Cum scapi de mocheta veche. Idei practice de refolosire a mochetei.

Știm că noi romanii folosim termenul “mochetă” cu un sens destul de larg, la fel ca și pe cel de “covor persan”, așa că precizăm din capul locului că este vorba despre mocheta aceea întinsă dintr-un capăt în celălalt al încăperii, care este atât de mare și greoaie, încât te întrebi cum de s-a putut monta. Atunci când vine momentul să scapi de mocheta veche, misiunea poate părea imposibilă, datorită mărimii și greutății sale, dar există soluții.

Ca să scapi de mocheta veche trebuie să faci acești 2 pași:

  • O îndepărtezi de pe pardoseală
  • Îi găsești un alt rost sau o arunci direct
refolosire mocheta veche
Refolosirea mochetei vechi: covoras de intrare personalizat

Îndepărtarea mochetei

Felul în care procedezi pentru îndepărtare a mochetei, depinde de ce dorești să faci cu aceasta ulterior.

Dacă te-ai hotărât să arunci mocheta veche, atunci ia un cutter puternic și tai-o de la bun început în fășii sau în sferturi, pentru a te ajuta la desprinsul de pe pardoseală. Când începi să tai, ar fi bine să știi:

  • ce se află sub mochetă: beton, vreun fel de dublură, o pardoseală veche,
  • dacă trebuie să le protejezi pe acestea sau nu.

Dacă vrei să păstrezi mocheta întreagă, pentru că ai un plan ulterior cu ea, începe cu grijă dintr-un colț și desprinzi de-a lungul pereților. Fă-ți un plan în funcție de forma încăperii, astfel încât să o poți rula și scoate ușor de ușă/ fereastră.

 Dacă mocheta este fixată cu plinte, trebuie să le îndepărtezi pe acelea mai întăi, cu atât mai mlt cu cât se presupune că noua pardoseala va trebui montată cu plinta asortată.

Dacă sub mocheta este și un strat izolator, trebuie îndepărtat și acela, plus orice resturi ale sistemelor de prindere: plinte, adezivi, capse sau ținte, astfel încât să se poate instala ușor și frumos următorul tip de pardoseală.

refolosire mocheta veche
Refolosirea mochetei vechi: captusirea custii animalului de companie

Cum poți valorifica mocheta veche

Dacă ai planuri de durată cu mocheta cea veche, mai întâi trebuie să o cureți temeinic.

Apoi mocheta cea veche se poate valorifica astfel:

1.O vinzi

Dacă este în stare bună, oricare dintre marile site-uri de anunțuri gratuite îți va promova oferta fără probleme. Ai grijă să faci fotografii bune, în lumină, și numai după ce ai dat-o la curățat. Dacă ai deja un client printre vecini / prieteni/ etc prezintă-i-o în cea mai bună formă. Este singura metodă care îți va aduce câțiva lei în buzunar, pentru viitoarea amenajare.

refolosire mocheta veche
Refolosirea mochetei vechi: opreste buruienile sa creasca

2.O donezi

Donația sau tradiționala pomană – depinde în ce mod și în ce context o faci – este un alt mod de a scăpa de mocheta cea veche. Nu vei obține altă compensație decât satisfacția sufletească de a fi făcut un act de caritate, dar chiar și în acest caz ceea ce donezi trebuie să fie curat și în stare bună.

3.O duci la reciclat

Asta doar în cazurile în care în zona ta există centre de colectare a acestui tip de materiale.

refolosire mocheta veche
Refolosirea mochetei vechi: pernuta pentru genunchi

4.O refolosești sub alte forme în casă

Aici doar tu îți cunoști nevoile și doar creativitatea ta este limita, chiar și în cazul unei mochete foarte uzate.

La ce poți folosi vechea mochetă, pe lângă destinația firească de covor? AI văzut deja câteva idei în imaginile prezentate până acum, dar reluăm lista pentru tine:

  • culcuș pentru pisică / câine
  • loc de joacă pentru pisică
  • covoraș de intrare
  • material pentru blocare buruienilor în grădină
  • pardosirea locului de joacă al copiilor, mai ales dacă este vorba despre căsuțe miniaturale
  • pernuță pentru genunchi, necesară la lucrul în grădină

Uneori, o tăietură curată și un surfilat fac minuni cu o mochetă banală, care poate ajunge să fie ușor confundată cu un covor nou!

Vezi Produsele recomandate

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.