Amenajare baie mică. 7 idei care fac o să pară mai spațioasă

O amenajare baie mică are anumite restricții privind dispunerea obiectelor sanitare astfel încât e destul de dificil să obții un decor original.

Prima soluţie care vine în minte este alegerea de obiecte sanitare mai mici, dar nu poţi coborî sub anumite dimensiuni fără să pierzi din confort sau igienă.

O altă soluţie este să muţi atenţia de la suprafaţa mică a băii spre materiale, amplasamente, culori, moduri noi de utilizare, transformând o baie mică şi obişnuită într-una extraordinară. Alege produse simple, cu personalitate şi nu lăsa la vedere decât ceea ce este esenţial şi are puterea de a schimba perspectiva asupra spaţiului.

Doar duș. Fără cadă

Pentru a potrivi fiecare element în spațiul disponibil, o soluție practică ar fi să renunți la cadă și să o înlocuiești cu o baterie de duș,  o cădiță sau un panou de duș. Coloana chic de duș cu cap fix de mai jos poate schimba atmosfera în întreaga baie, adaptându-se în orice stil, fie el retro sau modern.

Pereţii de sticlă ai zonei de duş permit luminii să treacă nestingherită, păstrând senzaţia de spaţiu generos.

Sursa imagine: ROCA. Dusul este disponibil in magazinul de instalatii sanitare Romstal.
Sursa imagine: ROCA.

Oglinda cât mai mare

Oglinda este cel mai cunoscut truc pentru spaţiile mici şi este firesc: dublează absolut tot, de la spaţiu la lumină, plus că la nevoie, dacă este suficient de lată, o pot folosi 2 persoane.

Îţi poţi uşura mult munca dacă alegi oglidă cu încălzire, pentru eliminarea condensului.

Obiecte sanitare suspendate

Cu un WC suspendat poți economisi foarte mult spațiu pe podea și este ideal pentru băile mici. Acestea oferă un aspect elegant băii și fac podeaua mult mai ușor de curățat. Poate fi poziționat la orice înălțime preferi, iar rezervorul este ascuns în perete și acest lucru lasă loc unor rafturi deasupra vasului de toaletă, perfecte într-o baie mică.

Ca şi în cazul toaletei suspendate, lavoarul suspendat  oferă ochiului senzaţia de spaţiu şi celui care se ocupă de curăţenie, lejeritate în mişcări. Podeaua nu va prinde acele cruste de calcar învechit în jurul piedestalului şi spaţiul liber de dedesupt poate fi folosit după nevoie.

roca_pachet_nexo
Obiecte sanitare suspendate. Sursa imagine: Roca.

Lavoar integrat în mobilă

Spațiul de sub lavoar este un subiect sensibil când vine vorba de eficientizarea spațiu. Multă lume foloseşte piedestalul ceramic ca şi soluţie de mascare a instalaţiei, pentru că este ieftin şi simplu de instalat, dar chiar şi într-o baie mică este nevoie de spaţii de depozitare.

Există mobilă special creată care se pliază pe instalațiile sanitare și pe forma lavoarului pentru a beneficia din plin de spațiu. Există variante suspendate, pentru o curăţare uşoară dedesupt, sau cu picioare, pentru cei care preferă soluţiile clasice.

Urmează link-ul pentru o ofertă vastă de baterii cada-dus.

Foloseşte o baterie de perete pentru lavoar

De obicei se foloseşte această soluţie la duş sau la cadă, tocmai pentru că acolo nu există spaţiu suficient pe orizontală pentru a monta o baterie clasică.

Poţi adopta varianta de perete şi pentru lavoar şi vei putea folosi un model mai îngust, economisind spaţiul pe orizontală al băii.

Lavoar dublu, cu baterii de perete.

Modele de mari dimensiuni pentru decorarea pereţilor

Am mai folosit această idee la amenajarea bucătăriilor mici: este un truc vizual care dă impresia de spaţiu generos, ca şi cum ceea ce vezi este doar o parte a unei încăperi mai mari. Poate să fie vorba despre doar câţiva metri pătraţi de fapt, dar senzaţia esta că ne aflăm într-un spaţiu mult mare.

În plus, culoarea este cea mai ieftină şi dramatică metodă de a schimba un ambient, aşa că dacă nu îţi place, te poţi consola cu gândul că se schimbă mai uşor decât plăcile ceramice. Alege vopsele speciale pentru spatii umede, cu rezistenţă la umiditate şi mucegai, pentru a proteja pereţii.

baie-mica-dungi
Sursa imagine: Dunlap Desing Group, LLC

Foloseşte imagini

Dar nu orice fel de imagini: ci unele mari, care fură ochiul şi te atrag în poveste, aşa cum face această fotografie de mai jos. Tu alegi dacă primul lucru pe care vrei să-l vezi dimineaţa este deşertul, oceanul, un munte sau o imagine citadină, ca aceasta de mai jos.

Ideea este ca imaginea să fure ochiul şi să-l atragă dincolo de spaţiul mic în care te afli. Remarcă aici şi chiuveta pe piedestalul suplu, multifuncţional, dar şi rafturile încastrate din stânga.

baie-mica-imagine
Sursa imagine: Humideas.com

Sugestii de produse pentru amenajare baie

baterii pentru baie

Magazin sporulcasei.ro/blog: baterii lavoar

Vezi Produsele recomandate

2 Comentarii

  1. gabriela 29/12/2016 Răspunde

    super fototapetul , de unde pot procura si eu tot pentru o baie mica

    • Sporul casei 04/01/2017 Răspunde

      Buna ziua si La Multi Ani!

      Imaginea respectiva este cu titlu de exemplu.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.