Cele mai bune lucrări de arhitectură realizate in 2014 – 2015, premiate la Anuala de Arhitectură 2015
0 comentarii

Juriul a avut de ales dintr-un număr de 247 de lucrări de arhitectura înscrise, iar anul acesta au apărut 2 secțiuni noi: Arhitectură participativă şi acţiuni civice, dedicată promovării unor proiecte comunitare şi Arhitectură temporară, care  a premiat expoziții ce au inclus proiecte de amenajare complexe.

Câștigătorul secţiunii Arhitectură rezidenţială / locuinţe individuale este proiectul O casă la ţară gândit de arh. Mihai și Adela Ene.  Gândită pentru a se integra perfect în peisajul din jur, Casa de la Țara este o casă de vacanță care apropie membrii familiei și eventualii oaspeți, prin intermediul celulelor individuale ce se deschid în spațiul comun din centrul casei, acoperit cu șarpantă și cu vatră deschisă către cer: o încăpere centrală care focalizează toate activitățile, înconjurată de un inel de spații secundare, private.

O_casa_la_tara

Tot in cadrul sectiunii Arhitectură rezidenţială, grupul Saint Gobain a ales să ofere un premiu pentru inovație proiectului Casa CHE, o clădire cu design modern, contextual, proiectată în standard pasiv, realizată de arh. Sergiu Cătălin și arh. Cristina Petrea. Proiectul este prezentat pe larg aici.

casa_pasiva_suceava

La categoria Arhitectură rezidenţială / locuinţe colective a premiat blocul dintre calcane realizat de echipa Graphic Studio, ales pentru ingeniozitatea soluției puse in operă. Pe o lățime a terenului de doar 6 metri, flancat de 2 calcane, arhitecții au găsit soluții pentru a dezvolta pe înălțime un ansamblu de 3 apartamente, în care circulațiile și anexele se află în centrul clădirii, 2 dintre apartamente au deschideri spre fațade și există și 2 grădini: una la parter și una pe teresasa blocului.

apartamente_intre_calcane

O altă clădire premiată este un bloc amplasat pe Strada Gheorghe Țițeica, realizat de biroul Re-Act Now.

bloc_re_act_now

La categoria Arhitectură socio-culturală câștigător a fost desemnat proiectul Stejarii Country Club, realizat de West Group Architecture. Situat în pădurea Băneasa, Stejarii Country Club este creat să ofere servicii all-in-one de sport, wellness și ospitalitate, într-un mediu distinct, dotat cu echipamente la cele mai înalte standarde, departe de agitația orașului, .

stejarii_country_club

La secţiunea restaurare a câștigat Librăria Cărtureşti Carusel. Imobilul este la origine ”o casă cu pravalie”, construită pe strada Lipscani la finele secolului  XIX. Nu s-au descoperit prea multe amănunte arhitectonice din trecut, iar restaurarea a ținut cont în primul rând de rezultatele cercetării și testării materialeloe existente, problemele juridice ale imobilului, descoperirile din timpul decopertarilor și de dorința de a păstra caracterul și spațialitatea clădirii

carturesti_carousel

Secţiunea Reabilitare şi conversie: amenajarea SIMBIO Kitchen & Bar, realizată de biroul SYAA.  Spațiul Simbio avea de îndeplinit 2 roluri: să fie perfect funcțional pentru un restaurant și să fie reprezentativ pentru casa din str. Negustori, nr.26, veche de un secol.
Casa liniștită, întunecată, cu lumina filtrată de grădina luxuriantă, sobele sale afumate, oglinzile palide și mobilierul greu, a trecut prin toate fazele tehnologice ale unei restaurări după standarde moderne, dar nu s-a intervenit asupra structurii, ci doar s-au practicat goluri în ziduri pentru a respecta scenariul funcțional, s-au modificat pereți nestructurali, s-au refăcut parțial finisajele și s-a restaurat tâmplăria. Aspectul casei a fost îmbunătățit semnificativ de către introducerea modelului cartezian pe fațadă și renunțarea la streașina nespecifică stilului arhitectural al casei.

simbio_kitchen

Secţiunea Arhitectura temporară: Expoziţia Connected – Things about future, cities and people, realizata de arh. Ştefan Ghenciulescu, arh. Cosmina Goagea și arh. Constantin Goagea.  Connected este o rețea de expoziții concomintente, care se desfășoară în Stockholm, Bergen, Amsterdam și București, prin care oamenii din cele 4 orașe europene pot experimenta senzații similare și își pot transmite, cu ajutorul tehnologiei, realități ale spațiilor în care trăiesc.

connected

De-a arhitectura, un proiect de promovare a predării arhitecturii în școlile din România a câștigat premiul secţiunii Arhitectură participativă şi acţiuni civice pentru promovarea acestui domeniu în rândul noilor generații.

Conferintele De-a Arhitectura, Scoala Altfel (2)

Premiul secţiunii Arhitectura spaţiului public şi urbanism a fost înmânat unui proiect de realizare a unei pasarele Velo Pietonală care să asigure Conexiunea dintre Parcul Tineretului și Parcul Carol I.  Propunerea făcută administrației locale este practică și elegantă în același timp oferind soluții pentru toți vizitatorii zonei: podul velo-pietonal leagă Parcul Tineretului de Parcul Carol, parcările de sub pod vor fi sigure și legale atât pentru vizitatori cât și pentru rezidenți, iar cafenelele și terasele oferă relaxare dar și surse de venit pentru întreținerea spațiului nou creat.

conexiune_velo_pietonala_parcuri_bucuresti

Restaurantul ALT SHIFT Berlin din Centrul Vechi, gândit de Dan Enache și arh. Călin Radu a câștigat la categoria Arhitectura spaţiului interior / Amenajări de interior. 

restaurant_alt_shift_berlin

Secţiunea arhitectura spaţiului interior / Design de obiect a fost câștigată de echipa Studio Basar pentru lucrarea Cutia cu ’89. Arh.

Premiul secţiunii Arhitectură neconstruită – Proiecte neconstruite a fost acordat pentru un proiect de construire comunitară în Gârla Mare care a vizat îmbunătățirea condițiilor de viață a unor categorii vulerabile aflate în sărăcie extremă. Proiectul a fost inițat de Asociația ArhiPera.

La secţiunea Arhitectură neconstruită / Diplome de arhitectură câștigătoare a fost Alexandra Sinițaru cu proiectul Ateliere de meşteşuguri tradiţionale – conacul Neamţu, sat Olari, jud. Olt.

O secțiune cu totul aparte inclusă în programul din 2015 constă în premierea unui beneficiar. Premiul a revenit proprietarei Casei Turn, Alexandra Bogatu. Casa acesteia a fost proiectată de biroul STARH (Iulia Stanciu, Florian Stanciu). OAR București a ales includerea acestei secțiuni pentru a sublinia importanța unei bune colaborări cu beneficiarii în realizarea unor lucrări de cea mai bună calitate.

Sursa foto: Anuala de Arhitectura 2015

Vezi Produsele recomandate

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.