Altoirile de vară-toamnă. 3 metode

Altoirile de vară-toamnă. 3 metode

Altoirile de vară-toamnă sunt printre cele mai simple dintre toate tipurile de altoire, constând în înlocuirea unui porțiuni din scoarța copacului pe care se face altoiul, denumit  portaltoi, cu o bucată de aceeași mărime din scoarța copacului ce se dorește clonat.

Cea mai potrivită perioadă pentru acest tip de altoiri este finalul verii – începutul toamnei (august-septembrie), când scoarța copacului se desprinde cu ușurință.  Ideal este ca recoltarea mugurelui și inserarea pe portaltoi să se facă cat mai repede, dar este bine și la interval de 2 maxim 3 zile, cu condiția ca ramurile de pe care se vor recolta mugurii să fie hidratate în permanență.

Ce operațiuni se fac pe portaltoi?

Mai întâi de pe portaltoi se îndepărtează o porțiune de coajă identică ca mărime cu cea pe care se află mugurele de alltoit, pentru a se potrivi perfect.

Ce recoltăm pentru altoire?

Abia apoi recoltăm un mugure vegetativ sau mixt împreună cu o porțiune din scoarță din jurul său, de aceeași formă și dimensiune cu bucata de coaja îndepărtată de pe portaltoi. Tăieturile și desprinderea se fac cu grijă, pentru a proteja cât mai bine mugurele.

Mugurele și coaja din jurul său se plasează în locul curățat de pe portaltoi, se leagă strâns pe toate laturile lipiturii și se așteaptă prinderea. Se pot insera mai mulți altoi pe aceeași tulpină.

Limitări și sfaturi utile

  • Trebuie știut că altoirile de vară-toamnă, deși foarte simple și perfecte pentru începători, se practică doar la plantele tinere, cu diametru de maxim 10 cm, minim de 2-3 cm.
  • Portaltoiul este de preferat să fie sălbatic sau obținut din sămânță (franc), bine stabilit.
  • Este de dorit să folosești un cuțit sau briceag foarte bine ascuțit, de preferat un cuțit special pentru altoire, cu lama dublă.
  • După inserarea mugurelui pe portaltoi, altoirea trebuie sigilată foarte bine cu bandă sau rafie, pentru a evita pătrunderea aerului în incizie.

Să vedem pas cu pas cum se fac altoirile de vară-toamnă.

Despre altoirile de vară poți citi în amănunt în cartea:  Înmulțirea plantelor, de Enrica Boffelli și Guido Sirtori, Editura Casa.

1.Altoirea cu mugure dormind

Pentru această altoire se operează doar cu o bucățică dreptunghiulară de scoarță pe care se află mugurele. Pentru altoire se caută ramuri cu muguri dorminzi, situați la baza ramurilor din interiorul coroanei.

1.Pregatirea locului pe portaltoi: taietura dreptunghiulara intre 2 noduri.
2. Pregatirea portaltoiului: se desprinde usor scoarta si se fasoneaza marginile taieturii.

 

3. In acelasi mod se recolteaza si altoiul, care include un mugur vegetativ.
4. Altoiul se ajusteaza pentru a se potrivi locului de pe portaltoi.

5. Se aseaza si se preseaza usor altoiul in locul pregatit. Atingeti cat mai putin mugurele. Se fixeaza cu banda.
6. Dupa ce mugurele a pornit in vegetatie, se elimina toata ramura de deasupra.

 

2. Altoirea în inel cu mugur sau altoirea cu mugur în fluier.

Aceasta este o variantă a altoirii prezentate anterior, în care coaja cu mugure îmbrățișează toată circumferința ramurii. Se poate face atât vara-toamna, cat și primăvară. La sfârșitul verii se îndepărtează frunzele de pe portaltoi, rămânând doar o porțiune de pețiol. Se face altoirea ca în imaginile de mai jos, urmând ca apoi să se alimine mugurii aflați sub porțiunea altoită.

Altoiul trebuie sa aiba acelasi diametru ca si ramura portaltoiului si sa contina un mugure dormind.
Potriviti perfect altoiul si legati bine cu banda pentru a impiedica patrunderea aerului in incizie.

3. Altoirea în ochi sau cu scutișor

Această metodă este și mai simplă decât cele anterioare. Pe portaltoi, pe o porțiune dreaptă și fără noduri se practică o incizie în formă de T adâncă cât grosimea scoarței.  Se recoltează apoi altoiul, trecând ușor cu lama cuțitului pe sub zona unde se află mugurele. Dacă s-a trecut prea adânc și s-a recoltat cu prea mult lemn, se îndepărtează delicat fâșiile de lemn tăiate, având grijă să nu se deranjeze mugurele. Această altoire se poate face atât primăvara (în ochi crescând) cât și toamna (în ochi dormind). După altoire se sigilează bine incizia. Mugurii recoltați pentru altoire nu se țin mult timp departe de ramură, pentru că se dezhidrateaza ușor și mor. Ramurile de pe care se recoltează trebuie să fie bine hidratate.

1. Incizia in forma de T pe portaltoi.

2. Cele 2 parti ale inciziei ar trebuie sa se poate ridica usor.

3.Pelevarea scutului cu mugurele dormind, de la mijlocul ramurii.
4. Inserarea de sus in jos a scutului cu mugure, in incizia in forma de T.

5. Acoperirea scutisorului cu mugure cu scoarta portaltoiului. Mugurele trebuie sa se situeze in mijlocul inciziei verticale.
6. Legati strans portiunea altoita, lasand mugurele liber.

Sursă imagini și informații: Înmulțirea plantelor, de Enrica Boffelli și Guido Sirtori, Editura Casa

Toate aceste metode de altoire, plus alte sfaturi excelente despre înmulțirea plantelor de gradină și apartament se găsesc în această mică carte interesantă.

Cumpăr-o! Costă sub 30 de lei și este o sursă foarte bună de informații pentru gradina și plantele tale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.