins şi a trecut oceanul în America de Nord, unde s-a bucurat de un real success.

O altă istorie vorbeşte despre origini şi mai vechi ale bradului artificial: în 1740, copiii  imigranţilor germani în America de Nord au construit primii brazi din lemne stivuite ornate cu crenguţe de brad natural şi cu lumânări.  Dacă ţinem cont de asta, în America, bradul artificial de Crăciun l-a precedat cu mult pe cel natural!

În 1930 compania britanică de produse casnice Addis a creat un nou tip de brad, cu  tehnologia şi materialele folosite pentru producerea periilor de toaletă. Noii brazi erau din păr de animal vopsit în verde, au devenit populari şi au surclasat rapid brazii din pene, prea firavi şi inflamabili.

Următoarea etapă a fost a brazilor arginii, integral din aluminiu, folosiţi din 1958 până în anii 1970.

Brazii artificiali de astăzi  sunt făcuţi în PVC, majoritatea produşi în China, unde legislatia privind mediul este destul de relaxată, aşa că se pot folosi aproape orice compuşi chimici care fac un produs să arate bine. Oferta este însă foarte variată şi putem opta între brazi cu luminiţe preintalate şi brazi simpli, brazi verzi, albi, roz, sau de orice altă culoare. Luminiţele, la rândul lor, pot fi beculeţe incandescente, LED-uri sau fibră optică.

 brad-natural-normandian-210lei  Brad natural, de pepiniera, Normandian Premium, 175-200 cm

Specie originala din zona muntilor Caucaz. Este cea mai apreciata specie ca brad de Craciun, datorita aspectului si formei sale.

Provine din pepiniera din Danemarca.

Vezi oferta aici.

Compoziţie

Ştim cu toţii din ce este bradul natural, sau cel puţin aşa ar trebui: tulpină şi ramuri lemnoase şi frunze foarte mici, permenant verzi şi ţepoase. Răşina este pentru conifer o substanţă protectoare împotriva dăunătorilor şi rănilor, dar este şi componentă cea mai aromată a bradului natural. Aroma sa este motivul pentru care cei mai mulţi dintre noi aleg bradul natural an de an şi nu ar pune niciodată în casă un brad de plastic.

Bradul artificial al ultimilor ani este cel produs în China, din PVC. PVC-ul este un derivat petrolier care are un impact major asupra mediului în toate etapele vieţii sale.

Producţia de PVC este responsabilă de emisia a unor substanţe cancerigene, precum dioxină, etilenul şi clorura de vinil. În producţia acelor de brad de foloseşte şi plumb, pe care îl putem inhala sau prelua pe piele. Compuşi volatili nocivi continuă să fie emişi şi în spaţiile în care amplasăm brazii artificiali, pe măsură ce bradul se uzează.

 brad-artificial-284lei  Brad artificial cu aspect natural, suport metalic inclus

Material: PVC

Inaltime: 180 cm

Greutate: 3 kg

Vezi oferta aici.

Ecologia şi sustenabilitatea

Iubitorii naturii îţi vor spune că brazii artificiali sunt mult mai ecologici şi ajută la protecţia mediului. Datele însă spun altceva: folosirea oricărui tip de brad are impact asupra mediului, iar cei artificiali sunt chiar mai dăunători, din cauza substanţelor chimice, în special a PVC-ului conţinut, a procesului tehnologic şi transportului poluant şi a faptului că sunt greu sau imposibil de reciclat.

PVC-ul este un derivat petrolier, iar petrolul este o resursă neregenerabilă şi intens poluantă.

Se pare că este necesară foarte multă energie pentru a produce şi transporta brazii artificiali. Atât de multă, că ar trebui să foloseşti unul timp de mai bine de 10 de ani, pentru a ajunge să reduci amprenta de carbon a activităţilor tale de Crăciun, ţinând cont de consumul de energie şi poluarea pe care le generează.

Bradul artificial nu este reciclabil din cauza modului în care “frunzele” sunt lipite de crengi. Dacă mai adăugăm şi instalaţiile luminoase încorporate, efortul de reciclare devine extrem de costisitor şi, prin urmare, nesustenabil.

Pe de altă parte, bradul natural care ajunge în casele noastre are în jur de 1.50 metri şi pentru a ajunge la o astfel de înălţime are nevoie de minim 10 ani. Teoretic, brazii sălbatici ar trebui recoltaţi doar sub supravegherea şi cu avizul autorităţilor silvice.

Ţinând cont de vigoarea şi longevitatea speciei, pădurile de brad au capacitatea de a se reproduce şi chiar prosperă, dacă nu este vorba despre intervenţii brutale ale omului sau calamităţi naturale. În ceea ce priveşte reciclarea brăduţului după sărbători: lemnul şi frunzele se pot toca şi pune la compost, iar băţul îl  puteţi folosi mulţi ani pe post de baston, suport pentru plante, parte a unei mici construcţii, etc.

