Cum reduci la valori minime punțile termice dintr-o clădire din BCA. 5 sfaturi
0 comentarii

Protecția punților termice este cheia confortului și a performanței energetice pentru orice locuință, alături de utilizarea unei zidării termoizolatoare. Simpla prezență a unor punți termice neprotejate poate diminua nivelul de izolare termică a casei tale cu procente cuprinse între 20 și 45%.

În cazul clădirilor multietajate elementele de beton sunt mai numeroase și ocupă suprafețe mult mai mari pe fațade, comparativ cu o construcție cu un singur nivel,  așa că placarea corespunzătoare a punților termice este cu atât mai importantă.

Punțile termice sunt, de obicei, acele zone exterioare unde:

  • fie avem elemente expuse ce prezintă un transfer ridicat de temperatură (de exemplu stâlpi, centuri, grinzi, planșee, scări din beton armat),
  • fie avem același material dar care prin forma geometrică permite un transfer termic local mai accentuat (de exemplu, zona de colț exterior la zidăria cu țesere simplă).

O soluție specifică implementată de constructorii care folosesc BCA  constă în poziționarea elementelor structurale din beton armat (zona specifică punților termice) într-un plan mai retras față de zidăria termoizolatoare.

Decalajul de câțiva centimetri obținut astfel în dreptul acestor elemente permite compensarea punților termice din zonele de beton armat prin placarea cu material termoizolator. În același scop se face și placarea tuturor elementelor în consolă, eliminând posibilitatea apariției punților termice în cazul balcoanelor, de exemplu.

Iată mai jos 5 sfaturi pentru reducerea punților termice în construcția clădirilor de locuit!

Placare_punti_termice

  1. Placarea stâlpilor și îngroparea acestora în zidărie

În cazul clădirilor unifamiliale stâlpișorii caselor pot fi îngropați în zidărie din faza de construcție datorită lucrabilității specifice blocurilor termoizolatoare YTONG. Tăierea manuală sau mecanizată a blocurilor YTONG în formă de “L” în zona de intersecție cu stâlpișorii, prezintă un avantaj atât la operațiunea de montare a cofrajului pentru stâlpișorii retrași cât şi la izolarea termică prin suprapunerea termoizolației peste elementele de zidărie.

casa_ytong
Ingroparea stalpilor de rezistenta in zidaria de BCA
casa_ytong2
Ingroparea stalpilor de rezistenta in zidaria de BCA – detaliu cu blocurile de BCA taiate in L

 

Pentru clădirile multietajate dezvoltatorii optează pentru montarea zidăriei într-o etapă ulterioară realizării structurii din beton armat, poziționând blocurile cu câțiva centimetri în exterior și, ulterior, realizând placarea stâlpilor.

stalpi

bloc de BCA, izolare punti termice
Sursa foto: complexul Rezidential Bistrita din Bacau unde s-a folosit aceasta solutie. Dezvoltator: Grupul de Firme Rustrans-Conextrust-Amici.

 

Termoizolarea corectă a punților termice reduce drastic posibilitatea apariției condensului și a efectelor negative ale acestuia, asigurându-se durabilitatea unei construcții și prezența unui mediu sănătos și confortabil la interior.

 

  1.  Soluții adecvate de zidărie pentru spațiile din jurul ușilor și ferestrelor

În cazul pereților YTONG monostrat – caz în care zidăria nu necesită aplicarea unui strat suplimentar de protecție termică – zona de perete ce încadrează fereastra trebuie protejată cu termoizolație având o suprapunere de aproximativ 40-50 mm peste rama acesteia.

Rama ferestrei trebuie să urmeze cât mai fidel golul de fereastră, care, la rândul său, trebuie să aibă laturile paralele și plane. Termoizolația se armează cu plasă din fibră de sticlă, care se suprapune și peste zidărie cu aproximativ 25cm.

Xella Ro recomandă utilizarea Profilelor U YTONG pentru spațiul din jurul ferestrelor și ușilor. Aceste produse sunt modulate cu restul elementelor de zidărie, asigură protecție excelentă la foc și oferă, ulterior, o suprafață de finisare unitară cu restul zidăriei.

 

ferestre
Profil izolator pentru gol fereastra

 

  1. Utilizarea de Profile U pe post de cofrag înglobat care se îmbină cu zidăria, pentru centuri si buiandrugi

Achiziția de sisteme de zidărie de la același producător are avantaje evidente în reducerea punților termice.

Elementele YTONG profil U se zidesc orizontal în cazul centurii, la poziţie, iar fiecare profil nou montat se lipește cu mortar în pat subțire de cel alăturat prin rostul vertical, evitând astfel scurgerea laptelui de ciment al betonului proaspăt turnat. Astfel, se reduc la valori minime punțile termice. Profilele sunt modulare cu zidăria și contribuie la reducerea punților termice, creșterea rezistenței la foc și  eliminarea cofrajului de lemn.

Ytong BU
Profile BU pentru centuri si buiandrugi, utilizat de dezvoltatorul Grupul de Firme Rustrans-Conextrust-Amici in complexul Bistrita

 

  1. Montarea cu mortar în strat subtire.

Acestea sunt principalele beneficii ale materialelor de zidărie plane: consum mai mic de produse pe baza de apă ca tencuiala și mortarul.

Toate produsele YTONG sunt plane și permit utilizarea unei tehnologii inovatoare care necesită de 7 ori mai puțin consum de mortar pe șantier. Mortarul în pat subțire YTONG este furnizat împreună cu produsele de zidărie și permite realizarea unor îmbinări foarte bune, stratul de mortar aplicat având doar doi milimetri.

Toate elementele de construcție care presupun un consum mare de apă au coeficient de transfer termic diferit față de produsele termoizolante. Mortarul în pat subțire reduce la valori minime punțile termice din spațiul de îmbinare a blocurilor de zidărie.

complex bistrita 2

  1. Placarea balcoanelor si a consolelor unei cladiri

Plăcile de beton din componența balcoanelor și a elementelor în consolă trebuie placate cu produse termoizolatoare pentru a nu permite apariția condensului si fenomenelor conexe: igrasia si mucegaiul.

Sursă foto: complexrezidentialbistrita.ro

Dacă ai găsit ceva util, dă SHARE, te rog. Mulțumim!

Vezi Produsele recomandate

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

X