5 pași pentru un dormitor calm

5 pași pentru un dormitor calm

Calmul și relaxarea ar trebui să fie două dintre principalele caracteristici ale dormitoarelor din orice locuință. În cazul în care consideri că dormitorul în care te odihnești nu te ajută suficient de bine să te liniștești și să te relaxezi, poate că ar fi indicat să faci anumite modificări în cameră. Iată cum poți obține, foarte simplu și rapid, un dormitor care să inducă calmul și relaxarea.

Scapă de aglomerație

Fă ordine în dormitor și mută în dulapuri lucrurile de care nu ai nevoie „la vedere”. Nu exagera cu pledurile, pernuţele şi micile decoraţiuni. Astfel, încăperea va deveni aerisită și vei obține senzația unui spațiu mai mare, chiar dacă dormitorul tău are o suprafață mică. Depozitează obiectele și lucrurile care-ți aglomerează dormitorul în interiorul comodelor, în sertarele aflate în cadrul patului sau în orice alt spaţiu de depozitare cu uşi.

Arta, depozitari discrete si prietenul familiei. Casa Tyre Shop.

Fă-ți patul în fiecare zi

Durează doar 5-10 minute ca să-ți faci patul în fiecare zi, sau nici atât, dacă te rezumi doar la întinsul cearşafurilor şi al pilotei. Nimic nu arată mai frumos în dormitor decât o lenjerie de pat modernă aranjată perfect! În plus, făcutul patului te încurajează să menții curățenia și în restul dormitorului. Totodată, psihologii sunt de părere că aranjarea patului, în fiecare dimineață, ne impulsionează să îndeplinim următoarele sarcini pe care ni le trasăm pentru restul zilei.

Amenajarea unui apartament: lenjeria este o pata de culoare!

 

Aerisește des

Aerisește cât poți de mult dormitorul, indiferent de vremea de afară. O cameră nearisită nu doar că nu transmite calm și relaxare, ci favorizează și apariția acarienilor. Chiar dacă acarienii sunt, de regulă, inofensivi pentru oameni, există unele specii care pot să transmită anumite boli. În plus, aerul proaspăt şi prezenţa anumitor plante poate îmbunătăţi semnificativ calitatea somnului.

Dormitorul unei case de vacanta.

Priveliștea contează

Poziționează-ți patul în fața unei ferestre, astfel încât să te bucuri de priveliștea minunată din exteriorul locuinței tale atât dimineața, când te trezești, cât și seara, înainte de culcare. Pentru zilele de week-end sau pentru momentele în care petreci mai mult timp în dormitor, alege să-ți cumperi un fotoliu tapițat, confortabil, pentru zona destinată cititului.

O casa din doua module de cladire.

Adaugă puțin frumos

Folosește-te de tăblia din spatele patului, de pereții dormitorului, precum și de obiectele de mobilier importante pentru a introduce modele şi culori care îţi plac. Tapiţarea tăbliei patului şi tablourile sunt două dintre cele mai la îndemână metode de a introduce culoare în dormitor. Obiecte elegante de ceramică pe o policioară, capetele patului sculptate sau din fier forjat sunt alte elemente care pot înfrumuseţa discret încăperea.

Tablia cu fata schimbatoare a unui pat dublu.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.