Brazii de pepinieră, o alternativă sustenabilă

O altă soluţie sunt brazii naturali de pepinieră, crescuţi şi tăiaţi special pentru Crăciun. În ţara noastră aceştia provin majoritatea din import, la noi pepinierele fiind încă la început.

A treia soluţie sunt brazii de pepinieră la ghiveci. Îi poţi  folosi pe toată perioada sărbătorilor, dar nu este recomandat să îi ţii în casă mai mult de 7, maxim 10 zile şi asta la temperaturi mici şi udaţi zilnic! După sărbători îi poţi planta la tine în grădină, în faţă blocului, pe un teren viran sau îi poţi dona cuiva cu grădină. Ai brad natural de Crăciun şi ajuţi şi la limitarea amprentei personale de carbon!

brad-natural-ghiveci Brad natural, crescut in ghiveci

Este un brad foarte frumos, bogat in crengi, cu aspect natural.

Inaltime: 140-160 cm.

Vezi oferta aici.

Evoluţia vânzărilor de brad natural în România

Romsilva raportează cifre din ce în ce mai mici de brazi sălbatici tăiaţi şi puşi în vânzare de la an la an:

  • 2012 : 65.833 bucăţi, brad + molid
  • 2013: 51.799 bucăţi, brad + molid
  • 2015: 33.383 bucăţi, brad + molid

Dintre aceştia, o mică parte ajung direct la populaţie, cei mai mulţi find vânduţi către agenţi economici.

Cauza principală a scăderii tăierilor pare să fie importul de brazi de pepinieră, tăiaţi sau la ghiveci, dar şi bugetele reduse şi creşterea ofertei si preferinţelor pentru brazi artificiali.

Tot potrivit datelor Romsilva, cantitatea de brazi naturali de import, crescuţi în pepinieră, a crescut tot mai mult de la an la an. În 2014, regia a anunţat că 1.5 milioane de brazi naturali de import au intrat pe piaţa românească, deşi preţurile lor nu sunt deloc mici.

De aceea Regia a anunţat în 2014 că va crea zone speciale în cele 2.300 de pepiniere proprii pentru creşterea pomilor ornamentali pentru Crăciun, ceea ce înseamnă că recoltarea de pomi sălbatici va scădea, iar producţia celor pentru Crăciun va fi ciclică şi controlată, şi va contribui calitatea aerului, astfel încât să beneficieze de ea şi mediul şi cei care preferă brazii naturali. Sursa AICI.

Vreau brad artificial  Vreau brad natural

Costuri

Aici bradul artificial pare să conducă degajat. Cele mai mici preţuri sunt între 50-100 lei, preţul urcând pe măsură ce avansăm înspre modele mai mari şi mai bogate, dar îl poţi utiliza ani la rând, schimbând doar ornamentele.

Bradul natural presupune investiţii de minim 50-100 lei în fiecare an, depinde cât de înalt, din ce soi şi de unde provine. Variantele mai ieftine sunt câteva crenguţe de brad în vază, sau coroniţele din cetină.

brad-fibra-optica Brad cu fibra optica

Brad artificial cu 240 ramuri din material sintetic PVC, de culoare verde.

Varful ramurilor este iluminat prin fibra optica cu lumina calda. Inaltimea totala a bradului impreuna cu suportul metalic este de 180 cm.

Vezi oferta aici.

 

Depozitare

Această este o problemă specifică brazilor artificiali. Trebuie ambalaţi corect pentru a nu prinde praf peste ani şi găsit un spaţiu în care să nu încurce, între utilizări.

Concluzie

Nici datele şi nici experienţele anilor trecuţi nu indică un impact major al alegerii noastre de Crăciun asupra calităţii vieţii pe pământ, se pare. De fapt ar fi mult mai marcantă alegerea bicicletei în locul mersului cu maşina, dacă chiar vrei să-ţi micşorezi amprenta de carbon.

Nu brăduţii naturali tăiaţi de Crăciun sunt cauza pentru dispariţia pădurilor din România – ba din contră, rărirea şi curăţarea pădurilor este o activitate sanitară binevenită pentru sănătatea acestora – ci furtul. Iar brazii de plastic nu sunt nici pe departe atât de ecologici şi sănătoşi pe cât se crede, datorită modului de producere şi a emisiilor de COV.

Alege aşadar ce te îndeamnă inima, dar fă în aşa fel ca alegerea ta să fie sustenabilă: bradul artificial să nu fie construit din material poluante şi neregenerabile, iar cel natural să nu fie tăiat ilegal, sau şi mai rău, să se fi mutilat un copac adult pentru a i se fura vârful, sau să fie adus de la o distanţă foarte mare.

Crăciun fericit lângă bradul care te reprezintă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *