Tendinţa se confirmă: calitatea şi eficienţa energetică sunt tot mai căutate la construcţiile noi
0 comentarii

Semne că piaţă imobiliară s-a dezmorţit şi chiar a început să funcţioneze în parametri sunt de câţiva ani, deja. Există însă în ultimul timp şi altfel de semne, care vin dinspre consumatorii de imobiliare: achiziţii asumate, care definesc persoana şi stilul de viaţă, casa privită ca investiţie, nu ca etichetă socială, preocuparea crescândă pentru eficienţa energetică a clădirii şi costuri cu întreţinerea proprietăţii pe termen lung.

Din acest ultim punct de vedere, confirmarea vine şi din partea producătorilor de  materiale de construcţii, în acest caz XELLA.

Numai în cursul acestui an compania a livrat produse YTONG  pentru construcţia a peste 5.000 de apartamente cu o valoare de piaţă de aproximativ 200 milioane de euro, în ansambluri rezidenţiale din toată ţara.

Blocurile YTONG sunt  preferate de  investitori pentru atributele termoizolatoare care permit realizarea unor clădiri cu certificat energetic A.

Dezvoltatorii cei mai activi pe piața rezidențială mizează pe dezvoltarea de clădiri multietajate de calitate superioarară, în multe cazuri, parte a unor ansambluri complexe, gândite pe mai multe etape.

„Deschiderea constructorilor este din ce în ce mai mare. Avem parteneri care optează în mod special pentru blocuri de zidărie cu grosimi mari sau pentru soluții de placare a stâlpilor pentru a reduce punțile termice în clădiri. De asemenea, sunt cazuri în care blocurile YTONG sunt utilizate în combinație cu alte soluții termoizolatoare de calitate superioară aplicate direct pe fațadă cum ar fi plăcile minerale Multipor sau vata minerală bazaltică” – Marius Dragne, CEO Xella Ro.

Blocurile de zidărie YTONG au fost preferate în principal pentru beneficiile pe termen lung oferite clienților  precum nivelul ridicat de protecție termică și fonică, mediul ambiant sănătos creat la interior la care se adaugă siguranța și durabilitatea căminului lor.

Pe de alta parte, analizele reflectă si un grad mult mai  ridicat de maturitate a pieței. „ Sunt multe proiecte care vor fi livrate anul acesta unde clădirile sunt realizate cu blocuri de zidărie premium. Mare parte dintre cumpărătorii din piață sunt persoane tinere care lucrează în IT sau domenii conexe si se documenteaza temeinic despre beneficiile ce țin de confortul pe termen lung, având acces la multe informații. În acest context, calitatea construcției devine argument important de vânzare, fie că vorbim despre ansambluri cu blocuri de câte 200 de apartamente sau de clădiri mici cu două, trei etaje”, declară Marius Dragne, CEO Xella Ro.

O parte dintre dezvoltările imobiliare în care s-au folosit produse YTONG.

bacau_complex_bacovia
Bacau complex Bacovia
brasov_complex_dorobantilor
Brasov, complex Dorobantilor
brasov_complex_olimpic_residence
Brasov, complex Olimpic Residence
Brasov_complex_top_city
Brasov Complex Top City
Brasov-complex+Isaran
Brasov, complex Isaran
Bucuresti_seasons_primaverii
Bucuresti, Season Primaverii
Bucuresti_The_Park
Bucuresti, The Park
timisoara_uranus_plaza
Timisoara Uranus Plaza

Vezi Produsele recomandate

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.